De aproape 30 de ani încoace, niciun guvern nu s-a oprit în mod serios asupra problemei locuințelor. România nu a demarat, în toată această lungă perioadă – și probabil nici nu sunt șanse să o facă în continuare – un program, un proiect solid de reluare a construcției de spații locative. Evident, acest lucru a tensionat, de-a lungul anilor, piața ”liberă”, dând cale unor infinite speculații cu apartamente, case sau alte unități de locuit. Nici acum și nici în ultimii ani, prețurile locuințelor n-au prea avut legătură cu realitatea. Agenți imobiliari veroși sau pur și simplu în căutare de profit rapid, mențin un trend ridicat al prețurilor imobilelor sau apartamentelor, fără legătură cu gradul de finisaj, cu condițiile de locuit, de orașul sau zona în care se află. Poate cel mai bun exemplu e, în acest sens, Reșița, unde prețurile stau la un nivel total nerealist. Reșița, din păcate, nu e un oraș dinamic care să ofere venituri mari, așa cum e Timișoara, de exemplu. Chiar și la Timișoara, însă, chiriile și prețurile imobilelor se află la un nivel record, întrecut doar, poate, de Cluj, o urbe în plină ascensiune. Iar programe precum Prima Casă, puse sub semnul întrebării de măsurile care se iau pentru așa-zisă protecție a tinerilor sau de fondurile de creditare insuficiente, sunt departe de a a-și atinge scopul. Nici programul ANL sau cel de locuințe sociale nu au rezolvat în totalitate problema. Pe listele primăriilor, care oricum nu mai dispun de spații locative (sau dacă dispun, nu-i evacuează pe rău-platnici), se aglomerează mii de persoane, cu timp de așteptare și de 15 ani! Aidoma se întâmplă și în ce privește casele naționalizate. Oameni dați pur și simplu afară de ”proprietari”, după ce plătesc, în mod onest, zeci de ani chirie și pentru ei nu există, evident, soluții. Repari, adică, o nedreptate, cu altă nedreptate.
Și aici revenim la inerția și platitudinea guvernelor, care nu au fost în stare, să genereze un program solid, viabil, de locuințe. Nu numai pentru tineri, nu numai pentru medici sau pentru cazuri sociale! Societatea nu e formată numai din aceste categorii. Ce stat e acela, care nu oferă șanse măcar aproximativ egale celor din care e format, pentru a avea un acoperiș decent deasupra capului? Nu vorbim de comunism aici. Vorbim de o intervenție absolut necesară într-un domeniu sensibil, extrem de sensibil. Nu credem că e imposibil ca statul să investească masiv în locuințe, pe care apoi să le ofere celor eligibili dar și să le pună în vânzare, eventual printr-un sistem de rate, celor care vor să le cumpere. Nu ar afecta atât de mult piața liberă, această abordare, dar ar mai calma puțin isteria prețurilor nerealiste și manevrele imobiliare obscure, care guvernează de zeci de ani acest domeniu. Nu știu ce măsură ar fi aceasta. De stânga, de dreapta, de centru, extremistă, habar n-am! Și nici nu contează. Ar însemna însă că finanțăm cu toții un stat, nu paternalist, neapărat, dar unul care oferă decență tuturor cetățenilor lui. Cred că orice partid politic și orice guvern ar trebui să-și dorească acest lucru.
Sursa foto: ziarul Argeșul
