Un clipuleț cu un fragment dintr-un discurs de Anul Nou al lui Nicolae Ceaușescu s-a dovedit viral pe internet, de aceste Sărbători. A circulat într-o veselie, așa cum se întâmplă cu materialele distribuite de mii de ori, pe la prieteni, cunoștințe sau pur și simplu la parteneri de… trafic pe net. Cu siguranță că l-a vizionat mult mai multă lume față de mesajul de Anul Nou al președintelui României, Klaus Iohannis. Paradoxal, dar puterea formidabilă a netului, combinată cu inexplicabilă nostalgie, a generat mai multă importanță pentru mesajul defunctului dictator, în detrimentul actualului președinte ales democratic, al României. Așadar, mesajul gângav al lui Ceaușescu (deși, să recunoaștem, conținea cuvinte frumoase, alese) l-a bătut la audiență pe cel cu accent ”robotic” al președintelui Iohannis.
Ce să spun? Nu e o nostalgie singulară, din păcate, după un regim care ne-a ținut în loc atâția ani și ne-a epuizat resursele materiale, psihice și intelectuale. N-ar fi nici de dramatizat, mai ales dacă ar face parte dintr-un fel de cultură pop, trandy, actualmente, în lume. La noi, însă, nu e vorba de cultură pop, pentru că am trăit, din nefericire, acele vremuri, acele revelioane triste, în care era foarte greu să faci rost de ceva delicatese. Toată lumea fugea de mesajele lui Ceaușescu și iată, acum, ele sunt la mare căutare. Am tot spus-o, de vină sunt și clasele politice, din 1990 încoace, care nu au reușit să ne rupă cu totul de traumele trecutului. Așa că, sociologic și psihologic vorbind, sunt multe explicații pentru care unii preferăm să dăm share la mesaje din alte epoci, din acele vremuri când înghețam de frig prin apartamente, ”încălzindu-ne”, poate, doar la ecranele în majoritate alb-negru ale televizoarelor, aprinse în noaptea de Revelion și odihnindu-ne un pic după alergătura sufocantă de peste zi, în care încercasem cu disperare să face rost de câte ceva pentru Sărbători. Generația mea era adolescentină atunci și nu simțea atât aceste apăsări, în euforia imberbă a vârstei. Părinții noștri, însă…
