“Mi-e dor de România și când sunt în România”, a răspuns spontan maestrul Sabin Pautza la o întrebare pusă în cadrul unui interviu. Acest dor permanent este reflectat cel mai bine în creația compozitorului Sabin Pautza, care ne mărturisește : ”Nu am știut niciodată să compun ceva fără să mă folosesc de elemente din folclorul românesc, fie evidente, fie doar ca model arhetipal. Am mândria să gândesc însă că am știut întotdeauna să aleg ceea ce este realmente românesc și valoros în folclorul nostru, bazându-mă pe sursele din straturile cele mai vechi( colinde, bocete, muzică țărănească). Pentru cine stă să asculte chiar și muzica mea ușoară sună românește. Îmi place să cred că muzica mea este naționalistă, în sensul bun al cuvântului.”
Ediția a X-a a Festivalului Internațional “Sabin PAUTZA” s-a desfășurat anul acesta ca o ediție de mare sărbătoare având în vedere că în 2023 maestrul a împlinit 80 de ani de viață și 60 de ani carieră. Manifestarea a avut loc pe parcursul a cinci zile, în perioada 25-29 octombrie și a cuprins expoziții, recitaluri și concerte de înaltă ținută artistică.
Așa a fost și expoziția care a reunit pe simezele Muzeului Banatului Montan lucrările artiștilor Iulian Vitalis Cojocariu, tatăl și a fiicei Ioana Cojocariu, personalități artistice total diferite, bine definite, care comunică simultan, creativ, conceptual între ele, dar și cu privitorul într-un dialog al generațiilor și viziunilor artistice. Alături de ei am putut vedea și admira lucrările artistului bulgar, Bogdan Alexandrov, prieten bun al familiei.Titlul expoziției, “Cheia este sub preșul de la ușă, despre asta ne vorbește: durere și sinceritate, dialoguri și tăceri, moarte și viață”, ne spune, Ioana Cojocariu.
- Cât de mult te-a amprentat mediul artistic de acasă?
- Ioana Cojocariu- Eu spun asta mereu prietenilor mei, mediul artistic de acasă este cel care m-a format și influiențat ca artist vizual și ca om. Părinții mei erau mereu înconjurați de artă, literatură, teatru. Acesta a fost modul lor de-a exista și de-a relaționa cu lumea. A fost un privilegiu nemaipomenit. Lucrul acesta nu i se dă oricui, sunt conștientă că am fost norocoasă. Mă simt în continuare așa, pentru că am mulți prieteni, toți cei care ne-au călcat pragul. Se adunau la povești și istorisirile lor erau despre viață și artă.
- Părinții tăi te-au îndrumat spre artă plastică?
- Ioana Cojocariu – Eu cred că cea care a fost mereu la cârmă a fost mama, ea m-a îndemnat tot timpul să scriu și să pictez.Tata era mai tot timpul preocupat de proiectele lui, era mai mult absent. Eu am făcut flaut la Liceul de Arte “Sabin Păuța’’ și vroiam să merg pe linia asta, adică mai departe la Timișoara. Apoi profesorul meu, domnul Murgu a plecat în Germania. Așa că rămânând fără susținere morală și profesională, m-am orientat spre artă plastică. Tata a spus: ” Nu fă asta, este un drum foarte greu! Mi-aș dori ca tu să alegi o cale mai ușoară.”
- Când ai hotărât să pleci în Suedia?
- Ioana Cojocariu – După ce am terminat facultatea am lucrat doi ani la o firma de arhitectură, aveam și ore în Timișoara, nu-mi era greu deloc. Dar vroiam mai mult, să cunosc, să văd, să știu. Așa m-am desprins și am plecat. Nu a fost ușor deloc. Lumea artei acolo e o lume închisă. Există niște coduri, eu veneam dintr-o altă cultură. Așa că am studiat din nou, de data asta am învățat despre arta fotografică. În momentul acesta, după 20 de ani, mă consider în Suedia, acasă. Contactele mele sociale s-au sedimentat și lucrez în domeniul artei.
- Și crezi în ceea ce faci, arăți oamenilor ce simți…
- Ioana Cojocariu – Mă gândesc că după 20 de ani am ajuns de unde am plecat. Am plecat din Timișoara unde aveam un cerc de prieteni. Am dorit să merg într-un loc unde nu mă cunoștea nimeni . Și chiar s-a întâmplat asta! Toată această zbatere și muncă a fost să ajung unde eram de fapt, în urmă cu 2 decenii, în contextul românesc.
