Nu, nu merge la facultate. Nu se plimbă, de mână cu o fată pe care o iubește și cu care poate va întemeia o familie. Nu se întâlnește cu prietenii, în oraș, la o bere, la o cafea. Nu stă pe internet. Nu se uită la televizor, la un film bun. Nu merge prin magazine pentru a-și căuta haine elegante – farmecul oricărei adolescențe și nu numai.
În loc de toate acestea, se pregătește să se arunce în aer. Da. La vârsta la care ceilalți tineri fac, în general, ceea ce descriam mai sus, el, tânărul nostru uzbek, cu mintea și sufletul și conștiința făcute cioburi de descreierați care luptă pentru un ideal absolut dement, e preparat pentru o misiune sinucigașă în Siria.
Voci întretăiate îi bolborosesc la ureche îndemnuri nebune, consolări para-religioase, cu ifose absurd-mesianice, cu care speră să-l liniștească înaintea sfârșitului său inexorabil și, cu siguranță al mult mai multor nevinovați care se întâmplă să fie prin zonă. Și totuși, și totuși, cu toată îndoctrinarea criminală, cu tot efortul nebun de spălare a minții acestor tineri, ei rămân ființe umane până în ultima clipă. Ceea ce face și mai tragic gestul lor. Imaginile cu un tânăr uzbek, identificat drept Jafar-Al-Tayyar, care izbucnește în lacrimi înaintea misiunii sale sinucigașe sunt absolut cutremurătoare. Și dovedesc, dacă mai era nevoie, drama acestor suflete sacrificate pe altarul unui război cretin, întemeiat pe viziuni bolnave de dominație a lumii prin califate sau cine știe ce alte forme de organizare pretins-religioase, care să servească scopurilor întunecate ale unor criminali.
Știu, veți spune că gândesc și scriu în clișee occidentale. Nu. Cunosc destul de bine resorturile intime ale părții războinice și sângeroase ale globalizării. Știu foarte bine că politicile criminale, de multe ori, ale marilor puteri coloniale și nu numai ale lor, eforturile imense pentru a-și asigura supremația economică și militară au dus la fracturi ireversibile și la războaie sângeroase. Lumea arabă îi urăște de moarte pe evrei și pe americani. În viziunea lor, evreii conduc America și America, la rândul ei, conduce lumea. Îi urăsc și pe toți cei care au legătură cu aceștia. Aceasta este starea de spirit, nu numai printer jihadiști, ci și printre oamenii obișnuiți din acest spațiu. Sigur că aceștia din urmă nu se dedau la acțiuni criminale dar viziunile sunt destul de asemănătoare. În aceste condiții, noi, românii, care, cel puțin ținând cont de istoria convențională, n-am asuprit pe nimeni, nu am ocupat pe nimeni, nu am cărat bogății din colonii ci, dimpotrivă, de aici s-au cărat, de mii de ani, ne aflăm cumva în afara acestei ciocniri a civilizațiilor. Cred că asta ne dă dreptul să fim judecători destul de imparțiali. Dincolo însă de a blama sau nu Europa occidentală, Statele Unite sau Statul Evreu pentru situația la care s-a ajuns, dincolo de a găsi motive pentru acțiunile militare și teroriste ale unor forțe din spațiul oriental, cred că putem susține liniștiți umanitatea. Lipsa de violență. Stoparea distrugerii de vieți, atât din partea celor împinși la sacrificial suprem, cât și a celor victimelor lor.
Ce spune oare familia acelui băiat care plânge în hohote înainte de a se arunca în aer? Dacă are o familie. Ce spun mama lui, tata, frații, surorile? Se pot gândi liniștiți că băiatul lor e acum fericit în raiul lui Allah, pentru că s-a omorât și a mai ucis poate și alte câteva zeci? Lacrimile acestea ar trebui să fie marele semnal că omenirea are immense, gigantice probleme, pe care nu le poate ascunde sub preș. Sigur, și aceste imagini, vehiculate, însă, de entități media mondiale prestigioase, ar putea constitui o formă de manipulare. Cu toate astea, mi-i pot închipui lesne, în această situație, pe toți copiii, tinerii, siliți să facă asemenea grozăvii. Nici măcar nu e nevoie de imagini.
Sursa foto: barenekedislam.com