Am un milion de amintiri cu Mircea Cavadia, Nea Mircea, așa cum îi spuneam majoritatea dintre noi. Amintiri acumulate în cei 14 ani în care am lucrat împreună la Timpul dar și după aceea, când el a făcut alte ziare. Personalitate complexă și profundă, uneori incomodă dar întotdeauna altruistă, prozatorul, jurnalistul, dramaturgul, pamfletarul și caricaturistul Mircea Cavadia – tras din stirpea unor scriitori precum Fănuș Neagu, brăilean, ca și acesta din urmă, care, de altfel, îl aprecia mult – a făcut epocă la Reșița. Cu o forță nestăvilită a a scriiturii și un verb autentic, Nea Mircea a lăsat în urmă o moștenire scriitoricească de neocolit, precum și mii, poate zeci de mii de articole, scrise cu incontestabil talent. A fost un om cultural aproape deplin, punând Reșița pe harta literaturii românești, a dramaturgiei și a umorului. Despre Mircea Cavadia se poate scrie enorm de mult, am așternut doar câteva rânduri, pentru că de acolo de unde este, Nea Mircea ne privește poate cu un surâs în colțul gurii și cu o strălucire șăgalnică, de după omniprezenții săi ochelari. Este, a fost printre puținii scriitori, jurnaliști și colegi care la orice discuție nu uita să-mi spună: ”scrie, măi Daniele, scrie, nu contează nimic altceva.” A avut, evident, dreptate.
