Se întâmplă în București: Elevii de la cea mai titrată școală fac religie în curte și stau câte trei în bănci

Deși ar fi trebuit să lipsiți de griji, mai mulții elevi ai celei mai bune școli gimnaziale din București, aflată în Sectorul 3, trec printr-un adevărat calvar. Pentru că la Școala Gimnazială 195 Hamburg ( primarul Robert Negoiță a înfrățit-o cu o instituție similară din Hamburg) există nu mai puțin de 30 de clase de a întâia și zero, ceea ce pune în dificultate pe ceilalți elevi, mai mari. E greu de crezut că în toate aceste clase mici există elevi care aparțin, din punct de vedere domiciliar, acestei școli. Mai degrabă pare credibilă posibilitatea vehiculată de mai multă lume că la această școală exclusivistă (?) te înscrii doar contra unor ”atenții”, care s-ar cifra undeva la 300 de euro. Sigur, nu există dovezi în acest sens, ca de obicei, dar lucrurile par să curgă în sprijinul acestor afirmații ale părinților. Astfel, că unele clase mai mari nu au, de la începutul anului, o sala de curs în care să-și desfășoare copiii orele. Elevii de a VI-a, de pildă, din școala păstorită administrativ de primarul Robert Negoiță, sunt plimbați dintr-o clasă în alta, mai exact copiii își caută singuri clasa liberă în care să-și facă orele. S-a ajuns la adevărate paradoxuri, neconforme cu statutul acestei școli și, de fapt, al niciuneia: ora de religie se face în curtea școlii, ora de biologie într-o clasă unde stau înghesuiți câte trei în bancă și unii chiar în picioare. Mai mult, una dintre clasele mai mari nu a ținut nicio oră de fizică, de la începutul anului școlar. Potrivit părinților acestor copii, directoarea școlii ridică din umeri. Părinții mai spun că, din cauza faptului că învățătoarele sunt “stat în stat”, ele nu acceptă să intre clase mari după-amiaza în clasele lor, încuind ușile după cursuri.  

         În aceste condiții, directoarea, Ștefania Voicu, ”a rezolvat problema”. A dat celor mari o clasă în care dimineață învață copii de clasa pregătitoare, în care scăunelele și băncuțele sunt mult prea mici și insuficiente. Din nou stau înghesuiți, mobilierul nefiind adecvat, ceea ce le periclitează sănătatea corporală, mai ales într-o perioadă de creștere.

Date fiind faptele, unii părinți s-au dus în audiență la primarul Robert Negoiță, alții s-au plâns la presă. Rezolvarea, însă, se lasă așteptată, într-una dintre cele mai titrate școli gimnaziale din București.

 

Exit mobile version