Consiliul Județean Caraș – ”amputat” de un vicepreședinte. Județul rămâne în continuare sub o zodie nefastă

Așa cum era de așteptat, sforăriile politice, combinațiile uneori grotești transpartinice, nu duc întotdeauna la finalul scontat. Fuziunea PMP – UNPR a tulburat apele și așa nu foarte limpezi ale politicii locale. Mai precis, a făcut ca unii dintre aleși să se afle în situația de a-și pierde mandatele. Bunăoară, la recentul congres de fuziune dintre PMP și UNPR, președinte al filialei teritoriale Caraș-Severin a noii formațiuni politice a fost numit deputatul Ion Tabugan. Anterior, la constituirea Consiliului județean, unul dintre cei doi consilieri județeni ai UNPR, Mihai Bona, a decis, împotriva înțelegerii avută cu Ion Tabugan, să voteze candidatul PSD, Silviu Hurduzeu (actualul președinte al Consiliului Județean), și nu pe cel al liberalilor, Marcel Vela.

Plata serviciilor sale s-a dovedit substanțială: a fost ales vicepreședinte al CJ. În UNPR s-a discutat cazul de indisciplină a lui Bona și s-a decis excluderea sa, fapt care atrage după sine și pierderea calității de consilier județean și, implicit, de vicepreședinte al CJ. Speranțele lui Bona s-au năruit, însă, marți, definitiv. Având în vedere adresele nr. 540/15.07.2016 și nr. 555/20.07.2016 ale Uniunii Naționale pentru Progresul României privind excluderea din partid a domnului Bona Mihai, ales consilier județean în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, prefectul județului Caraș-Severin a emis marți ordinul de încetare de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier județean și implicit de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, al acestuia. Ordinul a fost emis conform prevederilor art. 9, alin. (2) lit. h˄1) și alin. (4) coroborate cu prevederile art. 18 alin. (3), precum și ale art. 12 alin (3) din Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare. Locul consilierului județean a fost declarat vacant.

Așa că, deja, în acest moment, Consiliul Județean Caraș-Severin a rămas cu un singur vicepreședinte. Cam repede, pentru că noua echipă nici nu s-a apucat bine de lucru. Iar situația rămâne tensionată, în condițiile în care președintele Silviu Hurduzeu e tras într-un război cu omul de afaceri Romeo Dunca și, implicit, cu liberalii. Pare-se că acest mandat începe sub o zodie nefastă, în care răfuielile politice nesfârșite urmează să amâne până la o dată nedefinită aplecarea spre problemele reale ale Caraș-Severinului.

 

Exit mobile version