- Apropo de prieteni și de prietenie. Ai expus în deschiderea Festivalului Internațional “Sabin Pautza”, alături de Bogdan Alexandrov din Bulgaria, un prieten drag al familiei voastre. Titlul foarte sugestiv al întâlnirii propuse, “ Cheia este sub preșul de la ușă ”, a trezit curiozitatea oamenilor.
- Ioana Cojocariu – Da, a fost o reîntoarcere la toate lucrurile dragi pe care le-am lăsat aici și la prieteni. Am vrut să să știe că ușa casei mele este pentru ei, mereu deschisă. Bogdan Alexandrov este un prieten vechi al familiei mele. Și el este un căutător ca și tatăl meu. Bogdan mi-a povestit că tata i-a dat impuls și încredere în sine. Asta l-a ajutat mult. El a fost mereu parte din familia noastră. Diferența asta nu s-a făcut în familia noastră între prieteni și rude. La fel cred și eu, un prieten este de multe ori mai important ca rudele.
- Am luat cartea mamei tale acasă, dar nu am avut starea necesară pentru a o parcurge, să pot comunica cu Geta Cojocariu prin acest limbaj poetic și să accept că ea a plecat. Este greu pentru toți cei care am ținut la ea. Cum ți-a venit ideea publicării acestei cărți?
- Ioana Cojocariu- Este adevărat, mama știa să asculte ca nimeni altul. Acesta a fost atuul ei. A ascultat, a înțeles, a dat sfaturi bune. A avut mulți prieteni de suflet, adevărați. Care este povestea cărții? Am făcut curat în documente și am găsit trecute pe curat niște poezii semnate Georgeta Cojocariu. Mamei i-a plăcut mereu să scrie, cred că și-a dorit mereu lucrul acesta. Dar iubirea pentru noi era pe primul plan, astfel încât ea a preferat să stea în umbră.Tata trebuia să fie mereu în față. Ea a trăit pentru noi. Apoi când a venit boala s-a întors la scris, la pasiunea ei. A scris poeziile și le-a trecut pe curat, parcă așteptau să fie publicate. Așa a apărut volumul de versuri “Pielea Tăcerii”, un volum de versuri ca un jurnal.
Totul este o poveste frumoasă despre înțelegere, respect, toleranță, solidaritate, prietenie și iubire conservată în culoare, fotografie și vers, transmisă de la o generație la alta , fără urmă de uitare.
A doua zi de festival a fost una specială pentru iubitorii muzicii clasice. Pianista Gabriela Ungureanu- CHARRETON a susținut la Sala Lira a Liceului de Arte „Sabin Păuța”, un recital extraordinar.
“Pentru Gabriela Ungureanu fiecare concert reprezintă o sărbătoare, un moment de comuniune între muzicieni și public. Astfel, stăpânirea unei multitudini de efecte timbrale de la sonorități delicate până la cele orchestrale, sunt rezultatul unei atitudini de maximă generozitate muzicală, având ca unic destinatar, publicul.”
- Când ați aflat prima oară despre Festivalul Internațional ”Sabin PAUTZA”?
- Gabriela Ungureanu Charreton- Am fost colegă doi ani de zile cu Irina NIȚU, ea mi-a povestit despre acest festival. Dar în urmă cu șase luni, m-a întrebat dacă vreau să fac parte din juriul acestui festival. M-am informat, am aflat și de pe internet despre această manifestare și am acceptat.
- Cum ați perceput atmosfera culturală de aici, de la Reșița?
- Gabriela Ungureanu Charreton- Este o atmosferă caldă, primitoare. Promotorii de cultură interesați de ceea ce aducem noi pe scenă, iar publicul foarte cald. Îmi place foarte mult.
- Ați avut un recital extraordinar. Toată lumea v-a apreciat și vă așteaptă să reveniți la Reșița. Spuneți-mi după ce criterii v-ați ales repertoriul ?
- Gabriela Ungureanu Charreton- Am ales Jean Filip RAMEAU, pentru că are o muzică inedită, se cântă foarte puțin claveciniștii francezi, în România. Vreau așadar, să trimit lucrări și la Liceul de Arte”Sabin Păuța” ale acestor compozitori, pentru că am constatat că nu se cunoaște îndeajuns această muzică. Am interpretat această lucrare la pian și nu la clavecin, fiindcă există foarte multă libertate în această compoziție. Apoi am cântat Claude DEBUSSY, un muzician impresionist, pentru că eu am studiat la Conservatorul din Paris și este marca de fabrică a acestei instituții. Ultima lucrare din concert a fost “Tablouri dintr-o expoziție “, de Modest MUSSORGSKI, o lucrare grea, dar reprezintă una din lucrările mele preferate. Trebuie să te plimbi prin expoziție, la fiecare lucrare să spui altceva, să poți reda energia pe care o emană pictura. Sunt compoziții minunate, le cânt de douăzeci de ani cu tot așa de mare plăcere.
