Rodul acestei telurice împreunări este minunat. Peisaje care-ți taie răsuflarea, alăturări absolut superbe de pin și palmier, munte, asprimea pietrei topită lejer în mătasea de smarald a mării, insule romantice cu nume de sfinți. Acesta este Muntenegru, perlă a Adriaticii, o arie impresionantă, o combinație admirabilă între munte și mare, între esențe vegetale și geomorfice. Nu în ultimul rând, o interferență de culturi și tradiții. Muntenegru, mica republică din sud-estul Balcanilor, este acea perlă estivală, accesibilă, mai ales celor din vestul țării noastre, dacă ne raportăm la România. Fostă componentă a Federației Iugoslave, Muntenegru și-a declarat independența în 2006 iar originile sale provin din cele trei principate slavone: Duklia, Travunia și Rascia. Istoria acesto locuri se leagă de influența și ocupația otomană iar apoi de dinastiile Nemanici și Baisici. Denumirea sa vine, cel mai probabil, din venețiană: monte negro/ munte negru. Muntenegru este clasificată de Banca Mondială ca o țară cu venituri medii, fiind membru ONU, al Organizației Mondiale a Comerțului, al OSCE, participant al Acordului Central European al Comerțului Liber și unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Meiteraneene. În prezent Muntenegru este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană și la NATO. Întinsă pe aproximativ 13.000 de kilometri pătrați, cu o populație de peste 600.000 de locuitori, micuța republică devine tot mai mult o atracție estivală. Mai ales ”capitala” stațiunilor muntenegrene, aglomerata și cosmopolita Budva, constituie un bun magnet pentru turismul răsăritean, în acești ani. Deși în urmă cu trei-patru ani aici soseau cu precădere turiști occidentali, suedezi, germani, francezi, englezi, italieni, mai nou rușii au invadat practic stațiunile muntenegrene, făcând ca numărul primilor să pălească. Nu numai rușii, însă, preferă Muntenegrul, mai ales pentru că nu li se solicită viză, ci și ucraineni, belaruși și alți locuitori ai spațiului fostei Uniuni Sovietice. Dar, să nu ne grăbim.
Orice drum spre Muntenegru începe cu Serbia dar tranzitul prin această țară vecină nu-ți asigură, dacă ieși pe la Biserica Albă, decât vreo 50 de kilometri de autostradă, unde plata se poate face cu cardul, pentru a nu mai schimba dinari, inutili în Muntenegru, unde moneda națională este euro. După care începe drumul mai greu, montan, cu serpentine, declivitate mare și toate celelalte caracteristici. Dincolo însă de dificultatea traseului, peisajul face toți banii. Depinzând de traseul ales, estimările navigatoarelor dau cam 10-12 ore de condus până la Budva, realist, pentru că drumul e destul de dificil. Muntenegrul e o țară exclusiv montană. Munte și mare, mare și munte. În afară de coasta muntenegreană a mării Adriatice e interesant de vizitat, însă, și Parcul Național Durmitor. De altfel, Muntenegru s-a declarat în 1996, un stat ecologic.
Odată trecuți de capitala Podgorița (un oraș cochet dar mai mic decât Timișoara), ne mai despart doar aproximativ 60 de kilometri de Budva, stațiunea-fanion a Muntenegrului și cel mai vechi oraș de pe coasta Adriaticii, atestat cam acum 3.500 de ani. Priveliștea golfului în jurul căruia se întinde orașul, văzută de pe șoseaua aflată la peste 1.000 de metri altitudine este inegalabilă. Coborând pe șoseaua șerpuită, aproape în spirală, te apropii tot mai mult de principala stațiune, unde nimerești într-o aglomerație deplină. E nevoie de atenție pentru că localnicii dar și turiștii circulă destul de haotic, nu prea respectă regulile de circulație, nu se asigură, depășesc riscant și se grăbesc perpetuu. Trotuarele sunt înguste, cu dale, multe dintre ele blocate de mașini parcate ilegal iar multe cartiere sunt așezate în rampe accentuate, greu accesibile. Parcarea este cu adevărat o problemă la Budva. Parcările cu plată, situate de regulă în preajma zonelor de plajă, percep taxe de la trei euro pe zi până la doi euro pe oră. Stațiunea însă e primitoare, curată, cu multe pensiuni, hoteluri și resorturi de cazare, practic pentru toate buzunarele, de la vile cu apartamente până la hoteluri de cinci stele. Localurile, restaurantele, fast-food-urile oferă o gamă foarte variată de posibilități culinare, la prețuri, am spune, accesibile. Am remarcat restaurantul Kangaroo, de pildă, cu meniu și în românește și cu prețuri care chiar că sfidează concurența, ca să folosim un clișeu. Pe lângă alte preparate, un platou de pește de un kilogram, pentru patru persoane, îl poți comanda aici cu 23 de euro iar un platou cu trei tipuri de carne, cârnăciori de casă, salată și cunoscuții cevapi (mititei) îl poți avea cu 7-8 euro dar cu siguranță nu reușești să-l ”dai gata” singur. Și dacă tot am ajuns la prețuri: plescavița, așa cum numai în acest spațiu se face, este cam 3,50 euro, apă minerală la un litru și jumătate cam 70 în cenți în supermarket și un euro pe plajă. Berea autohtonă, între un euro și trei euro în magazine și de la 1,50 la trei euro pe plajă. Sucurile naturale sunt și ele cam 1,50 euro.
