Un „descălecat“ ministerial în teritoriu, e, întotdeauna, un eveniment. Nu atât pentru omul obişnuit. Pentru autorităţi însă – de la cea mai mică la cea mai mare – are rezonanţe aparte. Lumea ministerială e întreţesută cu cea din teritoriu, cu prefecturile, cu consiliile judeţene, cu primăriile, cu instituţiile deconcentrate. Dar, pentru cei din teritoriu, lumea ministerială se poate rezuma şi doar la o secretară plină de exces de zel, un consilier sau un funcţionar din ministerul respectiv. Pentru că, atunci când vine vorba de probleme din ţară, multe uşi capitonate gros ale titularilor de ministere devin o cetate inexpugnabilă. Se transformă în Troia. Chiar parlamentarii trebuie sã facă uneori antecameră la uşile ministeriabililor. N-au de ales, fiind, de pildă, din acelaşi partid. Iar când eşti din acelaşi partid, nu-ţi poţi interpela în parlament ministrul propriei tale formațiuni, nu-i aşa? Din această cauză sprijinul, „intrarea“ la Bucureşti, la vreunul dintre ministere, a devenit ceva de legendă. Adică, ai sau n-ai intrare. Dacă n-ai intrare, nu obţii nici fonduri, şi te amendeazã electoratul. Iar dacă ai, treaba se schimbă, poţi fi blagoslovit cu vreo hotărâre de guvern care să-ţi aducă bani. Din care, fireşte, îţi poţi mulţumi alegătorii. “Pilele”, “uşile deschise” la Bucureşti au devenit motiv de fală pentru orice partid iar politicienii dâmboviţeni încurajează mai pe faţă, mai amuzat-discret, poziţia adusă de spate a “provincialilor”. Păi nu imensa reţea de aleşi sau numiţi locali le dă lor putere? De unde şi-ar trage seva dătătoare de influenţă, dacă nu din încordarea muşchilor faţă de cei din provincie?
Dar miniştrii pot veni şi în teritoriu. Ei însă fac arareori aceste vizite, doar atunci când interesele de partid o cer. Sau când cineva e suficient de influent pentru a-i determina să-şi îndrepte atenţia spre o zonă sau alta. Avem, prin judeţe, adevărate “întreceri socialiste”, mai ales în preajma alegerilor, pentru ca o activitate sau alta să fie girată de o înaltă faţă ministerială, ce descalecă din magicul viespar de putere de la Bucureşti. Miniştrii, însă, vin şi pleacă. Uită. De aceea trebuie să-i cauţi la Bucureşti. Să ajungi în preajma uşii capitonate. Să le reaminteşti. Din nou şi din nou…
