Alegerile locale bat la uşă şi constat, cu surprindere, că anul de graţie 2016 nu diferă cu nimic de ultimii ani electorali: aceiaşi candidaţi, aceleaşi probleme expuse spre rezolvare, aceleaşi formaţiuni politice încremenite în proiect. Nimic nou, nimic revoluţionar, nimic de semnalat! Deşi contextul naţional şi internaţional poate genera oferte de o generozitate senzaţională. Primele semne ale ieşirii unor viitori candidaţi oficiali la rampă cu declaraţii şi cu strategii de imagine deja au apărut – avem în presa locală: declaraţii, acţiuni, intoxicări, atacuri de presă, dezvăluiri ale unor strategii de culise, anunţuri ale unor potenţiale candidaturi menite să testeze reacţia opiniei publice la o eventuală candidatură a unor personaje, retrageri de intenţie – nimic nu lipseşte din arsenalul politicienilor care şi-au început deja, neoficial, campaniile electorale.
Românii votează emoţional, uită repede trecutul şi nu gîndesc pe termen lung efectul votului lor. Asta s-a văzut şi la ultimele alegeri prezidenţiale cînd Johannis l-a invins pe Ponta, nu din pricepere, ci datorită emoţiei provocate de nemulţumirea diasporei în legătură cu secțiile de vot. Mesajele candidaţilor rămân, însă aceleaşi: apă, canal, borduri, ca dovadă că nimic nu s-a schimbat în ultimii 26 de ani în România. Un singur candidat, liberalul Nelu Popa, spunea ceva, parcă, de multinaţionale, dar şi asta cu jumătate de gură.
Da, problema multinaţionalelor este un subiect care nu se încadrează în trendul bordurilor de jos ci, mai degrabă, în contextul refugiaţilor din Europa, a crizei sistemului românesc, în general!, şi a locurilor de muncă autohtone. Venirea a aproape un million de imigranţi în UE în 2015 şi a peste 120.000 în primele două luni ale acestui an, a generat resentimente din partea multor europeni şi credeam că va genera măcar discuţii în România. Dar, politica la vîrf este una de obedienţă corporatistă, iar la nivel local de a privi mult prea mult spre Bucureşti…
Se spune că Primăvara Arabă a eşuat şi s-a transformat în „iarnă“ arabă, după 2011. Pornită din agitaţia segmentelor sărace ale populaţiilor, mai ales din zona micilor oraşe de provincie, această revoltă a avut printre cauze nu doar intoleranţa crescîndă, urbanizarea rapidă, haotică, ci şi succesiunea unor recolte cerealiere proaste (pe fondul schimbărilor climatice globale) după cum afirmă Ines Perez, în „Climate Change and Rising Food Prices Heightened Arab Spring”, http://www.scientificamerican.com/article/climate-change-and-rising-food-prices-heightened-arab-spring/, 4 March 2013.
În 2014-2015, existenţa simultană a unor războaie civile majore în Syria, Lybia şi Yemen, precum şi a unora de talie mai redusă în Africa subsahariană – Sudanul de Sud şi Republica Centrafricană, plus conflictul de joasă intensitate din Mali – a generat fluxuri extrem de numeroase de imigranţi, care au copleşit UE. De România fug ca de Draku, iar refugiaţii nu ne afectează direct, la Reşiţa, doar în perspectiva revenirii acasă a emigranţilor care lucrau în Germania, Austria sau Italia. Ce vom face cu ei? O întrebare care sare din schema apă, canal, borduri!
În România, dincolo de kkt-urile expuse de televiziunile de ştiri drept news-uri fundamentale şi mai presus de chirăiala schizoidă a unui post public care se vede deculturalizat de piţipoance incompatibile şi semidocte, rezultatele la simularea Evaluării Naţionale 2016 au trecut aproape nebăgate în seamă, deşi ele spun multe despre “cum votăm” şi cum “vom vota” la viitoarele alegeri: cu un randament de 32,6%, precum sistemul de învăţămînt, total inacceptabil! Cei 32% dintre elevi performeaza datorită resurselor proprii, părinţilor şi mediului în care trăiesc. Problema educaţiei o reprezintă cei 68% pentru care sistemul nu face mai nimic, pentru care şcoala nu are soluţii. Cum îi echipează şcoala pentru inserţia în piaţa muncii, pentru o viaţă de adult împlinită, pentru obţinerea resurselor necesare unui trai decent, pentru ei şi familiile lor?
Bilanţul negativ al ultimilor 26 de ani e mult mai grav: ultimele locuri la testele internaţionale PISA, abandon şcolar masiv şi în creştere, 50% procent de promovare la Bacalaureat, piaţa muncii nu are meseriaşii şi muncitorii specialişti ceruţi de antreprenori, învăţămîntul superior ocupă locul 24 din 28 de ţări europene. Discuţiile generate de Marian Apostol referitoare la învăţămîntul profesional s-au oprit acolo, între pereţii Casei de Cultură. Dincolo de barierele oraşului au trecut doar scandalurile de la Eftimie Murgu, o universitate pe care integritatea şi profesionalismul unor profesori precum Ileana Rotaru, de exemplu, nu o mai pot salva în formula actuală! Deci, şi aici, e nevoie de o schimbare, de o nouă viziune, de ceva nou!
Să ne întoarcem, tehnic, la alegerile noastre încremenite. „Localele” de anul acesta sunt cu atât mai importante cu cât, pe de o parte, un număr însemnat de edili sunt suspendaţi din funcţie sau se află în curs de judecată, urmare a unor probleme cu legea, iar pe de altă parte schimbarea legii electorale face ca în 2016 primarul sa fie ales într-un singur tur faţă de două ca până acum; această regulă va face ca cele mai mari şanse să le aibă cel aflat deja în funcţie, dacă şi-a făcut treaba sau dacă s-a prefăcut măcar că îşi face treaba. În contextul acestei afirmaţii, putem spune că Lupu şi Ursu rămân pe scaunele de la Moldova Nouă şi Oraviţa, Gheorghe Românu va conduce Anina încă patru ani, Cismăneanţu Bocşa, iar la Caransebeş Marcel Vela va rezista asalturilor electorale precum Drăgălina în parc. Problema rămâne la Reşiţa, la PSD. Dacă fostul mare partid de guvernământ va miza pe cărţile vicelui Ioan Crina – o figură serioasă, departe de scandalurile şi de şuşele politice din ultimii ani! – atunci PSD mai prinde patru ani în administraţie, dacă nu… orice este posibil!
