Afară ninge ca şi iarnă, nu plouă ca şi toamna, ca să parafrazez un vers celebru, iar România pare că s-a retras la gura sobei şi spune basme. Spune basme şi se comportă ca la ruga satului. Nu spun că gesturile politice ale aleşilor sînt hai-hui, dar ele par desprinse dintr-o poveste ce nu are nici un sîmbure de adevăr! Preferam legendele, mereu ancorate într-o realitate istorică ignorată!
PSD e preocupat să ofere românilor o lume mai bună! PNL e prea-ocupat de frecangeala internă, Băsescu vrea să scape de puşcărie, iar USR-ul a “ridicat” politica la rang de ocico (!). Lipsesc micii şi berea din Parlament! Despre alesul de la Cotroceni, ce să mai vorbesc? Cu el, sau fără el, ţara se mişcă, dar pare guvernată de serviciile secrete, sau de grupurile de interese, ÎNTOTDEAUNA ostile interesului naţional!
Mass-media, a patra putere în stat, are agende personale, în funcţie de mogul, de servicii, sau de proiectele din afară! Noroc cu Sebastian Ghiţă că vor avea şi televiziunile ce discuta pînă la 23 august!
În acst răstimp, Europa şi lumea se mişcă! Şi se mişcă rău, în defavoarea României care stă ca proasta satului, în mijlocul horei, aşteptînd să fie violată în grup!
Despre referendumul din Turcia, nu voi scrie! Analiştii dîmboviţeni au înfierat cu înie proletară rezultatul acestuia, previzibil! Ca şi oficialii UE, dealtfel! Voi spune doar că Turcia a ales calea neo-osmanismului despre care se vorbea foarte serios în ultimii ani, însă dezbaterile pe această temă nu au prea rezonat pe la Bucureşti! Turcii nu sînt un popor de slugi (vezi în istorie!), iar negocierile de aderare la Uniunea Europeană, criticile repetate, încorsetările ambiţiilor impuse de NATO, nu au făcut decît să sporească sprijinul faţă de Erdogan şi de politica naţionalistă a acestuia. Şi acest aspect era previzibil. În 2009, fondatorul STRATFOR, George Friedman (maghiar!), scria în catea sa, Următorii 100 de ani, că în 2040 Turcia va fi una dintre marile puteri regionale care va intra în război cu Statele Unite! Istoria se grăbeşte. Sigur, scenariile imaginate de Friedman nu se potrivesc, dar rezultatul este, inevitabil acelaşi! Următorii 100 de ani este o carte înspăimîntătoare pentru că arată încotro merge lumea, nu CUM merge într-acolo! Turcia are deja probleme “de alianţă” cu statele Unite, deşi Trump l-a felicitat pe Erdogan pentru rezultatul referendumului. Turcia are “sub burta” geografiei o bombă nucleară reprezentată de cel 22 de milioane de kurzi fără ţară. Campania militară a lui Erdogan în Syria a vizat, în special miliţiile kurde din această ţară. Pe de altă parte, Departamentul de stat al SUA a aprobat vînzarea de echipamente militare în valoare de 295,6 milioane de dolari pentru artileria și infanteria forțelor peshmerga ale kurzilor din Iraq, a anunțat miercuri departamentul apărării. Iată, o parte a neînţelegerilor!
În acelaşi timp, Friedman, ca să revin la el, este un eurosceptic şi cei mai mulţi americani sînt aşa. Viziunea sa pleacă de la ipoteza unei Europe anchilozate, fără şanse de a perpetua pacea sub presiunea Rusiei, pe de o parte, dar şi sub interesul SUA, de cealaltă parte, de a nu lăsa Uniunea Europeană să devină un actor politic global. Ideea destrămării UE pare a fi o premisă sigură pentru Friedman, încă din 2009 cînd Bucureştiul se gudura ca o căţea în călduri pe lîngă cangrena deja puturoasă a construcţiei europene.
