Cel puţin 138 de jurnalişti au fost ucişi în 2014, care a fost cel de-al doilea an sîngeros pentru profesioniştii din presă din ultimul deceniu, indică luni organizaţia neguvernamentală Press Emblem Campaign (PEC) în raportul său anual actualizat. PEC, înfiinţată în iunie 2004, are drept scop întărirea protecţiei legale şi a securităţii jurnaliştilor în zonele de conflict şi de revoltă civilă, precum şi în misiunile periculoase.
Potrivit unei statistici publicate de Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor (FIJ), numărul ziariştilor şi angajaţilor din mass-media ucişi în întreaga lume în 2014 se ridică la 118, Pakistanul şi Syria fiind cele mai periculoase ţări din acest punct de vedere. Conform organizaţiei citate, numărul ziariştilor ucişi în 2013 în exerciţiul funcţiunii a fost de 105.
Creşterea înregistrată în acest an aduce în atenţie gravitatea crizei în ceea ce priveşte securitatea în mass media, subliniază FIJ într-un comunicat, reînnoindu-şi apelul urgent la adresa guvernelor pentru a face o prioritate din protecţia jurnaliştilor.
FIJ estimează că decapitările publice ale unor jurnalişti, cum a fost cazul americanilor James Foley şi Steven Sotloff, de către gruparea radicală Statul Islamic, reprezintă o turnură decisivă în atitudinea ce urmează a fi adoptată în ceea ce priveşte protejarea mass-media. James Foley a fost ucis în misiune, undeva, în deşertul iraqian. Jurnalistul James Foley a murit pentru dreptul tău de a fi informat. Pentru credinţa că, a spune lumii întregi despre suferinţele fără margini generate de război, generînd emoţie şi atitudine, ca om, eşti mai aproape de Dumnezeu.
PEC şi-a revizuit lista cu jurnaliştii ucişi în Syria, care se situează pe primul loc al ţărilor cu cei mai mulţi jurnalişti morţi, cum a fost şi în 2013 şi în 2012.
În raportul PEC Orientul Mijlociu este cel mai violent, cu 52 de jurnalişti ucişi, fiind urmat de Asia (32 ), America Latină (29) , Africa Subsahariană (15) şi Europa (10).
În 2013, 129 de jurnalişti au fost ucişi. În cursul ultimilor cinci ani – din 2010 pînă în 2014 -, numărul total este de 624 de jurnalişti ucişi, media anuală fiind de 125.
Redacţiile din întreaga lume, dar şi cele din România, tot mai slăbite de o criză, nu neapărat economică!, îşi pun întrebarea: de ce să trimitem corespondenţi în zone de conflict, mari consumatori de fonduri şi resurse de orice fel? O întrebare similară s-a pus şi în Statele Unite, la Biserica jurnaliştilor, de pe Fleet Street, în timpul unui serviciu de comemorare a mass-media în vremuri tulburi.
Reporteri tineri au mers mereu la război! Am făcut -o şi eu,si am supravietuit datorită norocului şi a camarazilor mei în uniformă de care mă simt extraordinar de legat sufleteşte! În aceste războaie “asimetrice” am întîlnit mulţi camarazi: profesionişti pasionaţi, aventurieri, bloggeri, turişti de război, tineri freelanceri. Britanici, americani, spanioli sau italieni. Majoritatea, deşi par cu capul în nori sînt bine pregătiţi, au urmat cursuri de specialitate finanţate de ziare sau radio-difuzori, sau sponsorizate de organizaţii non-guvernamentale pentru freelanceri. O altă statistică, mai veche, a Organizaţiei Reporteri fără frontiere, spune că între 1992 şi 2002, 531 de jurnalişti şi-au pierdut viaţa în timpul executării profesiei, mai mult de jumătate în zone de război. 75% au fost ucişi în timpul unor misiuni periculoase. Cele mai multe victime, 61% au fost înregistrate în rîndul presei scrise. Ziariştii locali reprezintă 87% dintre cei ucişi! Fiind corespondent de război am avut, întotdeauna, o altă viziune, extrem de tehnică, despre această profesie. Descopăr, însă, că “tribul nostru mic”, ar trebui să dezvolte, ca jihadiştii!, un cult al martiriului!
Activitatea de reporter de război, corespondent special, jurnalist de criză, sau oricum s-ar numi el în interiorul unei redacţii, este o profesie în sine! Înmulţirea situaţiilor de urgenţă şi extinderea ariilor mediilor ostile, creşterea numărului şi intensităţii ameninţărilor la adresa comunităţilor, apariţia de noi riscuri şi vulnerabilităţi, impune tratarea cu maximă seriozitate a acestei specializări. Facultăţile de jurnalistică din România nu au specializarea: reporter special. Nici corespondent de război. Există, însă, posibilitatea specializării ulterioare prin intermediul cursurilor de specialitate. Reporterii speciali sînt o categorie considerată costisitoare: salarii mai mari decît media, echipamente speciale, cursuri o dată pe an, deplasări lungi cu costuri pe măsură. Ei sînt, însă, o consecinţă a lumii în care trăim şi a nevoii de informare permanentă, corectă şi rapidă a consumatorului de informaţie. Inexistenţa lor ar face lumea media, poate, mai liniştită, dar mult mai periculoasă şi expusă riscurilor!
Sursa foto: nowthedetails.com