Coloşii securităţii private, pe pierderi în România

Industria de securitate privată este un sector agreat la nivelul Uniunii Europene. În ultimii 30 de ani, sectorul de securitate privată în cele 27 state membre a cunoscut o creştere importantă atât în ceea ce priveşte numărul societăţilor cât şi a numărului şi nivelului personalului de securitate. În cele mai multe dintre statele membre, la ora actuală, numărul angajaţilor din sectorul de securitate privată corespunde, mai mult sau mai puţin, cu numărul angajaţilor din poliţia publică, iar în câteva state, acesta se dovedeşte a fi chiar mai mare ca forţele publice. În raport cu populaţia se poate afirma că reprezentativitatea sectorului de securitate privată corespunde în medie unui raport de 1/500 locuitori. Numărul personalului de securitate din sectorul privat îl depăşeşte pe al poliţiştilor în şapte state UE, între care şi România, aflată pe locul doi, potrivit unor date ale CoESS, organizaţie europeană a companiilor de securitate privată, de la Bruxelles, relatează publicaţia electronică EUObserver, citată de Mediafax. 54% din militarii din Iraq şi Afganistan sunt contractori, nu mercenari. Companiile de securitate private joacă un rol important în operaţiunile internaţionale de gestionare a crizei din Afganistan, protejând oamenii şi echipamentul militar al UE din aceste zone. Aceste companii ar putea fi, în curând, în Libia! Evident, prin această dinamică spectaculoasă, industria de securitate privată schimbă norme, obiceiuri şi repere. Inevitabil, detractorii vor face apel la “morală” şi la “lege”. VINA majoră a industriei, mai ales cea din România, este aceea că nu colaborează suficient cu ONG-urile profilate pe securitate şi nu îşi fac publice realizările şi implicaţiile în viaţa societăţii.

Cele mai populate ţări din Uniunea Europeană au şi cele mai mari “contingente” de securitate privată, Germania numără 170.000 de agenţi de securitate privaţi, Polonia 165.000, Franţa – 160.000, iar Marea Britanie 120.000. Pe de altă parte, România are 107.000 de agenţi, iar Ungaria 105.121. Turcia are, însă, cele mai numeroase trupe de securitate privată din Europa, cu un personal de 257.192 de membri, dar şi cele mai mari probleme pe linia asigurării securităţii inter-statale! Acestea au, însă, câteva puncte comune: • Sectorul de securitate privată este bine delimitat în statele membre UE; • Cele mai multe societăţi de securitate privată sunt implicate în paza statică; • Sectorul de securitate privată angajează în general bărbaţi; • Vârsta medie a personalului de securitate este 35 ani; • Cele mai multe state beneficiază de un sistem de pregătire organizat în societate sau în afara acesteia; • Câinii sunt utilizaţi frecvent în activităţile de securitate privată; • Persoanele din securitatea privată lucrează în general în uniforme; • Ziua de muncă medie: de la 8 la 12 ore

În clipa de faţă, 20%-30% din societăţile licenţiate nu îşi desfăşoară activitatea în toate segmentele. Unii sunt specializaţi pe tehnică, alţii pe pază sau pe gărzi de corp. Tariful ar trebui să se stabilească pornind de la asigurarea unui salariu motivant pentru agent. De obicei, profitul se negociază cu beneficiarul şi este mai mic. Un tarif bun este de 12-15 lei pe oră. Dar, în ultimul an, acest “barem minim” a fost încălcat de nenumărate ori, mai ales companiile din provincie făcând rabat de la calitate. Puţini beneficiari înţeleg că un agent de securitate NU mai este paznicul din perioada comunistă! Pe lîngă cele câteva firme serioase de pază şi protecţie există sute de societăţi încropite la repezeală. Oamenii lor pot avea, cu indulgenţă, statutul de paznici. Îmbrăcaţi cu nişte uniforme amărâte, au cel mult un spray la capitolul „dotări”. Sunt mai ales în parcuri sau prin parcări. Înspiră mai mult milă decât siguranţă şi protecţie. Cei mai mulţi fac zilnic naveta pentru câteva sute de lei pe lună. Sunt şi muncitori disponibilizaţi de pe la fabricile închise, dar şi pensionari. Noua lege ar putea să protejeze angajaţii, să le asigure un alt statut şi condiţii mai bune de muncă, dar să asigure şi o triere corespunzătoare a personalului!

La acestă oră, în România există o reţinere în legătură cu Companiile Private de Securitate. Dacă privim în ansamblul ei, însă, constatăm că aceasta este prezentă în toate industriile unui stat modern prin: servicii de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor, a transporturilor, gardă personală, proiectare şi instalare de sisteme de securitate, supraveghere şi alarmare, servicii de dispecerat, monitorizare şi intervenţie, detectivi particulari, învăţământ, cercetare şi audit, training tehnic şi operaţional. Această industrie se guvernează după legi statale şi se autoguvernează după standarde, regulamente interne, proceduri operaţionale. Aria de cuprindere şi de intersecţie a activităţii sale cu alte industrii ale statului este atât pe verticală, cât şi pe orizontală, furnizînd ea însăşi producţie şi servicii protejând, deja, obiective strategice, inclusiv prin informaţii de nivel C4!, însă cu deosebită reţinere în România, prin lipsa unui program guvernamental clar de externalizare a serviciilor militare, în ciuda dificultăţilor economice evidente.

