Nu, nu este, din păcate, un eveniment despre care scriem, pe care-l putem consemna că ar fi avut loc. Este un eveniment utopic (pentru probabil multă vreme), o manifestare despre care ne-am dori să scriem într-o bună zi. Esenţa absolută a Reşiţei, sufletul ei, dacă vreţi, pierdut acum, este unul tehnic, ingineresc, inovator şi inventiv. Reşiţa este aşezată într-un decor paradisiac, numai pentru că aici specialiştii imperiali de odinioară au găsit ce le trebuie: calcar, piatră, apă, lemn. Destinul ei a fost unul implacabil tehnic. Fără niciun fel de dubiu, oraşul a fost construit în jurul fabricilor şi nu invers. Spiritul acesta tehnic, însă, nu are voie să nu fie întrţinut, flăcăruia aceea inovatoare care duce această ţară şi această lume înainte. Sau ar trebui să le ducă.
De-a lungul anilor au fost organizate tot felul de zile ale Reşiţei. Înainte de 1989, cele două mari jaloane anuale – 1 Mai şi 23 August – punctau cumva şi caracterul industrial al municipiului, mai ales că atunci aproape 30.000 de oameni lucrau în uzine. După 1989, palide marcări ale esenţei industriale a Reşiţei, câte un mic simpozion, la 3 iulie. Au câştigat însă teren, manifestările populare, gen bâlci sau rugă urbană (o altoire cam ciudată a unor aşa-zile nedei sau rugi, proprii lumii satelor, la oraş). „Ruga la oraş”, aşa cum se şi numeşte, de altfel, o manifestare de acest gen de la Caransebeş, pare o invenţie cam îndoielnică, din punct de vedere social şi cultural. Dar, cum o bună parte dintre „orăşeni” provin de la sate, astfel de evenimente prind, de obicei. Ruga reşiţeană a fost mutată din Centrul Civic, cu tot alaiul, mai întâi pe Stadionul de Atletism şi mai apoi, la ieşirea din Reşiţa, spre Timişoara, unde, într-adevăr, în afară de faptul că se închide circulaţia, nu se conturbă atât de mult liniştea publică. Mici, bere, gogoşi, jucării, prostioare, pantofi, haine de piele, tiribombe şi multe altele, creează un cadru natural de „rugă” de un kitsch absolut. Muzică – pe lângă solişti pop – s-au instalat pe deplin în ultimii ani interpreţii sârbi (cam scăpătaţi, pe la ei pe acasă, e drept, dar reşapaţi la noi). În fine, nu vrem să fim răutăcioşi, pentru că în fond e sărbătoare (să nu-i uităm pe Sfinţii Petru şi Pavel, patronii spirituali ai Reşiţei). Mulţi reşiţeni se bucură de aceste evenimente şi e bine că este aşa.
Numai că Reşiţa tehnică, ştiinţifică, ar trebui, cred, sărbătorită altfel. Chiar dacă unor posibile evenimente de marcă, de un standard ridicat li se adaugă manifestări populare, şi ele, însă, de ţinută. Esenţa consider însă că ar fi un mare evniment anual de inventică, inovaţie dar şi de istorie industrială a acestor locuri pline de realizări, nu numai pentru oraş dar şi pentru România şi multe locuri din lume. Un congres de asemenea factură ar atrage la Reşiţa o inteligenţă tehnică ce ar putea menţine viu spiritul inventicii şi inovaţiei tehnice româneşti. Numai că pentru acest lucru e nevoie de oameni care să înţeleagă profunda menire a acestui oraş. Până atunci, mai halim un mic, mai radem o bere…
Sursa foto: ploaiadecuvinte.blogspot.ro