După demararea Brexit-ului, premierul britanic Theresa May a solicitat alegeri anticipate pentru data de 8 iunie 2017, cu trei ani înainte de termenul din 2020. Practic, asistăm la un al doilea referendum britanic privind Brexit-ul, cu toate că nu mai există cale de întoarcere, după cum spune May, odată ce articolul 50 al Tratatului de la Lisabona a fost activat în luna martie. Potrivit analiştilor, May îşi organizează plebiscitul ei, pentru a cîştiga putere de negociere atît pe plan politic intern, cît şi în exterior, cu UE, unde frecuşurile politice interne britanice privind Brexit-ul au erodat credibilitatea Marii Britanii la masa negocierilor.
Jocurile de putere ale Perfidului Albion au aprins fitilul Uniunii Europene, la fel cum în 2 noiembrie 1917, Declaraţia Balfour, o declaraţie oficială de politică extenă a guvernului Regatului Unit, prin care „Guvernul Majestăţii Sale priveşte favorabil stabilirea în Palestina a unui Cămin naţional pentru poporul evreu”, a aprins Orientul Mijlociu care continuă să ardă, TOCMAI din această pricină! Declaraţia a fost făcută într-o scrisoare a secretarului pentru afacerile externe Arthur James Balfour către baronul Lionel Walter Rothschild, unul dintre liderii comunităţii evreieşti britanice.
După rezultatul previzibil al referendumului din Turcia, marea luptă pentru Franţa şi viitorul Europei se duce în aceste zile, la alegerile prezidenţiale franceze. Duminică, milioane de francezi sînt așteptați la urne pentru a-și vota președintele, scrutinul fiind unul deosebit de important pentru viitorul Franței. În cursă s-au înscris candidatul centrist Emmanuel Macron, care este dat pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale, europenist convins, în dimensiunea neoliberală şi pro-drepturi, dar fără nici o viziune clară asupra viitorului Uniunii. La distanță mică de Macron se află candidata de extrema dreapta, controversata Marine Le Pen, candidatul anti-european prin excelenţă.
Mai mult ca sigur, rezultatul alegerilor va fi cunoscut în turul al doilea, iar Marine Le Pen pierde în toate variantele, spun analiştii televiziunilor româneşti care, ca şi cînd ar dori să influenţeze votul francezilor, emit: “Este important să mergem spre Europa (?) dar trebuie să hotărîm (?) dacă vrem cu Marine Le Pen! :)))))))) Eu cred că Le Pen va pierde datorită misoginismului francez şi nu din cauza “lucrăturilor” televiziunilor de la BUcureşti…
Oricum ai lua-o, miza alegerilor din Hexagon este uriaşă pentru Europa şi pentru viitorul… Germaniei cocoţată ca unică putere dominantă pe continent! Şi nu numai! După succesele economice civile zdrobitoare în cele patru vînturi, Germania domină Marea Mediterană cu U-BOT-urile vîndute statelor riverane, în special Israelului. Dar, şi Egiptul a primit miercuri primul dintr-o serie de patru submarine militare germane de înaltă tehnologie, tip 209/1400 construit de ThyssenKrupp, capabil de o autonomie de 11.000 de mile marine și viteza maximă de 21,5 noduri.
