Vinerea Neagră sau Vinerea Mare este pentru creștinătate un moment crucial, de aducere aminte a patimilor lui Iisus Hristos, Mântuitorul și Salvatorul nostru. Din fericire, speranța Învierii face din acest moment unul de o majoră complexitate. În acest context și în consonanță cu el, puţini ştiu câte drame, câte tragedii silenţioase se consumă cotidian lîngă noi. Nu le vedem, nu le ştim, nu vrem să le ştim, ne autoapărăm, uzăm de un sistem de protecţie natural, de ridicatul din umeri, de orice, numai să nu ne afecteze pe noi. În timp ce prim-planul vieţii publice e abuziv ocupat de politică, de spectacolele deşănţate ale diverşilor noştri conaţionali care îşi închipuie că sunt salvatorii providenţiali ai naţiunii sau doar au nevoie bani şi influenţă ieftină, aici, lângă noi, dar nu în lumina reflectoarelor, ci în semiobscuritatea neatenţiei şi ignoranţei, mari tragedii îşi ard combustibilul lor dureros, ce provoacã imense schisme sufleteşti, mutilează spirite şi arde aripi.
Sunt oameni de lângă noi, cei mai mulţi dintre ei prea umili şi prea modeşti pentru a ieşi în faţă, pentru a-şi clama durerea şi umilinţa la care sunt supuşi fără voia lor. Sunt oameni bolnavi sau care au copii suferinzi, loviţi de maladii incurabile ori care au nevoie de intervenţii chirurgicale de zeci de mii de dolari, bani pe care nu i-ar face nici muncind zece vieţi. Ei privesc poate politica şi sterilele discuţii publice ca pe un spectacol dezgustător. Când copilul îţi este pe moarte şi nu ai ce să-i faci, nimic nu mai contează, totul e deşertăciune şi praf în vânt.
Şi, totuşi, culmea dramei, oamenii aceştia tăcuţi de lângă noi, loviţi crud şi încercaţi până dincolo de marginile fiinţei lor, au nevoie tot de puternicii zilei. La ei apeleazã, cu căciula în mână, înghit vrând-nevrând cupa amară a umilinţei, pentru a-şi salva copiii sau pe cineva din familie, operându-i, de pildă, în străinătate. Dar dacă credeţi că aceşti potentaţi, fie ei politicieni, oameni de afaceri sau înalţi funcţionari publici, îi ajută, vă înşelaţi. Uneori îi ascultã pe bieţii oameni, îi bat pe umăr, le promit. Fără acoperire, evident, după modelul pe care îl aplică de ani de zile cu succes electoratului. Aproape fără excepţie ajutorul, dacă vine, vine din partea unor organizaţii neguvernamentale, din partea unor medici străini care acceptă să lucreze gratis, uneori, din partea unor fotbalişti inimoşi care, deşi au bani mulţi, nu uită de unde au plecat. Dincolo de paietele şi panglicile zgomotoase ale politicii, mulţi dintre semenii noştri suferă cumplit. Şi ar trebui să avem măcar mai mult respect pentru ei.
Lor le dedicăm aceste rânduri, pe ei îi îmbărbătăm că, dincolo de suferință va veni și alinarea.
ECronica vă urează Paște Fericit!