Plajele sunt pietroase, așa că purtatul de sandale sau achiziționarea de încălțăminte specială pentru baie e indicată (9-10 euro perechea). Nu am văzut însă arici de mare. Apa este de o limpezime cum numai mări precum cea Egee, Mediterana sau, aici, Adriatica pot fi. Curată, fără alge, fără meduze, fără valuri dar cu o specie de peștișori minusculi care mușcă destul de tare uneori. Iar combinația mare, munte, insule pietroase ce țâșnesc semețe din mare, e irezistibilă. Plaja are, dincolo de soare și de apă, atracțiile ei: surfing, sailingsurf, parapantă, scuba-diving, jet-ski, hidrobicicletă și multe altele. Cam peste tot există beach-baruri, de unde se pot închiria șezlonguri și umbrele dar prețurile de zece euro perechea, pe zi, ni s-au părut cam mari. Excursiile cu vaporașul pe insula de vizavi – Sfântul Nicola – se pot face din jumătate în jumătate de oră. Prețul e foarte bun: trei euro de persoană, dus-întors. Poți pleca dimineața, faci baie și plajă pe insulă și seara te întorci. Odată ce ai plătit la plecare, poți reveni la bordul oricărui vaporaș care face curse regulate între Budva și Sfântul Nicola, acolo unde găsești peisaje sublime. Sunt multe atracții în Budva: cluburi, restaurante, magazine, port de iahturi de lux dar probabil cel mai frumos punct de pe harta orașului este Stari Grad/Old Town/Orașul Vechi. Centrul istoric este vechi de 2.500 de ani, la început fiind o insulă, care, apoi, s-a unit printr-un istm cu continentul. Zidurile de Ev Mediu ale Orașului Vechi au fost construite în timpul administrației venețiene. Acum, Old Town este de un romantism și o delicatețe unice. Exploatat la maximum cu boutique-uri, galerii de artă, parfumerii, pub-uri, terase superbe, constituie o atracție constantă pentru turiști și un mod extrem de plăcut de a-ți petrece mai ales serile aici.
O altă atracție, situată la aproximativ patru kilometri de Budva, spre stațiunea Bar, este insula Sfântul Ștefan. Unită și ea printr-un micuț istm de continent, este un spațiu exclusivist, deși acolo mai trăiesc cam 400 de oameni, majoritate sârbi, muntenegreni și croați. Proprietate aproape în totalitate, însă, a unui grup internațional, pe insula, de o frumusețe desăvârșită, practic un oraș-cetate vechi, asemănător cu Budva, nu mai există acces. Se poate face plajă și baie, însă, lângă ea, pe o plajă frumoasă, evitând plaja Milocer, acolo unde șezlongul costă 50 de euro pe zi. Dacă doriți însă să vă simțiți cu adevărat deosebit, merită chiar și acest preț. De menționat că din Budva se pot face excursii de o zi, cu vaporașul, în Albania, Bosnia-Herțegovina, Dubrovnik (Croația) sau în golful Kotor. La Boka-Kotorska am mers însă cu mașina, pentru că distanța e foarte rezonabilă, cam 23 de kilometri din Budva. Este printre cele cinci cele mai frumoase fiorduri din lume printre rarele fiorduri ale Adriaticii și cel mai sudic fiord din Europa. Kotor este un vechi port construit în timpul Republicii Venețiene iar orașul vechi e, asemenea Budvei, încântător. Acum, e centrul administrativ al comunei cu același nume (Muntenegru, ca și Serbia, e împărțit pe comune, care reprezintă orașele importante împreună cu localitățile din jurul lor). Aproape de Kotor găsiți alte plaje: Tivat, unde există și aeroport, apoi, revenind spre Budva, cunoscuta plajă Jaz, cu pietriș foarte mic, aproape nisip, situată într-un golf liniștit și minunat, ca priveliște. De altfel, cam tot din doi în doi kilometri există stațiuni și plaje. Poți să te cazezi sau să vizitezi și alte stațiuni din apropriere: Becici, Ulcinj, Bar, Sutomore, cu toatele fermecate de magia Mării Adriatice și de relieful de o frumusțe aspră a Muntenegrului. Budva și zona din jur este printre puținele locuri unde poți găsi alături brad și palmier.
Există și mici minusuri. Nu toată lumea știe să deruleze comerț de calitate, agresivitatea participanților la trafic, uneori iuțeala la mânie a localnicilor, de parcă nu le-ar place turiștii (deși de pe urma acestora supraviețuiesc), cam slaba cunoaștere a limbii engleze sau a altor limbi de circulație, internet prost și telefonie scumpă. Dar, așa cum există constraste geografice în Muntenegru, cele care dau atâta farmec zonei, avem și contraste umane, pentru că muntenegrenii sunt în general primitori și cumsecade. Una peste alta, o vacanță în Muntenegru – o țară, de altfel, considerată sigură, din punct de vedere al securității personale – e de neuitat. Poți avea o vacanță ieftină, frumoasă și – pentru cei din vestul României – aproape. Să nu uităm, la graniță e suficientă cartea de identitate. Vacanță placută, tuturor!
