Pasivitatea liberală – o explicație a crizei din PNL

Erorile politice din ultima perioadă, abandonurile repetate ale candidaților la funcția de primar al capitalei, copreședenția PDL –PNL și, cel mai grav, politica catastrofală de recrutare a resursei umane, au făcut ca electoratul (cel de o anumită vârstă) să sancționeze fără egal o formațiune politică ce a contribuit, de-a lungul timpului, la aducerea unei plusvalori în economia românească. În anii 1990, după Revoluție,  erorile politice, ”războaiele fratricide”, au condus la o fărâmițare a partidului istoric până la punctul critic al dispariției de pe scena Parlamentului. Dar la vremea respectivă a existat șansa unui alt partid istoric, PNȚCD, ce a întins mâna liberalismului prin Convenția  Democrată, stopând acțiunile militanților neocomuniști, porniți în fărămițare și ulterior desființare. La acea vreme de învățare a mecanismelor democratice, PNL, într-un mod relativ ușor, a înțeles că forța unui partid este dată de membrii acestuia, de calitatea umană și organizatorică a liderilor. Politica solidă a PNL prin nederogare de la principiile de dreapta (până la un moment dat), gafele oponenților politici, reorganizările în rândul altor formațiuni politice, alegerea unui lider regional fără prea multă angrenare în politica dâmbovițeană, au fost elementele principale care au stat la câștigarea Președinției  României de către un candidat liberal. Însă politica liberală de succes a fost umbrită în ultima perioadă, mai mult decât atât, inactivismul liderilor politici, frânturile de mesaje, incoerența transmiterii acestora, lasă impresia unui blocaj dar, interesant, percepția de blocaj  nu se identifică la nivelul de vârf al partidului cât la nivelul activiștilor mergând până la simplii simpatizanți.

Această stare de pasivitate politică liberală, atât înainte de alegerile parlamentare, cât mai ales după, în opinia mea a fost cauza esenţială a crizei sociale de astăzi deoarece criza politică din PNL din cursul anului încheiat, nu este numai a partidului politic PNL, cât a întregii societăți deoarece lipsa unei contraponderi politice la PSD crează un vid între societate și politicieni.

Exigenţele au crescut, mijloacele de informare sunt la îndemâna oricui, orientarea gândirii populației către statele cu democrație consolidată sunt doar câteva din elementele ce ar trebui să dea de gândit strategilor politici cu orientare de dreapta. Oamenii au înţeles că un  partid trebuie să îndeplinească mai multe criterii. Tinerii care se situează pe partea dreapta a eşichierului politic vor lideri care să îi inspire, vor oameni care să nu se învârtă în jurul cuvintelor iar faptele să fie ignorate, vor lideri care să le dea impresia că împreună au puterea să producă schimbarea. Nu se mai acceptă greşeli, nu se mai acceptă înţelegeri dubioase cu oameni corupţi, nu se mai acceptă o atitudinea de pierzător încă de la începutul jocului. Tinerii care vor să transforme România îşi doresc să se integreze într-un partid care să le aprecieze meritele, într-un partid care să îi integreze şi care să genereze proiecte şi în afara campaniilor electorale, de aceea reconstrucția PNL este imperativă. Înainte de Convenția Națională din primăvara acestui an ar fi utilă a fi pornită o reconstrucție teritorială, iar liderii regionali ai PNL au obligaţia morală să înţeleagă aceste nevoi. Pentru că, ocolindu-le, nu fac altceva decât să accentueze criza în care PNL se află acum. Dacă într-o anumită perioadă istorică conjunctura a relansat din exterior PNL, acum relansarea ar trebui făcută din interior. În opinia mea, Marcel Vela, Nelu Popa, Jaro Marșalik, Adrian Dacica sunt liderii regionali care trebuie să dea tonul reorganizării PNL, prin recrutare de valori.

 

Exit mobile version