Scriam în ultimul articol despre o doamnă asistentă demnă de a zbura deasupra unui cuib de cuci. Mi-am zis, zi proastă la ea, zi proastă la mine, cu siguranţă deşteptul va fi medicul şef al pupezei. Aşadar, merg ziua următoare la cabinet, după ce trec pe la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. De unde, mi se arată negru pe monitor că, din 25 august 2015, sunt „încărcat” în gestiunea noului meu medic de familie. Pupăza îmi spusese că nu sunt încă în registrele marelui şef doctor de familie. Intru în aşa zisa sală de aşteptare. Aştept. Pupăza, ca de obicei, nu mă observă. Bănuiesc că scria una din veşnicele sale lucrări intelectuale, adică, aţi ghicit, o reţetă care îi acaparează toţi neuronii şi nu poate face faţă şi prostimii din incintă. Big chef iese din cabinet, dă nişte dispoziţii pupezei, care minune, aude! Medicul iese apoi, în faţa stabilimentului, la o ţigară. Îmi zic, acum e momentul. Trebuie să o lămuresc. Îl abordez, la o ţigară, fireşte. Îmi dau seama că ştie de mine, pentru că mă abordează direct: „Cum ţi-ai permis domnule, să-mi jigneşti asistenta şi să o faci pupăză?” Îi spun ce cred eu că ar trebui să facă pupăza, la care îmi spune că habar n-am eu cât de greu îi este individei să ţină 2600 de pacienţi în mână. Concluzia: este foarte bună din moment ce aceşti 2600 de pacienţi nu mă părăsesc. Şi, fără să mă lase să respir, decretează: „Domnule Popoviciu, vă rog să vă căutaţi alt medic de familie”. Nu ştiu să vă spun cum am rămas. În cei aproape douăzeci de ani de presă am întâlnit mulţi nesimţiţi. Mulţi aroganţi, idioţi etc. Şeful pupezei m-a făcut mat. Încercam o oarecare umilinţă. Îmi venea să-i spun nesimţitului că şi din cotizaţiile aferente muncii mele poate ciripi pupăza de la calculatorul său. Am tăcut şi am plecat. Nu-i dau numele pentru că nu vreau să-i stric la dolce vita din minunatul cabinet străjuit de pupăza personală. Şi-acum, chestiuni. Ai 2600 de pacienţi, cu mare dedicaţie ţinuţi de ava raris, adică pupăza. Îi vezi o dată pe lună, domnule doctor? Zice legea, zice deontologia? 2600 împărţit la douăzeci de zile, conform programului afişat de luni până vineri, face 130 de consultaţii pe zi. Tot pe orar scrie că şeful, nu ştiu dacă şi pupăza din dotare, are program de la unu la şapte după-amiaza sau dimineaţa de la, la… Şase ore pe zi. Şase înmulţit cu 60 înseamnă 360. La numărul de pacienţi, puţin sub trei minute de persoană. Este clar că actul medical nu poate fi contorizat matematic. Dar, vorba olteanului, dacă e să fim ai dracu…. M-am plictisit şi închei cu o (altă!) nedumerire. Nu era firesc ca medicul să mă întrebe ce problemă de sănătate am, de stau pe la uşa lui? Nu, problema lui era onoarea nereperată a pupezei!
Sursa foto: tuestinatura.ro