Recunosc de la început că sunt mai mult decât subiectiv în acest articol. Şi n-am cum să nu fiu, dat fiind că particip cu sute de lei, din trei părţi, la marele fond fără fund şi fără de majore rezultate al sănătăţii. Dacă în urmă cu aproximativ o lună, scriam cu decenţă şi cu urme de mulţumire după şase zile petrecute în spital, acum vin cu o istorioară demnă de romanul ”Zbor deasupra unui cuib de cuci!”. Nu dau situaţia concretă, cu nume, deoarece continui să cred că am nimerit eu în momentele „sensibile” ale personalului şi nu acesta este modul curent de relaţionare cu pacienţii. Aşadar. Am avut un an dizgrațios din punct de vedere al sănătăţii. Trei crize de angis pectoris, care nu te omoară dar te trimit cu gândul la o gheară care poate oricând să vină să te ia de piept. Şi, de-atunci, cam greu cu expresii de gen „free your mind” etc. În fine, trec de ele, de crize şi mă hotărăsc să intru în rândul lumii. Din punct de vedere sanitar, fireşte. Am medic de famile? Nu prea îmi aduc aminte, parcă aveam, dar nu l-am mai văzut de zece ani. Inconştienţă, ar spune unii, sănătos tun, alţii. Procedez la a mă înscrie la unul. Intru în sala de aşteptare. O tanti asistentă, în dialog cu laptopul. Îmi cer scuze şi îi spun ce caut pe acolo. Zice că scrie o reţetă şi să o las să se dedice total misiunii care la final n-are voie să-i dea cu minus sau plus la total bani compensaţi. Privirea, exact ca a asistentei din filmul citat. Sau invers, mă rog! Trec doar două zile, paranormalul(!) şi mă trezesc la spital. Ies din spital, după o lună, altă criză. Neapărat, hotărăşte nevastă-mea, la investigaţii serioase cu tine! Mă conformez, dar pentru asta îmi trebuie trimitere de la doctorul de familie. Pe care, nu ştiam dacă îl am sau nu. Merg la cabinet. Prima dată, asistenta nu putea face altceva decât să scrie o reţetă şi nu putea fi deranjată, pentru a nu greşi. În plină criză, dorind un sfat de specialitate, la fel. Scria o reţetă şi nu putea fi deranjată. Educaţia nu m-a lăsat să îi spun ce credeam că merită dar, m-am descărcat pe un amic, medic şi el, partener oarecum la acel cabinet. Asistenta m-a auzit şi m-a admonestat cu prima ocazie, că mi-am permis să o jignesc şi că mă va spune inclusiv domnului doctor. Şi-atunci, vă întreb dragilor, oare doar sistemul este de vină? Cei ce fac parte din el, nu? Cei puşi să-ţi zâmbească, să-ţi spună bună ziua etc. oare contorizează în bani elementarele norme de convieţuire şi de etică profesională? Te enervează bolnavul, fă-te legist!
Sursa foto: uia-public-health-group.org