Artă plastică, literatură, muzică și teatru, într-un maraton cultural de excepție         

Artele își dau mâna, cu grație, am putea spune, la Reșița, în organizarea Casei de Cultură din municipiu. Potrivit directorului instituției, Marian Apostol, nume locale dar și naționale, din pictură, literatură, teatru, muzică vor ”intra în scenă”, de joi și până săptămâna viitoare, în cea de-a 35-a ediție a festivalului ”7 zile – 7 arte”.

Programul debutează joi, 11 mai 2017, de la ora 17, în sala de expoziții „Horațiu Vornica”, cu o scurtă prezentare a evenimentelor, susținută de Marian Apostol, directorul Casei de Cultură, urmată de un moment de muzică clasică și dansuri de societate realizat de elevii Liceului de Arte și cursanții Clubului de Dansuri „Mystic”. La ora 17.30 – sala de expoziții „Horațiu Vornica” – expoziție de pictură a reșițeanului Rafael Francisc Matias. Expoziția va fi prezentată de Ion Bobeică, președintele Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Reșița, Dumitru Nicolae Vlădulescu și Matei Mircioane. Ora 19.00 – sala de spectacole – premiera piese de teatru „Bani din cer” de Ray Cooney, un spectacol de Daniel Vulcu, directorul Teatrului „Regina Maria” din Oradea. Din distribuție fac parte: Alexandru Cazan, Andrada Samoilă, Marius Tudor, Ana-Maria Cizler, Marian Stan, Sorin Fruntelată, Florin Ibrași (preț bilet: 15 lei). Vineri, 12 mai 2017, ora 19.00 – sala de spectacole – FOLCLOR – spectacol de muzică și dansuri populare cu: Ansamblul „Reșițeana” al Școlii Populare de Arte și Meserii „Ion Românu” Reșița, Ansamblul „Datina” al Sindicatului din Învățământul Preuniversitar Caraș-Severin, Ansamblul „Bârzava” al Consiliului Local și al Primăriei Reșița, Ansamblul „Bocșana” al Casei Orășenești de Cultură Bocșa, Ansamblul „Satul meu” din Ramna al Casei Culturale Ramna. Soliști: Liliana Chiosa, Camelia Ciocu, Nina Cozâltea, Alin Turculescu, Ionică Ivan, Răfăilă Vincu, Maria Csigi (preț bilet: 10 lei). Sâmbătă, 13 mai 2017, de la ora 11.00 – sala cenaclului „Semenicul” – masă rotundă, dezbateri pe tema „Reșița, orașul cu poeți”. Despre poezie, despre prezentul și viitorul cenaclului literar „Semenicul”, împreună cu scriitorul, criticul și editorul Gheorghe Jurma și membrii cenaclului. Duminică, 14 mai 2017, ora 11.00 – holul parterului Casei de Cultură – personalități ale Reșiței, In Memoriam pictorul Bebe Cojocaru. Moderatori: Marian Apostol și Matei Mircioane. Luni, 15 mai 2017, ora 12 – sala de spectacole – operă pentru copii „Mary Popins”, prezentată de Compania „Fascinația Sunetului” Timișoara (preț bilet: 6 lei). Ora 17.00  –  sala de expoziții „Horațiu Vornica” – lansarea cărții „Tunurile Reșiței” de generalul Adrian Marinescu. Moderatori: Octavian Doclin, Mario Balint, Gheorghe Popovici, general Ion Ion. Ora 19.00 – sala de spectacole – piesa de teatru „Tragedie dentară. Spre tine, pământ al făgăduinței” de Jean Claude Grumberg, cu Maia Morgenstern, Tudor Istudor, Anka Levana, Andrei Finti. Regia – Felix Alexa. O producție a Teatrului Evreiesc de Stat (preț bilet: 50 de lei; balcon-40lei/bilet). Marți, 16 mai 2017, ora 17.00 – sala de expoziții „Horațiu Vornica” – lansarea cărții „Iernile de altădată” de Mihai Vintilă. Moderatori: Adrian Stepan – critic literar și Titus Crisciu – scriitor. Ora 19.00 – sala de spectacole – spectacol de teatru, muzică, poezie și imagine „Dragoste și cultură – Erotopoetica”. De la Eminescu, la Baudelaire cu regizorul Toma Enache (Teatrul de Artă București), de la Maria Tănase, la Edith Piaf cu Jezebel (preț bilet: 30 de lei). Miercuri, 17 mai 2017, ora 11.00 – sala de spectacole – „Magia copiilor”, spectacol de magie și iluzionism cu magicianul Lorenzo Cristian (preț bilet: 20 de lei). Joi, 18 mai 2017, ora 19.00 – Sala Lira – Concert de pian la patru mâini cu Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu. Spectacolul marchează încheierea manifestărilor culturale „7 zile – 7 arte” și începerea celei de-a IV-a ediții a Festivalului Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție „Sabin Pauța”.

Exit mobile version