Dl. Marius Grigore, Director General la Astra Nova Security Romania, a provocat apariţia acestui text printr-o analiză financiară a sistemului de Securitate private pe anul 2014, când numarul de angajati din acest sector, conform cu  datele declarate în bilanţurile firmelor din acest sector, este aproximativ 107.000 angajati, în marea lor majoritate direcţi. În general angajatii directi, cu mici excepţii sunt plătiţi cu salariul minim pe economie şi practic reprezintă cam 8% din totalul angajaţilor din România care sunt plătiţi cu salariul minim pe economie!

Problema principală a acestor angajaţi o reprezintă munca la negru şi tot ce poate rezulta din aceasta practică. Desigur sunt companii, precum Mike Security Group, care respectă legislatia muncii, altele pe jumatate şi unii deloc. “Din această cauză rezultă şi problema principală în acest sector, în care societăţile care respectă legea şi plătesc corect angajaţii şi taxele aferente, sunt „pierzătorii” pe de o parte pentru că, net plătesc mai puţin angajaţii lor, iar pe de altă parte pentru ca sunt nevoite să transfere aceste costuri în tariful de pază şi astfel au tarife pe servicii mai mari”, scrie Marius Grigore în analiza sa.

Numărul firmelor de securitate, din România, rămâne constant, deşi în fiecare an se înfiinţează şi desfiinţează firme. În România desfăşoară activităţi de securitate privată peste 1300 de firme, conform statisticilor oficiale Politiei Romane – Directia de ordine publica. Conform statisticilor ANAF, însă,  “firmele înregistrate în acest sector de activitate (firme de securitate), sunt 1627 firme (pază, monitorizare, transport valori, evenimente)”, aminteşte managerul Astra Nova Security.

Ce observăm este în primul rând discrepanţa dintre statistica Poliţiei Române, cu firmele licenţiate si cea ANAF dupa cod caen declarat. Potrivit lui Marius Grigore, “sunt inregistrate 414 firme care au 0 (zero), angajaţi declaraţi dar care au cumulat o cifră de afaceri de 149 milioane lei noi! Orice firmă din domeniu are cel puţin un contract de servicii declarant, minim un post să spunem tot  ar trebui să aibe 2-4 agenti declarati! În aceste cazuri avem ori situaţia în care firmele respective au contracte de servicii, dar au subcontractat în totalitate serviciile către alte firme de securitate, ori încalcă flagrant legea şi au angajaţi care muncesc la negru…

Cele mai multe firme din domeniu au declarati 10- 50 angajaţi aproximativ 428, sau niciunul,414.Firme medii cu angajati intre 500 -1000 doar 20 de firme, la nivel naţional, iar peste 1000 doar 12 anul trecut, şi de regula aceste două categorii formeaza top 50 firme de Securitate.

25% din numarul de angajaţi din industrie este deţinut de cele mai mari 12 firme de Securitate”.

Directorul Astra Nova Security, a avut curiozitatea să analizeze marja de profit net declarată, şi a constatat că “47 de firme au o marjă de profit de peste 50%, unele ajungînd chiar la 97,98%, din care una are declarat un singur angajat”! 121 de firme din totalul celor 1600 au marja netă de profit declarată în bilanţ între 20-50%, cea mai importantă din acest tot este Nei Guard (firma de top 10, după cifra de afaceri) cu o marjă de aproape 50% a profitului net.

Aceste statistici pot sugera că este un sector de activitate foarte profitabil, şi în revenire după criza economică.     

507 companii au declarate pierderi, în total au declarat o pierdere de -159 milioane lei, cu pierderi pe peste un milion lei 37 de companii în 2014, între care giganţii internaţionali: ROSEGUR, G4S SECURE SOLUTION sau SHEKLTER SECURITY.  

Acest amănunt poate ascunde două realităţi: sau marile companii internaţionale câştigă bani negri din contracte nedeclarate, sau bilanţurile sunt corecte şi, în aceste condiţii, avem imaginea CONTRACTANTULUI de servicii de Securitate care preferă “paznici” în locul calităţii, iar licitaţiile sunt câştigate de companii fantomă ce operează cu preţuri imposibil de acoperit economic.

 Firmele de securitate din Germania au stabilit un tarif minim de 6-8 euro pe oră, cu o grafică de creştere pentru următorii trei ani. Tarife similare sunt şi în celelalte ţări ale Uniunii Europene! Un tarif mai mic înseamnă şi servicii pe măsură, adică de proastă calitate!

Salariul minim într-o astfel de companie, în România, este de 0,98 euro pe oră, în timp ce afară ajunge şi la 12 euro pentru acelaşi timp de lucru, în acest sector de activitate, raportul dintre angajări şi plecări este de 45% anual. O altă statistică a PSS arată că, în România, forţele de securitate privată distribuie un om la 235 de cetăţeni!

Sursa foto:fullsecurity.ro