Astăzi, 3 martie, este declarată Ziua Internațională a Scriitorilor. Ce să zic? Primul lucru pe care îți vine să îl faci, dacă ești scriitor, este să te vaiți: că lumea nu mai citește, editurile nu difuzează cărțile, nu există un aparat critic eficient și independent, ci numai interese și reciprocități, cărțile sunt scumpe și nici măcar nu le găsești atunci când ai nevoie, volumele apar, în majoritatea lor, în regie proprie sau semiproprie. În mare parte, lucrurile acestea sunt reale. Cu toate că în ultimii ani am putut constata un oarecare reviriment al cărții clasice, tipărite pe hârtie, el e anemic, această întreprindere continuând să rămână în perioada pe care o traversăm, o adevărată aventură, în care sunt implicați scriitori, editori, tipografi și cititori.
În toți acești ani, jurnalismul a devenit vedeta societății, umbrind scriitorimea, altădată portdrapel al atitudinilor culturale și civice ale cetății, chiar și cu regimul de tristă amintire. E inutil și puțin contructiv să identificăm acum vinovați pentru această stare de lucruri. Oamenii nu mai citesc, pentru că a dispărut cultura cititului aplicat, așezat, înlocuită fiind de un stil de a acumula informații în diagonală, rapid, epidermic, de pe internet, în principal. Pe de altă parte, televiziunea, radioul și, desigur, internetul, au preluat triumfal conul atenției publice, deturnându-l cu brutalitate de la cartea clasică. Nu se mai citește pentru că există percepția adânc înrădăcinată că avem cărți scumpe. Nu dorim, desigur, să generalizăm, se mai și citește, nu cât înainte dar oricum, carte se mai cumpără și există, inclusiv tineri, foarte serioși, care se adapă de la filonul cîrții. Pe de altă parte, însă, oricât am fi de îndrăgostiți de filme, de seriale și alte producții cinematografice, să nu uităm că cele mai bune dintre acestea au la bază scenarii bazate pe cârți.
Am vorbit mai mult despre carte, pentru că e rațiunea de a exista a oricărui scriitor, e chintesența arderii sale creatoare. Dar scriitorii au nevoie și de critică, mai ales cea de întâmpinare. Au nevoie de difuzare, de prezentări profesioniste, de evenimente bine organizate. Au nevoie de agenți literari profesioniști. În ce-i privește, direct, însă, trebuie să scrie bine. Am senzația că de mai mulți ani, scriitorimea română își găsește cu greu o direcție. Nu în sensul că ar trebui să scrie la fel, pentru că a ajuns dictatura, cu dramaticele ei reglementări. Cred că trebuie depășite inhibițiile, ticurile păguboase. E nevoie de libertate de creație, de care acum nu ne mai putem plânge dar și de o conectare cu valorile mondiale în domeniu. Există exemple recente de scriitori care se anunță a repurta niște succese uluitoare în alte țări, în timp ce în România, aceiași autori se luptă cu racilele unui sistem aproape nefuncțional. În aceste condiții apariția cărții rămâne un succes mic, local, provincial chiar. Rămâne ceva legat de niște bisericuțe. Ceea ce nu înseamnă că avem un real destin literar de anvergură.
La mulți ani, scriitori!
