Nişte nenorociţi de partid!

A.S. – Îmi cer scuze anticipat faţă de majoritatea consilierilor judeţeni. Pe mulţi dintre ei îi cunosc de 26 de ani, sunt oameni onorabili, buni profesionişti şi toleranţi. Fac apel la această toleranţă la momentul citirii acestui material. Iertare Domnilor şi Mulţumesc!
Suntem prizonierii unor nenorociţi de partid care au pus mâna cu putere pe vieţile noastre, sfidându-ne cu neruşinarea parvenitului, fără caracter, care s-a ajuns. Din păduche nenorocit, s-a îmbuibat până când a ieşit în fruntea noastră râgâind din înţelepciunea şefilor de partide. Partide mari, ce încap în Hercules C-130, şi mai mărunte, pentru care sunt suficiente câteva drone supraevaluate, au considerat de cuviinţă să-şi bată joc de noi ŞI în ultima şedinţă de consiliu judeţean la care am participat joi, 21 aprilie. Asta aşa, în preajma alegerilor locale, în care vor veni să vă ceară voturile neghioabe fără de care nu vor putea să-şi vomite incompetenţa în următorii ani. Dacă PPDD-ul nu ar fi primit voturile alegătorilor, cine ar fi auzit de marele consilier Amariei, care nici astăzi, după patru ani, nu ştiu dacă ştie să scrie sau să citească! Cine ar fi auzit de consilierul cu nume de ierbar Matei-Olimpiu-Vinicius Armaş-Cioflec, care s-a făcut remarcat în patru ani prin celebra frază : „Noi ar trebui să fim foarte precauți când lăsăm anumiți autori, jurnaliști, publiciști, să participe la ședințele acestui forum, care este unul foarte important. Atâta timp cât nu știe să facă diferența între un rechizitoriu de trimitere în judecată și un simplu referat al unui organ judiciar, prin care se dispune după acea confiscarea unui lucru, cred că e destul de complicat să mai continuăm în modul acesta, pentru că oricare dintre noi poate fi defăimat și denigrat”. Lăsăm gramatica la uşa CJ, cum a lăsat la uşa CJ şi Armaş noţiunea de şedinţă publică! Dar, culmea tupeului, acest profitor al prostiei maselor de votanţi, joi, s-a autopropus la funcţia de vicepreşedinte!!!! A avut cinci voturi, mai multe cred decât a luat la intrarea în Consiliu! Trebuia să-i vedeţi faţa! Faţa aia, a lui, mulţumită de “mişcarea” curajoasă pe care a făcut-o! Faţa aia, de desene animate proaste, pentru adulţi, nu o voi putea uita curând! Independent!!!!
Independent a vrut să candideze acest nevorbitor ales de bobor în fruntea unei instituţii care reprezintă 280.000 de cetăţeni! Observaţie: o parte dintre independenţi nu sunt departe de coleoptera tupeistă care compromite noţiunea de profesionist neafiliat politic, vertical, drept, curat, cu frică de Dumnezeu şi Dragoste de ţară! Priviţi în jur şi aveţi grijă cărui parvenit veţi da votul! A doua observaţie: din acest Consiliu Judeţean face parte şi Domnul Cojocaru, liberal, director de casă de cultură la Caransebeş, portavocea preşedintelui Marcel Vela. Coajă mi-a fost amic până astăzi, când a motivat abţinerea grupului liberal de la votul pentru Armaş: “Asta e o lecţie pentru independenţi. Să se înveţe minte că nu vor primii niciodată voturi de la un partid politic”! Asta e clar, Coane Coajă! Un grup banditesc organizat nu va vota niciodată pentru un lup singuratic, fie el şi şchiop, chior, surd, mâncat de răpciugă şi prost cât încape! A fost, într-adevăr, o dovadă de apartenenţă! Cum spun anchetatorii? Grup infracţional organizat, parcă! Eu aşa văd acţiunea de astăzi din Consiliul Judeţean!
Ca simplu cetăţean, mă simt jignit, batjocorit şi sfidat, victimă a unor nenorociţi de partid care m-au înşelat în urmă cu patru ani! Victimele infracţiunii de înşelăciune, sau înşelăciune în convenţii, sunt de obicei persoane cu o buna conduită cetăţenească, cu încredere în oameni şi societate. De aceea impactul emoţional cauzat de infracţiunea de înşelăciune este de obicei foarte puternic iar dezamăgirea şi neîncrederea în oameni sunt primele efecte produse în plan emoțional.
