MOTTO: “Jurnaliştii, relizatorii, prezentatorii tv par oameni oribili, dar dacă ajungi să-i cunoşti îndeaproape constaţi că, de fapt, sunt mult mai răi” (nu mai ştiu cine a spus-o!)
Habar nu am cine a pus la cale Operaţiunea “Păsărică” şi nici dacă ea a existat cu adevărat, sau s-a autoreplicat futuristic din pasiunea pentru facil, voyeurism şi scandalos al românilor. Cu certitudine, însă, ravagiile produse de “păsărică” în mass-media din România au consecinţe incalculabile. Subiecte importante, vitale pentru naţiune, sunt ignorate sau stau în umbra can-canurilor, producţii cu adevărat de calitate care să mişte neuronii sau emoţiile, unele de talie internaţională, sunt scoase din grilele de programe şi înlocuite cu campanii anoste de genul “Nu rupeţi iarba, nu călcaţi florile!” Educaţie civică!, mi se spune, fără să pot contrazice pe nimeni, de parcă românii, proaspăt ieşiţi din peşteri, năvălesc în poieniţele pline de Iele, smulgând sălbatic florile de muşeţel şi împletind coroniţe cromatoide într-un dans sălbatic al distrugerii perpetue. Oameni care au făcut istoria, sau continuă să o facă, în beneficiul Proiectului România, de aproape 100 de ani, sunt înlocuiţi cu zâne unduitoare, vulgare, mitocane şi onomatopeice, sau cu “lideri” şi “modele” de viaţă de necontestat: cocalari, piţipoance, cămătari, hahalere, trădători.
Ni se vinde, ca o reţetă de succes, expresia: “românul e priceput la toate”! Sigur, am şi eu destule exemple de patiseri români care au făcut “carieră” în domeniul construcţiilor, în Grecia sau Spania, sau de bişniţari ordinari care au ajuns miniştri sau de ţaţe proaste şi agramate care dau tonul în presa actuală. În 1990 eram convins că pentru meseria pe care o practic (din ce în ce mai cu scârbă!) este suficient să ai talent. Nu contează şcoala, pregătirea sau specializarea. Eram fascinat de un coleg, mai trecut, care, ca zootehnist dădea lecţii de urbanism, sau un distins filolog atent aplecat spre construcţia de motoare navale (Reşiţa ÎNCĂ producea astfel de giganţii pe care-i exporta în China!). Apoi, mi-am dat seama că un medic poate fi un excelent comentator al fenomenului medical, un inginer al celui tehnic, un agronom, al celui agricol etc. Presa de specialitate, de nişă, a debutat în presa provincială şi naţională cu pagini “dedicate”, excelent realizate, care au crescut tirajele atrăgând cititori pasionaţi, sau specialişti, deopotrivă. Nu am înţeles, şi nu voi înţelege niciodată, cum un inginer poate aprecia, însă, o recenzie de artă plastică! Ce performanţe jurnalistice fenomenale poate avea respectivul personaj, pentru o astfel de evaluare? O numire?
Copil fiind, adormeam cu vocea lui Ovidiu Ioaniţoaia, la Radio România. Mai târziu, mă trezeam din somn cu timbrul inconfundabil al lui Paul Grigoriu. Astăzi, serile îmi sunt năucite de stridenţa “păsăricilor” revoltate din orice, de rictusul vocii unor realizatoare care constată că auto-cenzura nu a funcţionat, în cazul unor transmisiuni în direct, cu lead-uri care nu au legătură cu materialele. Poate părea o descriere tehnică, însă, dacă v-aţi uitat pe TV zilele trecute, aţi putut observa discrepanţele între realitate şi abordare, ca să nu mai vorbesc de lumea reală şi temele puse în discuţie.
Păsăricile ne-au spălat creierele şi au dat dependenţă! Suntem total dependenţi de “păsărici”. Indiferent dacă ele poartă fustă sau nădregi. Păsăricile, proaste, vulgare, ţaţe, guvernează peste cele trei categorii de jurnalişti, tot mai puţini!, care mai robotesc în România: PROIECTANŢII – cei pentru care “proiectele” sunt un mod de a-şi face datoria faţă de public, VÂNĂTORII – care pândesc actualitatea adevărată, şi HOITARII – cei care se mulţumesc cu ce pică în fiecare zi, de la activităţi recreativ-contemplative la povestea unor afişe lipite pe stradă. Interesant, nu?
Din păcate, indiferent în ce categorie te afli, PĂSĂRICA te trimite la “fapt divers”, mult în urma accidentelor de circulaţie, trădărilor, sau divorţurilor, celebre.