- Unde profesați acum?
- Gabriela Ungureanu Charreton – La momentul actual sunt profesor la Conservatorul din Blois, care se găsește pe Valea Loarei și locuiesc lângă Paris. Am concerte în Franța, dar și în România. Am cântat cu Filarmonica „George ENESCU” din București, am avut apoi recitaluri în toată țara.
- Aduceți pe scenă și lucrările compozitorilor români?
- Gabriela Ungureanu Charreton– Sigur că da! Acum maestrul Sabin Pautza mi-a dat câteva compoziții de-ale sale, am să le introduc în repertoriul meu. Am avut concerte în care am interpretat muzica lui George Enescu și încerc să promovez muzica lui Enescu peste tot. Trebuie să spunem că aparținem acestui popor, să nu ne fie rușine că suntem români și să arătăm pretutindeni că avem atuurile noastre. Avem spre exemplu un folclor bogat și interesant de exploatat. Din punct de vedere artistic este ceva inedit, acest lucru are succes la public. Foarte mare succes a avut și Sonata nr. 3-a pentru vioară și pian de George Enescu. Este de mare dificulatate și greu să găsești un violonist care s-o interpreteze impecabil. Doresc la final să multumesc organizatorilor, familiei Duca și directorului artistic al festivalului, Irinei Nițu. Toți au depus eforturi mari pentru buna desfășurare a acestei ediții aniversare. Încurajez toți actorii economici locali să investească în această manifestare, care este emblematică pentru Reșița și România.
Irina NIȚU – Cercetător științific la Muzeul Național “George ENESCU” din București , membră în Comisia de Jurizare
- În fiecare an la Festivalul Internațional ‘’Sabin Pautza’’, Bucureștiul vine cu câte o expoziție documentară. Anul acesta una de sărbătoare, având în vedere faptul că este o ediție aniversară și maestrul Sabin Pautza a trăit 38 de ani pe continental american. Expoziția se numește “George Enescu în America”. A fost gândită în avans această expoziție?
- Irina Nițu – Desigur, de fiecare data încercăm să aducem ceva potrivit evenimentelor și pentru că știm că maestrul Pautza și-a petrecut o parte din viață în America, ne-am gândit că această alăturare cu evenimentul este una potrivită. Nu am gândit-o special pentru acest festival, ci am vrut să ilustrăm o parte a carierei lui George Enescu mai puțin cunoscută de publicul larg, acele timpuri în care George Enescu a traversat oceanul pentru a concerta în America. Este un subiect fascinant, l-am pus în pagină împreună cu graficianul Florian Nițu, cu documente din arhiva instituției noastre, dar și cu multe alte documente, afișe, programe de sală, primite din America, de la instituții cu care Enescu a colaborat de-a lungul timpului. I-am întrebat dacă au asemenea documente, au răspuns “da” și cu mare plăcere le-au pus la dispoziție.
- În ce an a început experiența americană pentru George Enescu?
- Irina Nițu – Prima oară când Enescu a pășit pe continentul american a fost în anul 1923, iar ultima sa vizită a fost în anul 1950.
- Unde a concertat, cu cine a colaborat acolo?
- Irina Nițu – A colaborat foarte bine cu orchestra din Philadelphia a cărui dirijor era Leopold Stokowski. Când a plecat acesta în concediu, l-a invitat pe George Enescu să conducă orchestra. Despre această orchestră Enescu spunea că a fost cea mai grozavă orchestră pe care a avut ocazia să o dirijeze și să o asculte. Muzicienii din orchestră l-au apreciat și iubit atât de mult, încât i-au oferit un dar special, un ceas de aur, pentru care se spune, că Leopold Stokowski, ar fi fost puțin invidios. George Enescu a colaborat și cu New York Filarmonic, cu Orchestra din Cleveland, din Boston și din toate orașele mari unde a fost invitat. A concertat bineânțeles și la Carnegie Hall. A fost apreciat și aplaudat peste tot.
