Barack Obama, pe care de altfel îl stimez, spunea, în discursul său recent asupra Stării Națiunii, că „întrebarea nu este dacă SUA conduce lumea, ci cum o face”. La ce se referea șeful de stat american? Răspunsul nu e atât de simplu pe cât pare. Militar vorbind, SUA este indubitabil o forță, însă Rusia îi suflă în ceafă, iar China are, de pildă, o infanterie extrem de numeroasă. Economic? Din nou, mulți analiști susțin că SUA a fost depășită de China, aceasta devenind, de curând, puterea mondială numărul unu.
Există însă un capitol la care americanii domnină lumea într-un mod extrem de abil. Este vorba de ceea ce ilustrul sociolog Max Weber numea „dominație carismatică”. Lumea multipolară din punct de vedere militar și economic este o lume unipolară din punct de vedere cultural-ideologic. Imaginația Globului pare captivă în visul american. Exemplele, desigur, sunt de notorietate: talk shows, blue jeans, team building, 12 pași către iluminare instantă, fast-food, Coca-Cola. De altfel, sunt doar două țări care nu comercializează această băutură: Coreea de Nord și Cuba (însă având în vedere că relațiile diplomatice dintre Cuba și SUA au fost reluate, nu ar fi de mirare ca situația să se remedieze).
Veți spune că accesul fără precedent la Internet ne oferă ocazia să aflăm despre alte culturi anterior inaccesibile. Într-adevăr, însă aproape tot ce putem afla este filtrat, modelat și metamorfozat de către viziunea americană. Ce știm, spre exemplu, despre Hugo Chavez? Că a fost un dictator sud-american ce stătea în calea democrației. Ce știm despre mexicani? Că sunt niște mustăcioși leneși, mâncători de burrito! Fabrica americană de stereotipuri ne alimentează neîncetat cu viziuni scălămbăiate asupra lumii. Și dacă americanizarea lumii poate fi contestată, fundamentele ideologice ale modelului cultural, economic și social dominant la nivel global sunt certamente de sorginte renascentistă. Pe scurt, și cu riscul de a superficializa chestiunea, lumea este dominată de o ideologie de orientare iluministă, asezonată de americanism în special pe segmentele de pop culture, tipare de consum și modele economice.
Încrederea oarbă în progres, știință și rațiune este încastrată atât de adânc în fibra ideologică a planetei încât prea puțină lume cutează să chestioneze critic această încredere. Tradiții, obiceiuri, valori locale sunt aplatizate de buldozerul cultural occidental, totul în numele progresului. Nu doresc să romantizez obiceiurile țărilor subdezvoltate (ce veritabil concept american!), însă consider că multe culturi au ceva autentic de oferit, acestea nefiind doar „sărace”. Îmi doresc o deschidere sinceră, inteligentă și entuziastă către culturi și civilizații străine, însă aș prefera să nu mi se pună mereu la ochi o lupă eurocentric-americanistă prin care să le descopăr.
Hegemonia aceasta culturală naște și alți monștri. Preluarea, mai mereu inconștientă, a acestui model duce la un consumerism absolut nesustenabil pentru planetă. În doar 60 de ani, modelul neoliberal năvalnic arborat de FMI și Banca Mondială a provocat daune ecologice iremediabile, aproape fatale, iar asta o arată studii de mediu cât se poate de empirice. Apăi, creștere economică nelimitată pe o planetă cu resurse limitate nu e cu putință.
Gândirea în alb și negru e nu doar contraproductivă, dar și periculoasă. Condamnarea în termeni isterici a SUA nu face decât să adâncească obtuzitatea. Mai util cred că este efortul de a înțelege mai în profunzime de ce mâncăm popcorn la filme, de ce ne îmbrăcăm așa cum o facem, de ce sunt produsele pentru bărbați albastre și cele pentru femei roz, de ce sunt fructele așezate întotdeauna la intrarea în supermarket, de ce oferim inele de logodnă sau de ce considerăm atrăgător un anumit tip de trup. Nu sunt tematici triviale, orice comportament, cât de banal și nevinovat, este, intenționat sau nu, rodul unei ideologii. O ideologie fantomatică ce plutește în taină peste idealurile noastre și ne șoptește seducător că fericirea se rezolvă cu o tură sănătoasă de shopping.
Sursa foto: visboo.com
