După 15 ani de afaceri la Reșița, turcii de la AI DOGAN își văd puse în pericol investițiile

Că Reșița duce o lipsă cronică de investitori și că economia municipiului e pe undeva pe sub pământ, e deja un aspect arhicunoscut. Din păcate și cei care au mai rezistat, se pomenesc puși, chiar dacă indirect, în pericol. Sunt victimele colaterale ale unui regres pronunțat, nu numai al mediului economic dar și al societății civile.

Turcii de la la AI Dogan International – Yusuf Dogan și Mecnun Dogan, tată și, respectiv, fiu – au venit la Reșița, la câțiva ani, după 1990. Încercând să găsească oportunități de afaceri în deschiderea de atunci, ei au preluat de la Fundația pentru Tineret, ștrandul din Moroasa, actualul Titanic. Asta s-a întâmplat în 1999. Cei doi au încheiat atunci un contract de concesiune cu reprezentanții fundației, în condițiile unei chirii mai mici, de 125 de dolari pe lună, la nivelul anului 1999, dar cu obligația de a investi acolo echivalentul a cel puțin 100.000 de mărci germane. Între timp, chiria pe toate spațiile, inclusiv două camere din Ateneul Tineretului se ridică undeva la 450 de euro (cam 1.700 de lei), în condiuțiile unei investiții semnificative, pentru că primul lucru pe care l-au făcut, povestește Mecnun Dogan, în exclusivitate pentru eCronica, a fost să tragă gaz și curent, pentru că ștrandul, construit imediat după 1990 dar apoi abandonat, nu avea de niciunele.

Mecnun Dogan

Turcii au dat o față complet nouă obiectivului. Au construit un restaurant, au reconstruit piscinele și au creat facilități noi. Până acum, susține Mecnun, investițiile s-au ridicat la aproape 300.000 de euro. Niciun ban, însă, nu a plecat spre Turcia. Ba dimpotrivă, Mecnun ne-a arătat extrase de cont prin care a primit bani de acolo, trimiși de tatăl său, în urma unor vânzări de imobile. Așadar, bani băgați în afacerea de la Reșița. În 2002, povestește același Mecnun Dogan, cei de la Fundația pentru Tineret le-au propus să preia clădirea fostei popicării, din vecinătatea Ateneului Tineretului, aflată într-o stare de degradare pe mai mult de 60 la sută din suprafață. S-au gîndit ce ar putea face acolo și astfel a apărut ideea unei făbricuțe de termopane, pentru că în fond un ștrand nu funcționează decât trei luni pe an. Au investit și aici, a apărut făbricuța și până când a venit criza, prin 2010, au avut 40 de angajați. Din păcate acum numărul lor a scăzut la zece dar pentru Reșița orice loc de muncă în plus e prețios.

În 2008, lucrurile au început să se deterioreze. AI International a primit o notificare de la ANAF cum că Fundația pentru Tineret, cu care firma turcilor avea contract de concesiune, a fost declarată în insolvență și, ca urmare, i s-a pus poprire pe conturi. Cei doi investitori turci au încercat să cumpere, având, evident, drept de preempțiune. Numai că, surpriză, niciunul dintre cele două obiective nu era intabulat, astfel că o eventuală cumpărare ar fi comportat riscuri pe care nimeni nu și le-ar fi asumat. În aceste condiții, firma AI Dogan International a depus, regulat, banii de chirie într-un cont la Finanțe, bani care intrau, în mod normal, la stingerea datoriei foarte mari pe care Fundația pentru Tineret o înregistrează către ANAF. În 2015, a apărut un lichidator, o firmă ce se află sub contract cu Finanțele Publice pentru executări silite. Firma a cerut în instanță anularea contractului de concesiune, deși,  potrivit lui Mecnun Dogan, societatea pe care o conduce nu are nicio datorie la Finanțe. Mai mult, AI Dogan International a investit, cu acte, aproape 300.000 de euro, cu bună credință, aducând o pronunțată plusvaloare zonei și, Reșiței, în general. Mecnun Dogan, care și-a angajat avocat, susține că cererea de chemare în instanță e ambiguă și că nu se solicită evacuarea lor, ci anularea contractelor, făcându-se o confuzie între spațiile de ștrand și fabrică de termopane cu cele două camere pe care turcii le dețin în chirie la Ateneul Tineretului. Mai mult, deși e pomenit acolo un evaluator, nimeni nu a venit să facă o evaluare a investiției turcești, nu există un asemenea raport. Fără a vrea să comenteze intențiile lichidatorului, Mecnun Dogan se întreabă de ce nu se îndreaptă acesta spre clădirea Ateneului Tineretului, goală în momentul de față, care ar putea ajuta la stingerea datoriilor Fundației pentru Tineret. Investitorii turci se declară foarte îngrijorați de evoluția lucrurilor, arătând că ei nu au făcut în acești ani decât să investească și să-și plătească la timp datoriile. Nu firma lor se află în insolvență, e aceea, ei nu ar dori să-i afecteze în niciun fel situația Fundației pentru Tineret, aflată acum în postura de a înregistra mari datorii către ANAF.

Mecnun Dogan ne-a declarat că ține foarte mult la Reșița și ar dori să desfășoare în continuare afaceri aici. De altfel, omul de afaceri turc, ai cărui părinți stau și ei în oraș, e căsătorit cu o româncă și are patru copii, la viitorul cărora se gândește în permanență.

Fotografii de Mecnun Dogan

Strandul Titanic, trecut si prezent:

 

Exit mobile version