Absurdul idealismului

Rămân uimit de scenele petrecute recent în Germania. Cred că putem vorbi de cel puţin două lucruri ce, cu rezervele de rigoare pot fi aplicate şi societăţii în care trăim, în minunata România. Încerc să mă explic, fără a proclama că deţin adevărul absolut. Aşadar. Vin la Germania, nişte indivizi pentru care, femeia este acel animal cu o gaură în plus faţă de bărbat, bună doar pentru a face mâncare şi copii. Trebuie să fie acoperită de jos până sus, mai puţin ochii, pentru că, nu-i aşa, cu ochii acoperiţi nu ar putea găti. Copii ar putea! Şi-i slobozi pe aceşti „bărbaţi”, 75 la sută din totalul refugiaţilor, printre femei ce se poartă occidental. Adică, fardate, cu fuste scurte, cu pantofi cu toc. Curve, cum ar spune imamul şi ayatolahul lor. De aici, putem face conexiunea cu ţărişoara noastră. Ca mulţi din generaţia mea, am crescut la ţară. Cine îşi făceau unghiile, cine se epilau şi, Doamne fereşte, fumau? Curvele, desigur! Şi, a urmat ciocnirea civilizaţiilor. Ayatolahii noştri de pe atunci, Dej urmat de Ceauşescu, i-au transferat pe talibanii ţărani la oraş. Ce a ieşit, am văzut cu toţii. Aprigele condamnări ale curvelor cu unghiile roşii, dar cu closetul curat, din partea bravelor proletare aduse de la ţară, în al căror closet se putea citi istoria gurmandă a familiei. Fiecare clasă socială, cu reperele sale. Nu vreau decât să reiterez nişte chestiuni de principiu. Nu poţi pune la un loc deşteptul cu prostul, laşul cu viteazul, cititul cu incultul. Sunt nişte (îm)potriviri contra naturii. Cred că mult mai uman şi, mai ales inteligent, ar fi ca fiecare să îşi aducă aportul către societate pe segmentul său de preocupare. Niciun intelectual nu paşte mai bine oaia decât un cioban şi niciun cioban nu poate conjuga o stare sau un verb mai bine decât un intelectual. Când însă, vrei să faci un amalgam din ele, se duce totul pe apa sâmbetei. Şi închei, amintindu-mi şi amintindu-vă, de două metode de demonstrare a unor legi fizice sau teoreme matematice. În primul caz se pornea de la „presupunem cazul ideal”. La matematică se practica „metoda reducerii la absurd”. Două presupuneri ce nu aveau a face cu realitatea, din care rezultau însă fructele realităţii. Teamă îmi este că, referindu-mă la ce se întâmplă acum în Europa, asistăm la reducerea la absurd a cazului ideal.
Sursa foto: stirileprotv.ro
Exit mobile version