Pe nesimţite (puteţi înţelege ambele sensuri ale cuvântului) politicienii au intrat în febra alegerilor pentru primării şi judeţ. Unii s-au grăbit şi au ieşit mai devreme, anunţându-şi candidaturile şi s-au trezit carne de tun sau de troc politic. Ceva de genul, vă facem loc la municipiu, mergem noi la judeţ. Sau, las că nu rămâi tu pe margine, îţi dăm ceva dar retrage-te. Vorbim în continuare despre Reşiţa. Până acum, un deschizător de ceremonii, Nicolae Ştefănescu. Debut multimediatizat, parcurs din ce în ce mai slab. Poate nu a apărut iepuraşul. Care cred că nu poate fi decât din partidul pe care Domnia Sa l-a slujit mult timp şi cu multă îndârjire şi folos. A urmat primul independent, director de bancă, Dănuţ Acea. Susţinut, neoficial, de verzi şi de rotarieni. Numai că, verzii s-au mai gândit, unii dintre ei, şi vor candidatul lor. Dinspre rotarieni nu se aude nimic. Cică sprijinul ar veni de la PSD. Om vedea! Apoi, omul de afaceri Nelu Popa-Tăieţelu s-a lansat din partea PNL. N-a trecut nici luna şi liberalii l-ar vrea împins la judeţ. Un alt independent, patron de pensiune, Laurenţiu Bora. Supărat rău pe mediul social şi economic din Reşiţa, un luptător dar, singur pe lume în ceea ce priveşte mediul politic sau al frăţiilor. Ultimul care şi-a exprimat dorinţa ca independent, din cauză că a fost trântit de oamenii pesero ai lui Geoană, Dan Dima. Vechi reşiţean, fugit peste hotare prin anii 70. Om cu bani, experienţa Occidentului dar un încurcă jocuri politice pe la noi. Ceea ce nu prieşte sub niciun fel combinatorilor din politica locală. În fine, Lucian Ionescu, inspector la o direcţie a Consiliului Judeţean, alintat de prieteni “Fish”. Al doilea candidat cunoscut după poreclă. Interesant, nu? Domnia Sa este candidatul PNŢCD. Partid care însă, prin vocea preşedintelui Pavelescu, a anunţat că va face orice alianţă pentru a avea oameni în administraţie. Va ajunge în aceste condiţii să candideze Fish? Curios este că, niciunul dintre candidaţi nu a venit, cel puţin până acum, cu un proiect de dezvoltare a municipiului pe următorii patru ani. Cu obiective majore, punctuale, însoţite de fundamentări economice, cum ar fi sursele de finanţare. Cu termene de execuţie sau punere în practică. Că la modul general, orice reşiţean ce nu are orbul găinilor ştie că avem nevoie de dezvoltare economică, transport civilizat, artere rutiere moderne, parcări adecvate şi câte şi mai câte de care ne lovim zilnic. Restul e gargară şi cumetrie politică.
PS. Am uitat de medicul Paul Purea, din partea PMP dar, promit să revin.