Politica în Aro 10

Europarlamentarul Mircea Diaconu a demarat o acţiune politică deloc uzuală. De fapt, o faţetă internă a politicii comunitare sau, dacă doriţi, a închegat o interfaţă prin care preia problematici interne pentru entitatea politică europeană din care face parte sau transmite alegătorilor informaţii de la Bruxelles sau Strasbourg. Mircea Diaconu continuă, după o întrerupere de aproape o lună datorată participării la diverse activități în Parlamentul European, ocolul României, la bordul autoturismului său ARO-10, galben, pentru a răspunde astfel solicitărilor primite de la simpatizanții și susținătorii săi, dar și pentru a-și onora promisiunea făcută în urmă cu un an, pe timpul campaniei pentru alegerile europarlamentare. În cea de-a treia și ultima etapă a turneului său, Mircea Diaconu va reveni în județul Caraș Severin. Astfel, europarlamentarul va fi în municipiul Caransebeș, la Arcul dintre Catedrala “Învierea Domnului” și Biserica Romano-Catolică, duminică, 28 iunie 2015, ora 19 şi în Reșița, Piața 1 Decembrie, luni, 29 iunie 2015, ora 9. Mircea Diaconu îi invită la întâlnire pe cei care l-au sprijinit în urmă cu un an pentru strângerea semnăturilor necesare înscrierii în cursa electorală, precum și pe toți cei care doresc să-l cunoască. Participanţii vor avea posibilitatea să afle noutăți despre activitatea de până acum și despre proiectele de viitor ale europarlamentarului în forul legislativ european, vor asculta povești inedite de la Bruxelles și Strasbourg, vor primi răspunsuri la întrebări care-i preocupă şi îşi vor putea împărtăşi preocupările şi proiectele. Şi toate acestea la o cafea.
În luna mai 2014, Mircea Diaconu a pornit într-un tur al României, pentru 22 de zile, parcurgând 5.394 km și întâlnindu-se cu simpatizanți din 60 de orașe. La alegerile europarlamentare din 25 mai 2014 s-a clasat al patrulea dintre cele 15 partide și opt candidați independenți înscriși în cursă, obținând 379.582 voturi, ceea ce a reprezentat 6,81% dintre voturile valabil exprimate. În Parlamentul European Mircea Diaconu îndeplinește funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură şi Educație (CULT) și este membru al Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), grup politic în care a fost ales ca membru al biroului de conducere.
Am redat aceste informaţii pentru acei dintre dv. care vreţi, poate, să vă întâlniţi cu unul dintre europarlamentarii români, iată, accesibili. Pentru că e destul de greu să vezi la faţă, dacă eşti un simplu alegător, un europalamentar român. Cu toate că au cabinete în colegii electorale, găzduiţi în general de parlamentarii naţionali, europarlamentarii dau mai rar prin zonă. Când l-aţi văzut, de pildă, ultima oară pe Cristian Buşoi, în „parohia” căruia sunt, de pildă, cărăşenii? În fine, problematica europeană e una mai specială, deci nu atât de populară, poate, dar principiul rămâne. Pare, însă, că Mircea Diaconu, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori şi oameni de cultură români, preferă o politică activă, deschisă. Politica în Aro 10, galben, politica în Agora, aidoma anticilor. Ar trebui poate să ne gândim că avem nevoie de o reinventare a clasei politice, de o reconectare cu masele, cu alegătorii, mai ales în condiţiile în care politicienii au dezamăgit major în ultimii ani. Numai că această primenire trebuie să vină mai ales din interior. Ceea ce e, să recunoaştem, greu de crezut…

Sursa foto: pentrumirceadiaconu.wordpress.com

Exit mobile version