Germania este dependentă de Rusia pentru gazul natural. Dar, Germania se apropie periculos de Rusia într-un joc al geopoliticii puterilor continentale, reamintit de analistul STRATFOR Robert Kaplan într-o altă carte de referinţă: Răzbunarea geografiei. “S-a crezut că agenda drepturilor omului va domina de acum înainte politica externă. Asta a fost o greșeală, pentru că drepturile omului joacă întotdeauna un rol în politica externă, spre exemplu, au jucat un rol în secolul XIX între Disraeli și Gladstone în „chestiunea estică“”, spune Kaplan la un moment dat. “Acum vedem o Uniune Europeană în criză permanentă, un NATO lipsit de o direcție clară și ieșind dintr-un război ce pare pierdut după mai bine de 10 ani petrecuți în Afghanistan, o Rusie renăscută sub un lider foarte abil și talentat geopolitic, oricît ar fi de detestat în Vest”… “Ne întoarcem la o normalitate geopolitică, o normalitate în care lumea echilibrului de putere contează din nou”. “Ukraina este crucială pentru Rusia. De o mie de ori mai importantă decît Georgia. Ukraina este inima geografică a Rusiei kieviene. Rusia devine o putere europeană prin intermediul Ukrainei. Fără Ukraina, este doar o putere euroasiatică. Rusia niciodată nu s-a împăcat cu independența Ukrainei”, mai spune analistul american. O axă Germania-Rusia, cu consecinţe directe asupra României, şi nu numai, nu este, însă, imposibilă, mai ales dacă Franţa va schimba tonul în raport cu Germania, după alegeri. O astfel de axă s-a mai văzut în istorie şi istoria se repetă!
În această vînzoleală ce pare neinteresantă pentru Bucureştiul lipit de slogane, deja ieftine, gen: “Uniunea Europeană este totul…”, sau “România un partener predictibil şi de nădejde al NATO” etc, nici america lui Trump nu se simte foarte bine. SUA au tendințe parohiale, de a se retrage în sine, și asta pentru că America, din punct de vedere geografic, este o națiune continentală, cum ar zice Kaplan, este o societate cu instincte profund continentale, protejată de două oceane, astfel că își permite luxul unei anumite distanțări în raport cu lumea de peste mări. Nu cred că actuala administraţie de la Washington mai este atît de marcată de “parteneriatele strategice”!
Dincolo de provocările politicii globale, Donald Trump se confruntă şi cu contestarea aproape permanentă din “societatea civilă” apropiată familiei Clinton, nu neapărat politicii Democraţilor. Deunăzi, Bruce Springsteen îl denunța ca “escroc” pe Donald Trump într-un cîntec contestatar la care a colaborat și care a fost lansat miercuri. “Nu te lăuda în fața mea că nu ai citit niciodată o carte. Nu am niciodată încredere într-un escroc”, cîntă Bruce Springsteen, într-o aluzie clară la miliardarul republican. Piesa lui Joe Grushecky, un artist cu care Springsteen a mai colaborat, se numește That’s What Makes Us Great (Este ceea ce ne face măreți), un joc de cuvinte care face trimitere la sloganul campaniei președintelui american “Make America Great Again”. Bruce Springsteen a susținut-o anul trecut în campanie pe democrata Hillary Clinton învinsă de republicanul Donald Trump. În cadrul unei întîlniri cu fosta primă doamnă în noiembrie, Springsteen a denunțat “profunda lipsă de decență” a magnatului imobiliar devenit președinte. De culoare…
Revenind acasă, România se află într-o poziție geografică de neinvidiat, dar situația devine și mai tragică atunci cînd realizez că România are instituții slabe. Soluția reală ține de dezvoltarea unor instituții interne puternice și moderne. Poate, după modelul Singapore care a avut o dispunere geografică de coșmar, dar un lider, Lee Kuan Yew! Modul în care poți să te aperi este să ajungi atît de puternic intern încît toți să dorească să investească în tine, să te dezvolte! Dimpotrivă, România este o țară tradițional coruptă, cu instituții slabe, fără standarde. Poziția oamenilor politici de la noi față de rezultatul referendumului din Turcia, de exemplu, reflectă incapacitatea statului român de a mai exista în jocurile geopolitice globale sau regionale. Asta reflectă lipsa de potențial pe care am suferit-o din momentul negocierilor pentru integrarea euroatlantică și apoi de ficare dată cînd n-am avut nici o poziție care să conteze, care să pună capitalul de influență național pe o masă de negociere. Nu mai vorbesc de ce se va întîmpla în Franţa. Băieţi, e frig afară! O videoconferinţă cu prefecţii, ceva…
