Laurențiu Bora (Independent) – “Doresc ca Reșița să devină un pol de prosperitate”

Pentru că doresc ca Reşiţa să devină un oraş puternic din punct de vedere economic, un pol de prosperitate, un loc în care să-ţi facă plăcere să munceşti şi să locuieşti. Un municipiu care să îţi ofere încrederea în viitorul tău şi al familiei.

Punctele tari ar fi că, în cele din urmă, avem un parc industrial ce poate fi ocupat de eventuali investitori în viitor, lucru ce va contribui la schimbarea stării economice din Reşiţa de la submediocru înspre bine. Cel mai tare punct tare al Reşiţei este constituit, cu siguranţă, din locuitorii săi. Oameni care în aceste timpuri vitrege au găsit forţa de a merge înainte şi care, categoric vor mai mult de la autorităţile locale. Din nefericire, punctele slabe sunt cu mult mai multe. Nu s-a reuşit atragerea unor firme, nu foarte multe dar puternice, pentru contribuţii reale şi importante la bugetul local, precum şi pentru asigurarea unor salarii decente cetăţenilor Reşiţei. Municipiul nostru nu beneficiază de o infrastructură modernă. Suntem deficitari la capitolul muzee şi monumente istorice puse în valoare, în perspectiva atragerii de turişti. Avem un Centru Civic prost construit şi pustiu ce cu mare greutate, dar nu imposibil, va putea fi reanimat. Pentru a concluziona, cea mai mare slăbiciune a acestei minunate născătoare de siderurgie în România este că, de-a lungul timpului Reşiţa a avut parte de o administraţie locală incapabilă să dezvolte municipiul, lipsită total de o viziune conformă modernismului.

 

Am o dorinţă imensă şi sinceră de a schima lucrurile în bine pentru cetăţenii Reşiţei. Am propriile mele idei, cu o largă deschidere înspre cei ce pot contribui cu idei chiar mai bune la demersul meu. Sunt un om care poate colabora cu orice om ce doreşte binele comunităţii. Sunt independent politic şi, nu în ultimul rând am dovedit că pot reuşi prin forţe proprii acolo unde nimeni nu îmi mai dădea nicio şansă. Pensiunea Restaurant Casa Bănăţeană este proiectul meu de suflet, un loc unde reşiţenii se simt foarte bine.

 

În primul rând trebuie să-ţi faci datoria de primar cu onestitate şi corectitudine, ca o obligaţie faţă de cetăţeanul ce şi-a investit încrederea în tine. Este imposibil să vii în faţa comunităţii cu o mulţime de planuri frumoase dacă eşti coruptibil. Planul meu de redresare a municipiului este unul simplu şi eficient.

a. organizarea unei infrastructuri administrative cât mai facile pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri şi de investiţii cât mai atrăgător.

b. modernizarea transportului local atât în municipiu cât şi în cartierele învecinate.

c. dezvoltarea unui birou special, cu specialişti în atragerea de fonduri europene pentru derularea unor investiţii ce în unele cazuri grevează serios bugetul local, şi chiar îl depăşesc în cazuri de infrastructură.

d. încercarea de a aduce la un nivel rezonabil valoarea taxelor şi impozitelor, preţurilor plătite pentru gunoi, apă canal şi, de ce nu, chiar o scădere a acestora.

e. o totală deschidere faţă de toţi factorii decizionali şi faţă de cetăţenii ce doresc să găsească în primar un partener pentru dezvoltarea Reşiţei.
 

În primul rând, văd un oraş viu. Cu oameni ce continuă să respecte deviza Casei Muncitoreşti: opt ore de muncă, opt ore de relaxare, opt ore de odihnă. Eu, ca primar mă angajez să le garantez acest deziderat al Reşiţei puternice. Pentru că doar o comunitate puternică şi bine structurată poate accede la bunăstare. Văd un oraş curat şi sigur, un oraş pentru care copilul meu şi cei ai dumneavoastră să nu-mi arate obrazul.

 

Exit mobile version