- Cum sunt concurenții de anul acesta de la concursul de interpretare din cadrul festivalului? Vă întreb pentru că sunteți în juriu.
- Irina Nițu – Ne bucurăm foarte tare că toți concurenții pe care i-am ascultat sunt foarte buni. Sunt multe categorii de vârstă. Din păcate nu sunt mulți concurenți, dar cei care au venit sunt foarte talentați și bine pregătiți, va fi greu să-i departajăm.
- Un gând pentru viitor, pentru edițiile viitoare ale acestui festival.
- Lucrurile evoluează foarte frumos și nu pot decât să mă bucur, că Reșița are un asemenea festival. Îi urăm sănătate maestrului Sabin Pautza și organizatorilor putere de muncă și spor la treabă pentru edițiile viitoare!
Sorin PETRESCU- Pianist Filarmonica ‘’Banatul’’ Timișoara, membru al juriului
– Ați fost și anul trecut la festival, dacă nu mă înșel.
– Sorin Petrescu – Da, am fost și anul trecut, am avut un concert, un trio, iar de data aceasta am venit cu un recital solo și sunt și în comisia de jurizare a concursului.
-Ce ne spuneți despre nivelul de pregătire al concurenților?
– Sorin Petrescu – Ce să spun, parcă mi-a dat viață acest concurs. Nu mai eram informat de nivelul elevilor de la liceele de muzică. Am fost surprins foarte plăcut. E foarte greu să departajezi niște copii care sunt la început de drum, fiecare are personalitatea lui și nu se știe, poate că cei care vor lua premiul II sau III, vor realiza mai multe decât cei care astăzi sunt pe primul loc. Bineînțeles un premiu încurajează un copil și reprezintă un reper în evoluția sa. Vreau să scot în evidență efortul admirabil al familiei Duca, cei care an de an realizează lucruri extraordinare. Chiar dacă nu întotdeauna impresia este de reușită totală, efortul lor merită remarcat.
Sorin Petrescu a interpretat în cadrul festivalului la Biblioteca Germană ”Alexander Tietz” din Reșița, lucrări din creația compozitorilor: Sabin Pautza, Hans Christian von Dadelsen, Manuel de Falla, Margareta Tietz Cocora, Richard Oschanitzky, Constantin Silvestri. Recitalul extrordinar a fost apreciat și îndelung aplaudat. Cei prezenți au putut vedea cu această ocazie, pe simezele bibliotecii , expoziția documentară “ Sabin PAUTZA, Who’s who in music” ce cuprinde secvențe din activitatea internațională a marelui muzician, SABIN PAUTZA.
Ediția a X-a a acestui festival internațional a adus în fața publicului și câteva premiere. Soprana Adina Covaci, a interpretat lieduri compuse de Sabin Pautza pe versurile sale. Este prima oară când un interpret cântă lieduri pe versuri ce îi aparțin, afirmă maestrul Sabin Pautza. Concertul s-a desfășurat la biserica romano-catolică “Preasfânta Treime” din cartierul Govândari. Adina Covaci este profesor la Liceul de Muzică “ Ion Vidu” din Timișoara, secția Canto.
- Când a început colaborarea dumneavoastră cu maestrul Sabin Pautza?
- Adina Covaci- Am fost la câteva concerte ale maestrului în Timișoara, prin anul 2008. El colabora atunci cu Facultatea de Muzică din Timișoara. Când l-am văzut prima oară, maestrul dirija. Sebastian, copilul meu cel mare era elevul profesorului Sorin Dogariu, care mi-a spus:” copilul ăsta, ar trebui să ia niște lecții de armonie”. În clipa când a pronunțat “armonie”, în mintea mea un singur nume a răsărit: Sabin Pautza. Și așa a început colaborarea nostră. L-am sunat, a acceptat să lucreze cu Sebastian, iar eu i-am cerut maestrului niște lieduri, să împrospătez repertoriul elevilor mei de la canto. Și săpând prin acele lieduri, am fost fascinată , pentru că am descoperit o lume nouă. Am dat spre studiu lieduri la toată clasa mea de canto. Apoi Sebastian s-a îndrăgostit de muzica maestrului. S-a apucat și el să studieze, tot Sabin Pautza. Am împânzit liceul de muzică cu creațiile lui Sabin Pautza. Când am văzut că s-a învățat repertoriul, am zis, “acum punem de un recital”! Și împreună cu Sebastian care a interpretat bossa-nove, cu colegii lui care au venit cu muzica de cameră, cu elevele mele de la canto, am încropit un recital. Era în anul 2018. L-am invitat pe maestru la concert. El ne-a spus că a fost primul concert în cadrul căruia s-a cântat doar muzica lui. Spectacolul s-a desfășurat la Liceul de Muzică “Ion Vidu” din Timișoara. Pentru mine a fost o onoare deosebită. A fost o seară minunată, plăcută, caldă. Maestrul a dat sfaturi elevilor, i-a încurajat. De aici, am început să construim. În 2019 am venit la Reșița, am cântat aici, am descoperit alte compoziții, alte lieduri. Așa că nu ne-am mai lasat de maestru, el este pentru noi pâinea cea de toate zilele.