Dată fiind natura penală a activităţii din ultimul timp a unor consilieri judeţeni, ca simplu cetăţean care votează din patru în patru ani, dau în judecată acest for pentru infracţiunile de înşelăciune şi insultă. Totodată, fac apel la votanţii din Caraş-Severin să citească cu atenţie listele de partid şi să nu mai voteze exemplarele sfidătoare de astăzi!
În perioada imediat următoare, în conferinţele de presă, reprezentanţii partidelor politice vor trebui să răspundă la întrebarea dacă formaţiunea pe care o reprezintă este, sau nu, grup infracţional organizat? Dacă personajele ce se regăsesc pe liste sunt dispuse să muncească în folosul comunităţii, cu frică de Dumnezeu şi dragoste de oameni, sau sunt simplii nenorociţi de partid care ştiu să ridice mîna în interesul personal al şefilor de bande vopsite în culori electorale? Şi, dacă aleşii în Consiliul Judeţean, care primesc indemnizaţii de şedinţă, sunt dispuşi să doneze aceste sume în folosul şcolilor, creşelor, caselor de copii sau spitalelor.
Greu, nu? Să vă fie ruşine!
P.S. Începînd de vineri, 22 aprilie 2016, Consiliul Judeţean Caraş-Severin rămîne fără conducere în urma demisiei ultimului vicepreşedinte în funcţie, Ilie Iova. Acesta a anunţat în şedinţa forului judeţean de astăzi că hotărîrea de a demisiona mîine din funcţie este irevocabilă şi perfect legală, iar consilierii judeţeni nu au reuşit să aleagă un alt vicepreşedinte. Ca o primă consecinţă a acestui vid de putere, cei aproximativ 3000 de salariaţi ai Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi ai instituţiilor subordonate vor rămîne fără salariu pe o perioadă nedeterminată.
Consiliul Judeţean Caraş-Severin este condus din luna iunie 2015 de vicepreşedintele Ilie Iova, fost membru al PNL, după ce preşedintele ales al forului judeţean, Sorin Frunzăverde a intrat în concediu medical din cauza unei boli grave. Concomitent, cel de-al doilea vicepreşedinte, liberalul Ionesie Ghiorghioni a fost arestat pentru luare de mită. Frunzăverde l-a împuternicit pe Iova să semneze documente contabile şi bancare pentru ca activitatea Consiliului să nu fie afectată. Conform legii, Ilie Iova nu poate împuternici o altă persoană să semneze aceste documente.
Deoarece Ilie Iova şi-a anunţat candidatura la primăria Municipiului Caransebeş din partea altei formaţiuni politice decît PNL, al cărui membru a fost, conducerea liberală “l-a radiat” din partid, iar mandatul său de consilier judeţean trebuie să înceteze. Demisia, începînd cu data de 22 aprilie a.c. este legală şi corectă, în orice alte condiţii Prefectul Judeţului Caraş-Severin, Florenţa Albu, trebuind să aplice legea şi să-l suspende. În aceste condiţii, preşedintele ales, Sorin Frunzăverde, a anunţat că-şi întrerupe concediul medical luni, 18 aprilie, pentru o zi, pentru a putea împuternici cu drept de semnătură o altă persoană. Numai că, mandatul de președinte al Consiliului Județean Caraş-Severin, deținut de Sorin Frunzăverde a încetat vineri, 15 aprilie a.c., înainte de termen, prin ordin al prefectului, a comunicat Prefectul Judeţului Caraş-Severin, Florenţa Albu. Decizia vine în urma raportului făcut de secretarul județului, Darian Ciobanu, care a confirmat că înaltul demnitar absentează de mai bine de șase luni de la ședințele Consiliului Județean din cauza unei boli grave. Legea prevede ca în acest caz mandatul să înceteze de drept. Tot “de drept” activitatea în Consiliul Judeţean a fost blocată. Sorin Frunzăverde a atacat în instanță măsura Prefecturii, însă, până la judecare, judeţul rămîne fără conducere!
Consilierul independent Matei Armaş s-a autopropus în şedinţa de astăzi pentru ocuparea funcţiei de vicepreşedinte. Consilierii PSD şi PNL s-au abţinut de la vot, în aceste condiţii Armaş fiind votat de doar cinci consilieri. La finalul votului, candidatul a demisionat din funcţia de consilier judeţean!
Judeţul Caraş-Severin a fost, până în urmă cu cîteva săptămâni şi fără prefect după ce ultimul pe funcţie a părăsit clădirea însoţit de mascaţi, fiind cercetat pentru apartenenţa la un grup infracţional. De asemenea, municipiul Reşiţa este condus de viceprimarul PSD Ioan Crina, după ce primarul ales, Mihai Stepanescu, a fost arestat pentru luare de mită.
Exit mobile version