Republica Minierească Iliesciană

Se împlinesc în aceste zile 25 de ani de la prima mineriadă, prima acţiune de aruncare la gunoi a principiilor unei proaspete democraţii. Poate mai ţineţi minte golănia emanatului cu Frunze care a aruncat minerii peste autointitulaţii golani din Piaţa Universităţii. Nu vreau să „ies în faţă” dar, vă mărturisesc că am participat la evenimente. Am făcut blat negru cu trenul, de la Caransebeş la Bucureşti, am semnat, cu buletinul punctul opt de la Timişoara şi, spre norocul meu, neavând bani de stat în Bucureşti, m-am întors acasă. N-am avut onoarea să fac cunoştinţă cu cea mai „conştiincioasă clasă muncitorească”, după cum o definea Ilici, adică minerii.
A trecut iată, un sfert de secol de atunci. Ce am învăţat din acele evenimente? Mai nimic, aş spune. Manipulare cu mai mare uşurinţă ca prin ţărişoara asta, cu greu cred că se mai poate face. De exemplu. Vine tristul ministru Rus şi spune un 50, 60 la sută de adevăr legat de destinul familiilor ce sunt despărţite luni întregi din cauza muncii unuia dintre membri în străinătate. Că omul s-a cerut direct afară, el însuşi fiind responsabil de migraţia în Occident, este clar. Nimeni însă, nu a pornit o discuţie de la acest nivel. A cui este responsabilitatea fenomenului gen şters la cur bătrânii Europei? De ce nu se pot câştiga aceşti bani în România, fără a predispune familiile româneşti la divorţuri şi fapte antisociale? Nu trebuie să fim ipocriţi, ele există. Problema este că cei de teapa domnului Rus, în loc de a ne face femeile curve şi copiii golani, ar fi trebuit ca, împreună cu întreaga sa gaşcă de guvernanţi să asigure pârghiile necesare dezvoltării unei economii performante în România. Or, nici Domnia Sa, nici acoliţii săi, n-au făcut-o. Au prăduit, au făcut averi imposibil de justificat în orice jurisdicţie statală de pe mapamond.
Şi-aici, revin la început. Dacă în loc de plantarea de panseluţe de către mineri în urmă cu 25 de ani, Iliescu şi-ar fi predat mandatul şi am fi plantat primul bulb democratic în România, probabil că acum, curvele şi golanii ar fi fost doar o ipoteză. A altora.

Sursa foto: en.wikipedia.org

Exit mobile version