Ne bucurăm de regulă de cetățenii de onoare pe care un județ, o municipalitate ori un oraș îi desemnează. E o modalitate frumoasă de a recompensa moral pe acei membri ai comunităților, care prin activitatea lor, prin merite sociale, tehnice, culturale, educaționale sau de altă natură aduc un plus de valoare acolo unde trăiesc sau activează. Dincolo de orice discuții asupra meritelor sau nemeritelor celor onorați un lucru e cert: comunitatea are nevoie de astfel de repere, așa cum și personalitățile alese au nevoie de recunoaștere.
În ultimii ani, însă, o adevărată categorie socială s-a creionat mai substanțial. Una inedită, atipică. Este vorba de femeile care îngrijesc bătrâni în străinătate. Sute, mii de femei din toate regiunile țării au împânzit mai ales Germania și Austria, suplinind cu o ofertă mult mai ieftină, serviciile sociale de acolo. Mutația această severă din sânul societății românești a generat un fenomen colateral nedorit: copii lăsați cu bunici sau cu alte rude, familii destrămate, drame sociale. Dincolo de aceasta, însă, marea majoritate a celor plecate o fac pentru a-și întreține familiile, pemtru a le oferi chiar o viață mai bună, pentru a supraviețui într-o Românie marcată de incertitudine și insucces economic. Nu e ușor pentru aceste doamne să-și lase familiile acasă și să robotească pentru bătrânii altora. Uneori rămân acasă proprii lor bătrâni, din această cauză. De aceea, sacrificiul lor merită marcat. Nu le putem face pe toate cetățene de onoare dar e bine să ne gândim la ele ca la niște persoane care duc comunitatea înainte.
Pentru mai multe detalii, însă, am avut o scurtă discuție cu unul dintre posesorii de firme de formare profesională din Reșița, Karla Racliu.
”Cam ce vârste au doamnele sau domnii care apelează la serviciile dvs. pentru obținerea unui loc de munca în străinătate?
În majoritatea cazurilor sunt persoane cu vârste cuprinse între 40-60 de ani, o varstă destul de delicată pentru piața muncii de la noi din țară, întrucât întâlnim fenomenul incapacității de absorbție a forței de muncă de către angajatorii noștri, care recrutează personal până în acest interval de vârstă. Predomină numărul doamnelor în acest sector, însă și numărul solicitărilor venite din partea domnilor a crescut progresiv de la an la an. Evident că avem și persoane cu vârste cuprinse între 20-40 de ani, care apelează la serviciile noastre, însă ele sunt excepțiile, nu regula.
Ce fel de joburi preferă?
Aici nu pot să vă răspund specific, întrucât noi, școlarizând în domeniul îngrijirii la domiciliu, le oferim perspective doar în acest domeniu. Neavând o paletă largă de opțiuni pe piața forței de muncă externă, asta și pentru că nu am întâlnit angajatori din alte sfere care să se dovedească serioși, opțiunea lor se rezumă la asistarea și îngrijirea vârstnicilor. Din punctul meu de vedere, raportându-mă la efortul depus, timp și salarizare, aceste locuri de muncă ar fi tratate preferențial, chiar dacă ar exista perspectivele angajării și într-un alt domeniu în străinătate.
Exista un număr mai mare de femei care solicită posturi, mai ales cele de îngrijire bătrâni?
Numărul lor a crescut semnificativ. Dacă cu ani în urmă asistam la o recrutare ce viza persoane cu studii medii, astăzi reconversia profesională a devenit o variantă pentru foarte multe doamne. Iar aici compar anii 2010, 2011, 2012 pe de-o parte, și 2013, 2014, 2015 pe de altă parte. Dată fiind situația economică a municipiului nostru, da, e un număr mare. Gândiți-vă că, în ultimii ani, asistăm la un exod al migrării forței de muncă feminine, preponderent. Și aici mă refer și la colegii noștri de breaslă, nu mă rezum doar la activitatea noastră și la cei ce apelează la noi. Cu siguranță vorbim de un procent semnificativ din numărul doamnelor ce locuiesc în Reșița și în județ.
Există mai mulți solicitanți mediul urban față de mediul rural?
Hm! Posibil da, posibil nu. În mediul rural încă există prioritate pentru gospodărie și activitățile întreținerii ei. Mai ales în sezoanele solicitante fizic: primăvara și toamna. Cred ca dumnealor aleg să ”migreze” vara și iarna. Și din acest considerent ați putea considera că numărul lor ar fi mai mic decât cel din mediul urban.
La ce vă așteptați în viitor?
Sincer? Mă aștept la oportunități mai multe și mai bune în țara noastră. Mă aștept la o schimbare în bine a economiei din județ și din țară. Sper să se poată munci aici și să se poată trăi decent. Cred că și situația economică a țărilor vizate în acest domeniu (Austria și Germania) nu este tocmai roză și mă îndoiesc că, mai ales după azilul oferit refugiaților, se vor mai găsi și mai multe locuri de muncă pentru ai noștri. Cel puțin, asta e perspectiva mea. Vreau să cred că putem trăi frumos și în țara noastră. Vreau să cred că putem elimina efectele triste ale migrării părinților în străinătate, pentru binele copiilor noștri. Copiii de azi sunt liderii noștri de mâine. În aceste condiții, mi-e teamă pentru generațiile următoare. Suferința lor, dorul, frustrarea creează efecte devastatoare pe termen lung și se răsfrâng asupra adultului de mai târziu. Sunt realistă, dar și încrezătoare. Cred că se poate și ALTFEL!”
Așadar credeți că putem, măcar, în sinea noastră, să ne gândim un pic la mamele, soțiile, fiicele sau surorile noastre, care aduc acest tribut greu pe altarul existenței familiei? Să le considerăm, măcar în sufletul nostru, cetățene de onoare ale comunităților? Eu cred că da.
