Frunzăverde – condamnat cu suspendare și la… reintegrare socială (?!)

Instanţa de apel a admis condamnarea definitivă la doi ani de închisoare cu suspendare a lui Sorin Frunzăverde în dosarul vizând alegerile prezidenţiale din 2014 și interzicerea drepturilor de a candida, de a face parte din partide politice sau de a conduce instituţii publice. Curtea de Apel a adăugat și o pedeapsă complementară, aceea că, ”pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Frunzăverde Sorin să execute următoarele obligaţii: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate”.

Sorin Frunzăverde a fost condamnat în primă instanță la doi ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de patru ani, pentru folosirea influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 13 din Legea nr.78/2000. Tribunalul Caraș-Severin i-a aplicat și mai multe pedepse complementare, care înseamnă de fapt interzicerea mai multor drepturi. Sentinţa magistraţilor Curţii de Apel Timişoara este definitivă.

În iulie 2015, procurorii anticorupţie au decis trimiterea în judecată, sub control judiciar, a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, acuzat de “săvîrşirea infracţiunii de folosire, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, a influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.

Potrivit procurorilor, în perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie 2014, “Sorin Frunzăverde şi-a folosit influenţa pe care o avea în calitatea sa de preşedinte al CJ Caraş-Severin şi de vicepreşedinte al unui partid politic (PNL – n.a.), asupra lui Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedinte al CJ şi membru în acelaşi partid politic, pentru obţinerea unor foloase necuvenite, respectiv să obţină, în al doilea tur de scrutin, un număr mai mare de voturi pentru candidatul formaţiunii din care făceau parte şi, implicit, să-şi consolideze poziţia în cadrul acestei formaţiuni politice, dar şi în plan administrativ, prin condiţionarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului”.

Sorin Frunzăverde a fost unul dintre liderii PD din 1993 pînă în anul 2012, când a ales să părăsească acest partid pentru a se înscrie în PNL.

Exit mobile version