Astăzi, cu puţin înainte de prânz, în drum spre treburile zilnice, trec prin dreptul parcării de la Semenic, din centrul Reşiţei. O mulţime de cetăţeni dădeau la lopată, luptându-se cu nămeţii. Îmi zic, în sinea mea: în sfîrşit, cei de la venitul minim garantat au fost puşi la treabă. Încetinesc şi privesc mai cu atenţie. Domni la sacouri, pantaloni de stofă, haine ce-i deconspiră a fi altceva decât indivizi ce prestează muncă în folosul comunităţii pentru a-şi primi ajutoarele sociale. Deja mă înspăimântam de soarta medicilor ce eliberau cu lejeritate incompetenţe fatale cu munca fizică domnilor ce trebuiau să presteze anumite munci sociale. Or fi dispărut? N-or fi mai avut loc în cabinete? Şi-or fi dat seama că e un gest anticetăţenesc acel certificat de incapacitate fizică acordat asistaţilor?
Nu, a fost o surpriză din partea primarului urbei, pe care, în parte, o salut. Exemplul propriu este cel mai bun motor al aplicării normelor cetăţeneşti. Cum poţi rămâne impasibil în faţa efortului funcţionarului de la autorizaţii de a înlătura zăpada, sub ochii zeflemitori ai asistatului social? Asistatul ia banii, funcţionarul rade zăpada! Delir pentru toţi cei şicanaţi de ioneştii şi popeştii din primărie. Dar, staţi că nu e totul. A la guerre, comme a la guerre! Intervine în scenariu şi poliţia locală. Dă-le dracului de obiective! Zăpada, maximă urgenţă! Mai cade un chipiu, mai scapă unul o înjurătură, dar trebuie să curăţăm carosabilul. Nu suntem în pline sărbători de iarnă? Nu suntem creştini? De ce să-i chinuim pe asistaţii care primesc moca, pardon, pe certificate de impotenţă fizică, nişte bani de la primărie? E şi ei lume, nu?