Când a scris versul ”O țară tristă, plină de humor”, cred ca Bacovia s-a apropiat de geniu. Dintotdeauna românul a trecut peste tot felul de greutăţi, adoptând o atitudine bonomă, spunând bancuri, ironizând şi cele mai complicate situaţii. Sigur, celebra băşcălie românească, grobiană uneori, de prost gust, n-ar trebui să facă niciodată casă bună cu poporul nostru, dar nu la acest fenomen ne referim acum, ci la umorul acela sănătos, care-ţi dă puterea să depăşeşti situaţii aparent insurmontabile.
Iată, aşadar, în faţa realităţii de netăgăduit că românul trăieşte din nişte salarii de mizerie, câteva tipuri de lefuri mioritice. E drept, bancul e mai vechi, dar extrem de actual, zic eu: Salariul-ceapă: îl vezi, îl iei în mână şi îţi dau lacrimile. Salariul nenorocit: nu te ajută la nimic, doar te face să suferi, însă nu poţi trăi fără el. Salariul dietetic: te face să mănânci din ce în ce mai puţin. Salariul ateu: te îndoieşti de existenţa lui. Salariul magic: faci câteva mişcări şi dispare. Salariul-furtună: nu ştii când o să apară şi nici cât o să ţină. Salariul umor negru: râzi ca să nu plângi. Salariul-prezervativ: îţi taie pofta. Salariul impotent: atunci când ai mai multã nevoie, te dezamăgeşte. Salariul-menstruaţie: vine o dată pe lună şi ţine patru zile.
Râdem, ne amuzăm, dar, dincolo de umor, bancul acesta e indubitabil legat de realitatea cotidiană. Majoritatea celor care avem ocazia să vizităm sau să rămânem o perioadă în ţările occidentale, din care sperăm să facem şi noi, cu adevărat, parte, într-o bună zi, devenim extrem de iritaţi la întoarcere. Pentru că plecăm cu prejudecata conform căreia „dincolo“ oamenii câştigă mai mult şi preţurile sunt mai mari. Ceea ce e fals. Cu siguranţă, chiriile, serviciile şi alte câteva tipuri de cheltuieli sunt mai mari, dar alimentele, îmbrăcămintea, adică ceea ce consumă omul zilnic, ceea ce-i compune viaţa, de fapt, se dovedesc a fi uneori şi la jumătatea preţurilor dintr-o Românie jefuită până când acest lucru am început să-l simţim la propriile buzunare. Toată această sarabandă de preţuri aiurite, care n-au nici un fel de legătură cu calitatea produsului, sunt expresia neputinţei şi neperformanţei economice, a ingineriilor de tot felul. Înstrăinării resurselor şi a celor mai bune afaceri româneşti. Nu-mi spuneţi că acesta e un discurs naţionalist. E unul pur pragmatic. Pentru că, spre a da doar un singur exemplu, succesivitatea sufocantă cu care se majorează preţul benzinei din România este fără precedent, probabil în lume. Şi e doar un singur exemplu.
PS. Carburantul s-a ieftinit un pic, în ultima perioadă, dar nu datorită forței economice a României. Și nu vă faceți griji, prețurile la pompă vor exploda cu și mai multă putere.
