Prefectul de Caraș-Severin – anunțat de jurnaliști că îl caută procurorii

Nicolae Miu Ciobanu bun

Nouă lovitură justițiaro-mediatică în Caraș-Severin! Prefectul județului, Nicolae Miu Ciobanu, a fost ridicat de procurorii DIICOT și DGA, în această dimineață, în plină ședință a Consiliului Consultativ pentru Persoane Vârstnice, pe care demnitarul o conducea. Mai întâi a intrat secretara, care l-a anunțat, discret, pe prefect, că e așteptat afară. Amuzant, dacă n-ar fi tragic, e faptul, că pe secretara prefectului o anunțaseră ziariștii că spre instituție se îndreaptă procurorii și polițiștii. Sigur, informația era livrată de autorități tocmai pentru a fi sigure că ducerea prefectului la audieri era suficient de mediatizată. Afară, plin de procurori, care l-au luat și l-au condus la audieri, în cauza care vizează firma de pază și securitate Mike Security. De altfel, autorități ale Ministerului de Interne au pătruns miercuri dimineața în sediul de la Reșița, din Cartierul Lunca Bârzavei, al firmei de protecție și pază Mike Security. Lucrători ai DIICOT și DGA au informații că aici se desfășoară activități ilegale. Nu există încă informații despre ce caută procurorii însă putem bănui că e vorba de documente contabile, de posibilă evaziune fiscală. Firma de pază a fost înființată în anul 2003 și are activitate în 23 de județe ale țării.

Procurorii DIICOT efectuează, miercuri, 76 de percheziţii, in 16 judete, dintre care 50 în Caraș- Severin, fiind urmărită o grupare care ar fi adus statului un prejudiciu de 24 de milioane de lei, prin evaziune fiscala, spun anchetatorii. Printre cei vizati de anchetatori se afla şi prefectul județului, Nicolae Miu Ciobanu. Înaltul funcționar public ar fi fost implicat în acțiunile unei rețele care se folosea de celebra deja metoda ”Factura”. Aceasta în perioada în care conducea o firmă privată. Administratorii introduceau în contabilitate facturi fictive pentru a-și diminua baza impozabilă, iar astfel plăteau mai puțin la stat. Facturile erau emise cu ajutorul unei firme de pază, Mike Security Group. Potrivit anchetatorilor, 20 de firme sunt puse sub învinuire în acest dosar de evaziune fiscală. Descinderi au loc și la șeful Oficiului Juridic din cadrul Direcțiiei Județene a Finanțelor Caraș-Severin.

„Primul palier a avut un rol decizional și de coordonare, asigurat de către liderul grupării care a controlat întreaga activitate infracţională, precum şi de persoane apropiate care au avut ca sarcină monitorizarea punerii în aplicare a dispoziţiilor acestuia, susțin procurorii. Din palierul cu rol de execuţie au făcut parte membrii ai grupării care iniţial au fost angajaţi în societate, iar ulterior, din dispoziţia liderului, au avut calitatea de  administratori/asociați ai unor societăţi, cele mai multe dintre ele de tip „fantomă”. De asemenea, din acest palier, au făcut parte cei care au aderat ulterior la grupul infracţional, cu diverse roluri în societate (recrutarea de persoane dispuse să înfiinţeze societăţi comerciale fantomă, asigurarea legăturii între membrii grupării, etc). Din palierul de sprijin au făcut parte persoane care, fără a fi implicate direct în activitatea de evaziune fiscală şi spălare de bani, au desfăşurat alte activităţi infracţionale, (persoane din cadrul autorităţilor statului, funcţionari bancari), care, acceptând să fie înfiinţate societăţi comerciale la adresa acestora, sau transferul unor bunuri în scopul ascunderii provenienţei acestora sau a evitării luării unor măsuri procesuale (sechestre)”, afirmă procurorii DIICOT. Printre cei ce vor fi audiați de procurori este și prefectul județului Caraș-Severin,  Nicolae Miu Ciobanu. Acesta, spun surse din cadrul anchetei, ar face parte din acționaratul unor societăți comerciale anchetate. „Subliniem că liderul grupului a coordonat şi societăţi care au desfăşurat o activitate comercială „la vedere”, participând la licitaţii având ca obiect asigurarea pazei unor diferite obiective. Ulterior, sub diverse modalităţi, această activitate era transferată către societăţile comerciale de tip fantomă care erau utilizate temporar iar ulterior radiate. O altă latură a activitatii infractionale consta în transferarea angajatilor societăţilor „curate” catre societaţi „fantomă”, in baza unor contracte în care acestea din urma preluau și obligatiile fiscale aferente, fara a incasa însa nici un profit din aceasta activitate comerciala aparent legala (închirierea de forţă de munca). Prejudiciul estimat cauzat bugetului de stat este în sumă de aproximativ 25.000.000 lei”, adaugă procurorii.
32 de persoane vor fi aduse la sediul DIICOT pentru audieri. La perchezitii, alături de procurori, iau parte ofițeri de la Combaterea Crimei Organizate, iar acțiunea a avut parte de sprijinul lucrătorilor SRI.

Exit mobile version