Există în acest moment, la nivelul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa o foarte serioasă discuţie, legată de shakespeare-anul „a fi sau a nu fi”. Nu legaţi neapărat această realitate de anchetele penale şi de arestările de la acest nivel, care au zguduit efectiv lumea universitară reşiţeană. Ci, mai degrabă de o realitate financiară potrivnică universităţii, în ultimii câţiva ani. Lovită din toate părţile dar mai ales din interior, Universitatea „Eftimie Murgu” e nevoită să caute, cu disperare, soluţii. S-a încercat, deja, la sfârşitul săptămânii trecute, identificarea, unor asemenea căi de salvare, într-o tensionată şedinţă cu conducerea instituţiei de învăţământ superior. Au fost explorate, cu această ocazie, câteva posibilităţi. Una dintre ele, foarte îngrijorătoare, conform unora – o alianţă sau fuziune sau ceva de acest gen cu Universitatea de Vest din Timişoara. De altfel, rectorul UVT, Marilen Pirtea a fost văzut în această perioadă, pe la Universitate. Sigur, nu de dorul Reşiţei a trecut Pirtea pe aici, ci pentru că intuieşte o lovitură de alcov, în intimităţurile universitare. Preluarea măcar a unei părţi a universităţii, cu tot cu studenţi, elimină din start concurenţa reşiţeană pe piaţa studenţească, unde se dau lupte grele pentru fiecare student. Apoi, patrimoniul. Universitatea reşiţeană are un patrimoniu de invidiat. Să nu mai vorbim de oportunitatea unor cadre didactice din Timişoara de a preda aici, că, deh, fac parte dintr-o structură-mamă. Marilen Pirtea s-a şi grăbit să dea un comunicat de presă, luni, prin care, spune, printre altele, că „asumându-și, ca de fiecare dată, nu numai rolul de instituție de formare a unor specialiști pe domeniile sale de competență, ci și de instituție vitală pentru regiunea de vest a țării, instituție care participă activ la marile provocări socio-economice regionale și naționale, conștientă de rolul său în societatea românească, UVT nu a rămas indiferentă la pericolul ca unul din județele cu cel mai mare potențial de dezvoltare din România să rămână, peste noapte, fără posibilitatea de a desfășura activități în învățământul superior. Ne referim, aici, la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița, instituție care se confruntă atât cu probleme de imagine, fiind de notorietate și punctate ca atare în presa locală, regională și națională abaterile de la etica și deontologia profesională a mai multor cadre didactice, cât și cu mari dificultăți financiare care pun sub un serios semn al întrebării existența universității. La solicitarea conducerii Universității Eftimie Murgu din Reșița, singura instituție de învățământ superior din județul Caraș Severin, conducerea Universității de Vest din Timișoara a analizat posibilitatea și oportunitatea fuziunii prin absorbție a celor două instituții de învățământ superior. Cele două universități au ajuns la acest moment ca urmare a unor discuții ce au avut loc pe perioada verii, într-un demers care va fi agreat și de către Ministerul Educației și Cercetării Științifice în situația în care va exista un consens între cele două instituții.”
Sună bine, nu? Se pare, însă, că nu toată lumea e de acord cu această aşa-zisă fuziune, care, de fapt, va însemna o absobţie, aşa cum face un partid politic mare cu unul mai mic. La sfârşitul acestei săptămâni, vineri, este, după câte ştim, programată o şedinţă cu tot personalul universităţii reşiţene, pentru a se lua o decizie în acest sens. Sigur, nu se stă pe roze din punct de vedere financiar, la „Eftimie Murgu”. E o criză, dar această instituţie a trecut prin perioade grele, cel mai important însă fiind faptul că aici s-a construit o independenţă şi nişte relaţii internaţionale de invidiat. Ar fi chiar păcat acum, cu toată subiectivitatea spunând asta, să vină UVT şi să ia totul de-a gata. Dacă însă nu va accepta fuziunea sau, mai degrabă preluarea, universitatea reşiţeană ar trebui să opereze mutaţii destul de drastice. Anumite calcule, neoficiale, spun că ar fi vorba ca numărul cadrelor didactice să fie redus cu aproximativ 85 iar cele care rămân să nu-şi încaseze salariile pe o perioadă de trei sau patru luni. E mult, e puţin? Nu ştim. Rămâne de văzut cine şi dacă va decide să suporte preţul estimabil al independenţei.
Sursa foto: forcechange.com