Am avut, dintotdeauna, stimă pentru oamenii de Drept. Nu pentru toţi, desigur. Ca în fiecare profesie şi ca aproape pe toate nivele mai mult sau mai puţin stratificate ale societăţii, există şi oameni care nu fac deloc cinste acestei nobile profesii, împinsă uneori pe culmi de artă. Ei se află în poziţia de a-ţi creiona destinul, în tuşe dure şi nedrepte, uneori. Dincolo de acest lucru, materia grea care e Dreptul, responsabilitatea, examenele dure, promovarea anevoioasă, presiunea cauzelor (indiferent că se îndreaptă asupra magistraţilor sau avocaţilor), complexitatea lor, toate acestea fac din omul de Drept o personalitate de succes a zilelor noastre. Am toată stima şi pentru juriştii care asudă pentru instituţiile sau firmele pe care le reprezintă. Am prieteni printre oamenii din Drept, precum şi, prin natura meseriei, colaboratori din acest domeniu. Sunt oameni deosebiţi, cu dorinţa perpetuă de perfecţionare, cu doctorate, cu volume publicate, cu studii de care ar trebui să ţină seama guvernele sau parlamentul atunci când elaborează legi. Cu proiecţii elevate care ne conectează la dreptul modern european şi internaţional.
În general, aceşti oameni sunt mult mai bine plătiţi decât media societăţii. Sunt inamovibili şi au destule avantaje care să le confere posibilitatea să se poată concentra la munca lor. Şi atunci, cum e posibil, ca un magistrat, aflat în vârful unui sistem ce are implicaţii majore şi profunde în funcţionarea societăţii, să fie mituit cu o plasă de alimente? Este incredibil ca un om cu asemenea posibilităţi, aşa cum este, de pildă, un judecător sau un procuror, să pretindă sau să accepte aşa ceva. 36 de magistraţi au fost cercetaţi, arestaţi sau condamnaţi în România, în 2014. Unii dintre ai au primit pungi cu alimente. Alţii, sume de bani, Unuia i-a fost chiar alimentat cardul de salariu de către mituitor!. Devine clar că aceasta nu e simplă neglijenţă. Nu bănuim că un om care împarte la acel nivel dreptatea (?!) poate da dovadă de un asemenea retard intelectual. Este mai degrabă vorba de sfidare. De o nepăsare proprie caracterelor profund ciocoite, pentru care funcţia aceasta importantă în stat e undeva atât de sus, încât noi, ceilalţi, suntem aşa, un fel de furnici. Aşa cum unii poliţişti se urcă morţi de beţi la volan, în ideea că pe ei nu-i vor opri colegii lor, şi în magistratură unii îşi închipuie că sunt etern de neatins.
E dureros, însă, şi pentru breaslă. Aceşti oameni aduc o atingere majoră imaginii colegilor lor oneşti, care studiază şi se perfecţionează continuu, îngropaţi în cărţi şi în munţi de dosare. Pentru că ei sunt responsabili. Pentru că ei au ajuns acolo să menţină sănătatea acestei societăţi. Să realizeze un act de justiţie cât mai aproape de perfecţiune. Pentru asta au sacrificat, poate, uneori, şi viaţă personală şi tot ce era de sacrificat. Eu în aceşti oameni cred. Cred în prietenii şi colaboratorii mei din justiţie, pe care-i văd muncind continuu, sacrificându-se şi urcând anevoios treptele perfecţionării. Pentru mine, magistratul cu plasa este, folosind termeni din informatică, un virus, un „error”, care trebuie eliminat din sistem.