Greu de spus. Pur şi simplu, greu de crezut. Par să o facă vecinii noştri, bulgari, care au recurs la o serie de gesturi extreme de atragere a atenţiei vizavi de caracatiţa mafiotă care le-a cuprins ţara. Sigur, nu sunt de preferat violenţele. A intra cu forţa în parlament pentru a cere ţara înapoi, aşa cum la noi face furori printre politicieni această expresie nătângă, (mai nou aud că şi preşedintelui Iohannis i se cere deja ţara înapoi, ceea ce mă face să râd ) este un gest care nu poate duce decât la anarhie. Nimeni nu-şi doreşte aşa ceva. Pe de altă parte, răbdarea poate ajunge şi la limită şi uneori conduce la astfel de proteste.
Bulgaria trece, ca de altfel şi România, printr-un nesfârşit vis urât postcomunist. Aceste ţări, ieşite brusc dintr-un regim de comandă, supercentralizat, chiar despotic pe anumite segmente, au încăput pe mâna unei încrengături politico-economice, practic, inextricabile. Cine avea, atunci, în 1989, dacă ne referim la România, acces la informaţii, la fonduri, la valută? Muncitorul din uzină? Funcţionarul de la birou? Şantieriştii patriei? Cu siguranţă nu şi ştiţi şi răspunsul. Acele persoane au constituit mugurii unui sistem dezvoltat magistral, mai târziu. Un sistem conceput a secătui această ţară de resurse, de facilităţi, de forţă de muncă înalt calificată şi calificată. Pe altarul propriilor afaceri, ale reprezentanţilor acestei încrengături, România a fost sacrificată. A devenit o ţară ineficientă, slabă în faţa concurenţei mondiale, un stat care a trebuit să ducă o politică externă în genunchi sau să facă unele compromisuri aproape de neacceptat pentru a fi primită în club. Într-un club unde, cu toată atitudinea mea pro europeană şi pro NATO, nu pot să nu simt că ne aflăm încă destul de departe de masa bogaţilor. Dar, pe de altă parte, suntem excelenţi consumatori ai produselor lor. De multe ori mai scumpe decât în ţările de origine.
În aceste condiţii, nu puteam şi nu putem să devenim un stat puternic. Erodarea economică şi socială din interior îşi spune cuvântul. Aceasta a dus la o profundă fracturare şi divizare a societăţii: cei superbogaţi, ei în persoană sau urmaşi ai celor cu banii şi informaţiile din 1989, cu averi de sute de milioane de euro, o foarte firavă clasă mijlocie, abia vizibilă (menţinută de unele artificii ale Băncii Naţionale, care n-a lăsat, totuşi, leul să se prăbuşească) şi marea masă a oamenilor care îşi duc zilele de pe o zi pe alta şi care au probleme chiar şi când trebuie să cumpere de la magazinele second-hand. Acelaşi sistem ticăloşit, politico-economic, sau invers, dacă vreţi, omoară de ani de zile orice afacere curată. Distruge, sistematic, prin ocuparea ilegală a pieţei pe cele mai diverse domenii de activitate, prin legi date în favoarea lui, toate IMM-urile, toate micile afaceri, generatoare de profit constant în state adevărate. Şi poate face acest lucru pentru că are la îndemână clasa politică. Hotârâri de guvern, ordonanţe de urgenţă, legi, chiar, un carusel întreg de acte normative apărute la comandă, atunci când cineva trebuie să dea un tun, personalizate la maxim pentru a favoriza pe x sau pe y. Am obosit să le mai ţinem şirul, suntem epuizaţi să încercăm să le vedem finalitatea, să încercăm să înţelegem cui servesc. Vedem însă clar că nu cetăţeanului obişnuit al acestei ţări. Nu mai poţi ocupa un post pe baza competenţelor tale, nu mai poţi face o afacere cât de mică, pentru că eşti strivit de mecanismul cinic de care vorbeam, mecanism adus aproape de perfecţiune de 25 de ani încoace.
Şi atunci, e normal să te revolţi. E normal ca tinerii bulgari să protesteze. Ar fi normal să protesteze şi ai noştri. Nu prin violenţă, ci, poate, prin cucerirea paşnică a lojelor politico-economice care au adus această ţară la marasm dar pentru ele au făcut averi impresionante. Prin eliminarea, treptată, graduală, a actualei generaţii de politruci. Este singura speranţă ca într-un orizont acceptabil de timp, să putem să oprim decăderea economică şi socială a ţării. Decădere abia încetinită acum de apartenenţa noastră la UE. Până când acest mecanism, acest sistem infernal nu e neutralizat, nu ne putem aştepta să avem o viaţă mai bună. Nu noi, cei mulţi.
Sursa foto: socialeast.ro