Poate nu cea mai reuşită reclamă dar, cu siguranţă de podium este cea la celebra băutură muncitorească, coniacul Unirea. Dorel o dădea mereu în bară. Se electrocuta, era prea încet etc. Toate clipurile se încheiau cu privirea de tâmpiţel a lui Dorel. Hazlii, la limita jignirii unei tagme profesionale. De remarcat că Dorel nu era ipocrit. Nu-şi găsea nicio scuză prostioarelor ce le făcea, nu dădea explicaţii. Poate aşa era scriptul reclamelor. Na, că era să folosesc scenariu în loc de englezism! Acum, să încercăm o transpunere în realitatea ascunsă a ironiei reuşite din producţiile publicitare. Dorel cel adevărat, poate că mai bea câte o Unirea, dar locul de săpat şanţul îl trasează domnul maistru. Care, are o schiţă tehnologică în tocmită de domnul inginer. Care, are o sarcină trasată de domnul inginer şef. Care, a fost prelucrat de domnul director. Care, are un şef politic ce l-a pus pe funcţie. Care, are nevoie de voturile pulimii, iertată fie-mi vulgaritatea. Şi, dacă un grup de sclerozaţi dintr-o anume parte a localităţii, votanţi constanţi şi aducători de voturi, vrea ca linia tramvaiului 1barat să treacă prin faţa crâşmei celui mai de gaşcă birtaş din cartier, musai să se facă. Drept urmare, şeful de partid dă ordin, directorul dă ordin etc. Cine o dă în bară? Dorel, fireşte! Despre care spuneam la început că nu este ipocrit. Poate din cauză de Unirea, cine ştie? Mai departe. Desigur că directorul, politic fiind pus, trebuie să execute ordinul şefului de partid. Şeful inginerilor trebuie să rezolve problema şi o pasează unui inginer din subordine. Acesta, fie sau nu pe bază de Unirea îşi bagă basca în ea tîmpenie şi-i dă mână liberă maistrului. Şi-aşa, apare salvatorul Dorel, grăbit că se închide non-stopul. Am folosit exemplul din construcţii dar, reflectaţi dumneavoastră dacă cele de sus nu sunt cumva aplicabile prea multor domenii profesionale din economia actuală. Cum, care economie?
Sursa foto: ciprianmitoceanu.com