- Pe maestru îl iubește și fiul tău cel mic.
- Adina Covaci – Da bineînțeles, abia așteaptă la anul să cânte o compoziție a fratelui său, ce a scris-o Sebastian pentru pian și vioară. Acum l-a întâlnit și el pe maestru și e fascinat.
- Cum s-a întâmplat această premieră absolută? În ce moment ai spus tu că scrii poezii?
- Adina Covaci – Când a împlinit Seba 18 ani, i-am scris o poezie și nu știu când și cum i-am spus maestrului. Când a aflat a fost curios să citească versurile și a zis, „păi tu scrii bine! Mai scrie!” Am mai avut câteva poezii și erau altele în lucru. Așa cumva, întâlnirea cu maestrul mi-a dat aripi, mi-a suflat vânt în pânze. Și la un moment dat maestrul a spus: “avem 5 lieduri, ar mai merge!” Și cumva lucrurile au curs de la sine.
- Deci poezia o aveai în sufletul tău, ea a ieșit la iveală când a venit cineva , care ți-a spus “ești talentată”.
- Adina Covaci – Așa este pentru că din 5 s-au făcut 15 lieduri!
- Și a fost o premieră absolută, liedurile compuse pe versurile tale de Sabin Pautza, au fost interpretate de tine în cadrul festivalului.
- Adina Covaci – O onoare la care nici nu am visat, nu m-am gândit, nu mi-am propus vreodată să fac acest lucru. Dar așa este când aranjează altcineva lucrurile și totul se alinează într-un mod neașteptat. A fost ceva deosebit.
- Dar le interpretezi altfel decât interpretezi liedurile scrise pe versurile altor poeți?
- Adina Covaci – Nu știu cumva parcă nici nu le-aș percepe ca fiind ale mele. Sunt atentă la muzică și sincer acum de când le cânt parcă nu le mai știu ca poezie, parcă le știu doar pe muzică.
- Iată că ați publicat și o carte care va rămâne în istoria muzicii. E un lucru minunat. Iar băiatul tău Sebastian a luat premiul I la creație, în cadrul Festivalului Internațional “Sabin Pautza”. Cine l-a convins să urmeze cariera muzicală?
- Adina Covaci – Am zis că este păcat să nu înceapă să vadă cum este. Între timp la orele de teorie, profesoara a descoperit că are ureche absolută. Bineînțeles că el cânta cu ușurință la pian, dar tot maestrul Pautza poartă vina compozițiilor, el l-a încurajat. Totul a pornit de la acele ore de armonie. Pentru că lecțiile cu maestrul nu sunt niște lecții obișnuite. Pornind armonia de la Mozart, i-a dat exemple până la muzica ușoară de acum. Țin minte la o oră de armonie i-a pus Wagner, „Tristan și Isolda “ și îi spunea, “ai mai pomenit tu Seba să moară cineva în Si major?” A ascultat zilnic luni în șir bucata aia și apoi a zis: ‘’ mama, când mergem la Bayreuth? Eu trebuie să merg, să ascult Wagner.” Deci iată ce mult contează niște întâlniri care îți marchează viața și îți îmbogățesc destinul, traiectoria. Asta face maestrul Sabin Pautza. Îl declarăm vinovat pentru toate lucrurile bune din viața noastră.
Și sărbătoarea a continuat pentru că rar întîlnești la Reșița un recital extrordinar “Clasic Meets Jazz”. Muzicianul Nicolas SIMION, a venit din Germania, împreună cu Sorin Romanescu și Răzvan Cojanu pentru a dovedi încă o dată, dacă mai era nevoie, că prietenia și dragostea pentru muzică nu cunoaște distanțe și frontiere. A fost o seară minunată, un cadou neprețuit pentru publicul reșițean.
