Alegerile mele

M-a provocat colegul Daniel Botgros cu articolul legat de ce fel de candidat are nevoie Reşiţa la alegerile din acest an, ce vor avea loc în luna iunie. Drept urmare, am căutat în arhiva personală şi am dat peste un fel de recenzie comisă după localele din 2012. Nu cred că strică puţină aducere aminte. Aştept comentariile dumneavoastră. Aşadar:

Trebuie să recunoaştem că alegerile locale din Caraş-Severin au venit pe fondul unei dispariţii aproape totale a opoziţiei. Maestrul de ceremonii al acestei situaţii, omul politic desăvârşit, contemporanul mândriei noastre de a-i fi contemporan, Sorin Frunzăverde. După ce s-a desprins de ruşinoasa colaborare cu opoziţia pedeleului lui Blaga, votând cu Boc preşedinte şi alegându-se prim-vicepreşedinte, Frunzăverde a mai dat o lovitură dreptei ineficiente şi caduce: s-a transferat la PNL, ca vicepreşedinte. Evident, pentru a pune la cale o dreaptă cum n-a mai fost ea vreodată. De aici, opoziţia din judeţ a fost mutilată. Au venit imagiştii USL şi s-au lăudat cu marea debarcare a guvernului Boc, pornită ca urmare a instinctelor de mare politician ale domnului Frunzăverde. După ani întregi în care liderii PSD şi PNL din Caraş-Severin au dat lupte eroice cu „hidra condusă de preşedintele CJCS”, iată că au ajuns să se laude cu el, unul din cei mai mari oameni politici pe care l-a dat pământul judeţului. În fine! La alegeri, lucrurile n-au fost tocmai cum ar fi trebuit să fie. Primari cunoscuţi ca „inamovibili” pe vremea când erau pedelişti şi apropiaţi lui Frunzăverde, după trecerea la PNL s-au văzut schimbaţi prin votul popular. Miclea de la Bozovici, Goga de la Oraviţa, Chisăliţă de la Moldova Nouă, ar fi cele mai reprezentative exemple. Ca să nu mai vorbim de Simi de la Oţelu Roşu care, săracul, cum n-a semnat adeziunea PNL a şi fost încarcerat pe motive de infracţionist!. În schimb, primarul de la Băile Herculane, Nicuşor Vasilescu, a reuşit să câştige alegerile, rămânînd în PDL. La fel, pedelistul Cismăneanţu de la Bocşa, l-a înfrânt pe Mirel Pascu, fostul primar PSD, cred eu, cea mai mare surpriză a alegerilor din 10 iunie. Ar mai fi de vorbit despre ofensiva poporului caracalean, care s-a înfipt temeinic prin consiliile locale din primăriile judeţului (numai la Reşiţa au cinci consilieri, ceea ce în procente duce spre 25 la sută) dar şi în consiliul judeţean. Mă bucură ascensiunea verzilor care, timid, au prins şi ei câteva mandate dar şi faptul că nu am mai auzit de PRM şiUDMR, circarii unui naţionalism bun de vodevil. Interesant de urmărit de acum încolo care va fi felul în care vor colabora PNL şi PSD în cadrul unei uniuni care mie mi se pare de genul uniunii musulman-ortodoxe ridiculizate de o trupă de umorişti. Care vor fi jocurile pentru toamnă? Şi, pentru a înţelege, trebuie să lămurim un lucru. Am avut de a face cu o revoluţie politică pornită din Banat, cu o trădare clasică sau cu o părăsire rapidă a corabiei de către şobolanul alfa?

Exit mobile version