Există impresia, transformată din păcate în certitudine, că la Reșița nu mai suntem în stare să administrăm nimic. Ultima speranță ca municipiul să pară, totuși, un oraș, era Universitatea ”Eftimie Murgu”, cea care reprezenta un bastion intelectual și făcea din Reșița un oraș studențesc, o urbe oarecum vie. În acest context, mi se pare tare interesant comentariul unui cititor al eCronica, relativ la unul din articolele publicate de noi:
”În curând vom fi salvați de valuri de turiști, căci, încet dar sigur, ne indreptâm spre statutul de “Muzeu în aer liber”! Iar ghizii vor explica turiștilor, că, pe vremuri, aici s-au fabricat oțeluri și fonte speciale, locomotive și motoare Diesel pentru locomotive, echipament rulant pentru locomotive și vagoane, motoare navale, care au echipat mândra flotă românească, cea care acum e și ea amintire, compresoare care s-au exportat și mai funcționează și azi, din Ucraina până în Brazilia, sau vândute întreprinderilor românești, distruse ca și ale Reșiței, echipamente hidro și termo-electrice, tunuri și amortizoare de vibrații pentru atocamioanele brașovene, amintiri și ele și multe altele în CSR, UCMR și IMR, continuand cu articolele fabricate de IAVR, într-o gamă largă de uz casnic și industrial și terminând cu cooperativele de prestari servicii și industria alimentară…Iertat să-mi fie dacă am omis vreo activitate! Toate acestea au fost perfect funcționale, profitabile, cu piață de desfacere tradițional. Dar, marii investitori, veniți pe cai albi, strălucitori, plini de aere, gen experience the difference, au venit, au tăiat toate capacitățile, au vândut la fier vechi și materiale recuperabile totul, inclusiv tehnologii, desene și alte documente de producție și s-au dus cu banii spre alte zări, mai plăcute. Nu au rămas în Cetatea De Praf A Reșiței. (…). Dar cui îi pasă? În țările civilizate, administrația locală se interesează strâns de buna, corecta și profitabila activitate a tuturor agenților economici, în interesul cetățeanului, plătitor de taxe…La noi, dezinteres total, dolce farniente, ca să fim siguri de succesul în calitate de muzeu în aer liber!”
Revin însă la Universitate. Potrivit unor surse neoficiale, interne, dar care atestă informații reale, instituția de învățământ superior reșițean se confruntă cu reale dificultăți financiare, în ultimii trei, patru ani. A funcționat, se spune, la cote de avarie. Nici viitorul nu arată bine, din acest punct de vedere. Numărul de studenți a căzut iar din cauza problemelor penale, zice-se, nu mai există sprijin, din partea MECT, prin intermediul Fondului de Dezvoltare Regională. Alocarea acordată prin Contractul Instituțional pentru anul 2015 nu acoperă decât jumătate din cheltuielile UEMR pe anul curent. Așa că, până la 1 ianuarie 2016, universitatea nu va mai primi nicio sumă de la bugetul de stat iar sumele care se vor colecta din taxe în lunile septembrie-decembrie vor putea acoperi numai restanțele la plata impozitelor pe salariile din iulie 2015, adică vreo 120.000 de lei și o parte mică din cheltuielile curente. Fondul lunar de salarii este de aproximativ 670.000 de lei iar cheltuielile curente, în medie de 100.000 de lei pe lună. Așa cum arătam în materialul ”Prețul estimabil al independenței universitare la Eftimie Murgu”, publicat recent în eCronica, situația creionată sumbru conduce în mod evident la soluția absorbției de către Universitatea de Vest din Timișoara, care ar avea ca strategie dezvoltarea unor centre de studii regionale în domeniul științelor economice și sociale, precum și extinderea ofertei de studii în domeniul ingineriei. Cei de la UVT ar fi arătat că sunt interesați de Informatică și Calculatoare, Știința Materialelor, Fizică Tehnologică și Tehnică Medicală dar poate și de Management, Drept, Arte. Sună ademenitor, desigur, dacă nu ar fi evident interesul UVT pentru această absorbție. Dovadă, repet, prezența rectorului Marilen Pirtea și comunicatul timpuriu de presă prin care UVT făcea cunoscut interesul pentru discuții cu UEMR. Varianta B, în viziunea conducerii UEMR, pare apocaliptică: reducerea cu 50 la sută a personalului, plus amânarea plății salariilor cu vreo patru luni. Această variantă ar comporta sacrificii până la 1 ianuarie 2016, atunci când, cu păstrarea numărului de studenți și cu o reducere ușoară a cheltuielilor curente, cu alocația lunară în cuantum de 433.000 de lei, universitatea ar putea rămâne independentă. Această soluție nu e îmbrățișată de conducerea UEMR, care o consideră nerealistă, arătând că majoritatea angajaților are rate la bănci și venituri mici. Dar și că această măsură presupune concedierea a 50 de cadre didactice și 35 de angajați din categoria personalului auxiliar.
Așa că vineri se discută, în cadrul unei ședințe cu tot personalul UEMR, viitorul acestei instituții. Astăzi, la Instituția Prefectului se abordează aceeași problemă. Se pare însă că și acest ultim bastion se va topi într-o instituție timișoreană. E ca un blestem, ca noi, reșițenii, să nu mai putem administra nimic, să devenim un oraș de puncte de lucru.
Sursa foto: cotidianul.ro