Nu mai încape nici o îndoială că Europa ne-a învăţat nişte şmecherii, admirabile, în felul lor. Vorbesc, desigur, de Europa civilizată, de Uniunea Europeană în genere, de liderii ei, care sunt nişte artişti desăvârşiţi ai dublului discurs. Nu vă grăbiţi cu concluziile, pentru că nu am de gând să-i critic pe europeni, ai căror admirator sincer chiar sunt. Şi afirm asta fără dublu discurs. Numai că dragii noştri concetăţeni din Lumea Veche au posedat întotdeauna acea eleganţă onctuoasă a argumentaţiei interesate, acea ştiinţă excelentă a imaginii prefabricate, care ne-a determinat zeci de ani, din spatele Cortinei, să-i vedem ca pe nişte mici zeităţi. Sigur, rezultatele sistemelor lor merită chiar admiraţia noastră, numai că lucrurile nu sunt totdeauna aşa cum par. Am avut ocazia să ne convingem că nici economia de piaţă şi nici capitalismul, în sine, consumismul, nu este un sistem ideal. Nici măcar europenii nu au acea aură cu care i-a dotat percepţia noastră vrăjită de multiplul lor discurs.
O asemenea predispoziţie am constatat şi la liderii noştri politici sau cei instalaţi de ei în diverse funcţii: hai să nu mai vorbim în România despre corupţie, zic ei. Hai să vorbim despre „vulnerabilităţile de integritate ale sistemului public”. Ei, altă viaţă, nu? Ce frumos sună, pe europeneşte! Hai să mai rostim o dată, cu dicţia aferentă: „vulnerabilităţile de integritate ale sistemului public!” Adică, dacă vom folosi suficient de mult această sintagmă în loc de grobienele „corupţie”, „mită”, „şpagă”, „ciubuc”, „şperţ” sau mai ştiu eu ce alte exprimări plastice, în timp, vom scăpa la propriu de păgubosul fenomen. Avem peste 1.400.000 de funcţionari publici în România, se spune, iar lumea îi percepe corupţi în bloc, ceea ce nu e adevărat. Trebuie, nu-i aşa, să spălăm imaginea asta. Şi cum altfel am putea-o face mai la îndemână decât cu „vulnerabilităţile de integritate ale sistemului public”? Adică, problema corupţiei în România e una de imagine, una care poate fi coafată, retuşată, i se poate aplica un uşor lifting şi gata, am scăpat! Adio corupţie!
Problema e că politicile de imagine ca la campania electorală nu mai prea pot păcăli pe nimeni. Problema corupţiei e una care ţine de anumite gene, una funciară, adânc înrădăcinată în conştientul colectiv al românilor şi nu numai, desigur, atât la cel care ia cât şi la cel care dă. Nu e o problemă de imagine, e una de profunzime, de rădăcină. Dovadă sinceritatea dezarmantă a unui tânăr dintr-una din instituţiile noastre de control, care se întreba ce face cu 7-800 de lei salariu, când trebuie să controleze o firmă cu cifră de afaceri de milioane de euro? Cum va reacţiona când posibilul corupător îi va flutura sub nas un tenculeţ de câteva mii de euro? Aceasta e-ntrebarea.
Sursa foto: capitalandmain.com