“ În calitate de conducător de trupă și instrumentist, Simion acționează creativ și pasional: amploarea expresiei sale este fascinantă: de la agresiv la meditativ, de la liric la fierbinte” ne spune Walter Schatzlein.
Concluziile aparțin maestrului Sabin Pautza, sărbătorit la cea de-a X-a ediție a festivalului internațional care îi poartă numele.
- Cum apreciați că a fost organizată această manifestare? A fost o ediție specială, de sărbătoare.
- Sabin PAUTZA- A fost bine, la fel ca la toate celelalte ediții, doar că mai greu acum din punct de vedere financiar, deși am avut mulți prieteni care s-au oferit să ne ajute ca sponsori, dar unii dintre ei, din păcate au dat faliment în ultimul an. Dar a fost un festival bun cu tineri foarte buni și talentați, pianiști și compozitori care conferă calitate acestui festival.
- Trebuie să vorbim și despre concursul de interpretare și cel de creație a acestui festival internațional.
- Sabin PAUTZA- Concursul s-a desfășurat pe mai multe categorii, dintotdeauna acest festival a avut organizat concursul pe categorii de vârstă. Sunt vreo 6 categorii și la toate s-au prezentat tineri foarte talentați și bine pregătiți.
- Despre concertele desfășurate în cadrul acestei ediții aniversare 60 de ani de carieră, 80 de ani de viață, ce ne spuneți?
- Sabin PAUTZA – Au fost recitaluri și concerte foarte bune. A venit din Germania, ca invitat ,prietenul meu muzicianul Nicolas Simion cu formația lui. Au făcut minuni pe scenă. Am avut de asemenea în juriu oameni de seamă, muzicieni de prestigiu, care la rândul lor au susținut recitaluri extraordinare. Daniel GOIȚI, profesor universitar dr. la Conservatorul “ Gheorghe Dima” din Cluj. El ne-a dăruit împreună cu tinerii din Orchestra Academică din Cluj Napoca o seară de neuitat. La pupitru a fost dirijorul Matei POP. Pianista Gabriela Ungureanu CHARRETON a venit de la Paris pentru a face parte din juriul acestui festival. A fost o mare bucurie să o avem alături de noi și să o ascultăm cântând. Pianistul Sorin Petrescu ne-a onorat și anul acesta cu prezența sa în juriu, dar a susținut și un recital foarte frumos. Tinerii din Orchestra Academică din Cluj Napoca ne-au transmis din energia lor și mi-au făcut o mare bucurie interpretând lucrarea mea „Jocuri II”. Pe dirijorul Matei POP îl știu de copil, tatăl lui mi-a fost student. Un tânăr cu vocație și talent, care iubește ceea ce face și acest lucru publicul îl vede și îl simte.
- Au fost două premire. Concertul de lieduri al Adinei Covaci și o parte din lucrarea dumneavoastră de clarinet pe care Nicolas Simion a interpretat-o ca jazz clasic.
- Sabin PAUTZA – Da, au fost evenimente frumoase și deosebite așa cum se întâmplă de sărbători. În ultimul timp am scris 15 lieduri pe versurile sopranei Adina Covaci, cu care am colaborat și colaborez foarte bine. Eu în cariera mea, iată se împlinesc 60 de ani, nu am întâlnit niciodată un solist să cânte pe versurile sale. Consider că a fost o premieră. Apoi un alt lucru inedit și demn de remarcat este că Nicolas Simion, cel pentru care am scris un concert de bas clarinet, a cântat numai o mișcare din acesta, acompaniat de Sorin Petrescu , dar a repetat aceeași mișcare cu grupul său de jazz, în două variante total diferite. Ceea ce mi s-a părut un lucru total remarcabil.
- O ediție de mare sărbătoare, pentru că ați fost felicitat și ați primit diplome și distincții.
- Sabin PAUTZA- A fost o sărbătoare, pentru că zece ediții la rând ale acestui festival înseamnă muncă, dăruire, zile bune și mai puțin bune. De aceea se cade să multumesc prietenilor mei, Cameliei Duca și lui Lucian Duca pentru implicare și profesionalismul de care au dat mereu dovadă. Mulțumesc celor care au fost și sunt mereu alături de mine și susțin muzica și această manifestare internațională: autorităților locale și județene, instituțiilor de cultură , oragnizațiilor neguvernamentale și nu în ultimul rând Societății pentru Cultură Metarsis.
Adriana TELESCU
Fotografii de Lucian Duca
