Fiecare combate corupția cum știe mai bine

Concept - corruption. Giving a bribe. Money in hand ** Note: Visible grain at 100%, best at smaller sizes

România NU este cea mai coruptă ţară din lume, aşa cum lasă să se înţeleagă acţiunile din ultimul timp! Ba, nici chiar din Europa! La sfîrşitul lui ianuarie, postul public de televiziune din Germania vorbea pe şleau de corupţia “nemaiîntîlnită” din această ţară fanion a Europei! E adevărat, acolo corupţia se referă la sistemul bancar, spălare de bani etc şi mai sînt amestecaţi şi ruşii…

Indiferent de măsurile legislative luate împotriva corupţiei, mari sau mici, să nu uităm că ţara noastră se află, totuşi, la Porţile Levantului acolo unde “atenţiile” sînt o normalitate! Dar, oare, nu companii mari care fac afaceri de miliarde de euro pe teritoriul României au oferit “atenţii” celor în măsură să accepte succesul lor pe o piaţă “în pielea goală” duă 1989? Ce e autostrada Bechtel altceva decît preţul plătit de România pentru intrarea în NATO?

Apropo de NATO şi de americani, extrem de implicaţi în Asia, în Ţara lui Afghan, acolo unde e posibil orice.

O informaţie, parvenită pe mai multe surse mă face să-i dau credibilitate: forţele speciale destinate să-i vîneze pe liderii corupţi şi pe traficanţii de droguri din Afghanistan au fost dezarmate şi au intrat în închisoare. Liderul comandoului, Atal Afghanzai este acuzat de uciderea unui înalt responsabil corupt din poliţie, în plină zi. Alţi 40 de membri ai FOS afghan au fost arestaţi departe de privirile indiscrete, se pare nu numai cu încuviinţarea tacită a autorităţilor centrale, ba mai mult, cu ordin direct din partea fostului preşedinte pro-american Hamid Kharzai.

Se ştiu foarte puţine lucruri despre Forţa de Operaţiuni Speciale “Kandahar Strike Force”, un grup controversat, finanţat de CIA, care opera după modelul “vigilante”, adică, făceau dreptate acolo unde autorităţile se dovedeau neputincioase. Acolo unde LEGEA era inutilă! Cam ca pe piaţa medicamentelor din România!

Format la Kandahar, KSF acţiona în provnciile Kandahar, Zabul şi Uruzgan. Grupul era format din membri de elită ai armatei regulate afghane, selectaţi de ofiţeri CIA şi instruiţi de Forţele Speciale americane la Kandahar, în Camp Gecko, o fostă bază Al-Qaeda, construită de către forţele lui Osama Bin Ladden în 1996. Grupul opera în afara “parametrilor instituţionali ai guvernului afghan” şi se subordona direct CIA. Vă sună cunoscut de la noi? Există în România vreo instituţie asupra căreia planează suspiciunea că serveşte ALTE interese?

Operaţiunile de tip “blackops” erau derulate în întreaga ţară, însă, comandourile fiind transportate de către forţele americane cu ajutorul elicopterelor Blackhawk. Afghanzai susţine, pentru presa americană, că acţiunile grupului său au fost atît de eficiente, încît a primit numeroase scrisori de apreciere, chiar din partea preşedintelui Hamid Kharzai! De la moartea fratelui fostului preşedinte, Ahmed Wali Karzai, care din traficul de droguri îşi finanţa gruparea, KSF părea să se fi angajat într-un război brutal cu autorităţile afghane provizorii, tot mai corupte.

Din acel moment, relaţia idilică dintre Guvern şi “Kandahar Strike Force” s-a încheiat. Grupul a fost desfiinţat, iar cei 41 de membri ai săi au fost arestaţi sub diferite acuzaţii, de la execuţii extrajudiciare, la tortură, furt şi viol. Este clar că gruparea stătea în calea “reconcilierii” naţionale, subiect fierbinte şi extrem de discutat în Loya Jirga.

Pe acest fundal obscur şi extrem de neclar, lupta împotriva corupţiei poate căpăta orice dimensiune. Oriunde!

Exit mobile version