E rândul scriitorilor şi jurnaliştilor!

Cetatea îşi onorează cetăţenii. Chiar dacă extindem această virtuală cetate la un Banat de Munte spectaculos, nu numai prin peisaje de vis, nu numai prin caracterul onorant de Mitteleuropa, ci şi prin oameni de litere. Oameni care s-au dedicat în profunzime unei cariere-destin. Astfel că a venit şi rândul gazetarilor să fie onoraţi şi recunoscuţi pentru meritele lor. E drept, nu orice fel de gazetari. Cartea de vizită a actualului scriitor, critic, reputat eminescolog şi director al Editurii Tim din Reşiţa, Gheorghe Jurma, care a împlinit 70 de ani, e impresionantă. El a primit joi, din mâna preşedintelui Consiliului judeţean, Sorin Frunzăverde, diploma de cetăţean de onoare iar un laudatio a fost pronunţat de publicistul, bibliotecarul şi omul de cultură, Erwin Iosef Ţigla, în cadrul unei festivităţi la care au participat oameni de cultură, scriitori, personalităţi ale administraţiei şi jurnalişti. Gheorghe Jurma s-a născut la Bobda, în Timiş, la 5 februarie 1945. Este absolvent al Facultăţii de Filologie al Universităţii din Timişoara şi al unui curs postuniversitar de ziaristică. Ne vom opri aici, însă, doar la cele mai proeminente realizări ale lui Gheorghe Jurma, pentru că activitatea şi pasiunea sa pentru carte şi prezervarea valorilor culturale bănăţene şi naţionale sunt de notorietate. Participă la apariţia revistei studenţeşti Forum, e redactor la ziarul Flamura, redactor şef şi director al ziarului Timpul. A înfiinţat sau condus numeroase publicaţii. Coordonează cenaclul literar reşiţean Semenicul. A fost redactor al celor mai multe dintre culegerile şi antologiile care au apărut în Caraş-Severin după 1989. A îngrijit, în cadrul editurii Timpul şi mai apoi, Tim, peste 500 de volume de poezie, proză, critică sau istorie literară. A lansat multe colecţii editoriale şi a scris, la rândul său, numeroase cărţi. În anul 2000 a fost distins cu „Medalia Comemorativă Mihai Eminescu”.

Orice ai scrie despre Gheorghe Jurma este, probabil, puţin. Fără vorbe, mari, domnia sa e un cărturar modern, cu conştiinţa deplină a enciclopedizării, să spunem aşa, a valorilor literare şi culturale. A promovării acestor valori. Dar şi cu conştiinţa valorii sale personale de critic şi scriitor. La mulţi ani, maestre!

Sursa foto: jwfamilyconference.org

Exit mobile version