“Reşiţa industrială” este o sintagmă care ar putea suna desuet. Fabricile, uzinele reşiţene mai apoi, au reprezentat ani de zile fanionul industriei româneşti, au făcut istorie industrială, autentică, profundă. Inginerimea reşiţeană, muncitorii, tehnicienii, acea “intelighenţie” tehnică ce a activat aici, a dus mai departe o tradiţie faţă de care ar păli de invidie chiar şi industria englezească. Acesta e un fapt, e “fact”, cum ar spune vorbitorii de limbă engleză. Lucrurile acestea sunt deja cunoscute, fireşte, doar că trebuie reparat un hiatus care s-a creat în ultimii ani. De la “industria reşiţeană e un morman de fiare vechi”, din 1990, şi până acum, lucrurile au tot degenerat, de parcă acela ar fi fost într-adevăr semnalul decăderii industriale a acestei arii. Drept e că industriile europene şi mondiale au intrat şi ele în recesiune, concurenţa s-a ascuţit, cererea pentru multe dintre produsele de top “made in Reşiţa” a dispărut de pe piaţă, pentru că industria mondială s-a modernizat accelerat. Şi totuşi, paradoxul e că alte produse pe care le realizează, de pildă, Uzina Constructoare de Maşini din Reşiţa sunt căutate, încă, ar avea piaţă. Şi atunci, de ce introducem în insolvenţă uzina? De ce o văduvim de ce avea mai bun? De ce o relocăm? Sunt întrebări, veţi spune, naive, amatoriceşti. Poate, însă nu ar fi trebuit să fie aşa, ci aceste interogaţii ori autointerogaţii să fie de bun simţ.
Cu toată recesiunea, cu toate marile problemele economice, destinul Reşiţei este unul industrial. Sunt lucruri evidente. La un moment dat, Televiziunea Banat chiar demarase un concurs dotat cu premii, dedicat tinerilor şi nu numai lor, care e bine să devină conştienţi de premierele industriale ale acestei arii. Nu să traiască din nostalgice povestiri, desigur, ci să se angreneze în a reface direcţia istorică a Reşiţei spre industrie. Reşiţa nu e un obscur oraş de provincie, ci este, sau ar trebui să fie, o poartă spre Vest. În contextul unei noi regionalizări, pe care ne-o dorim a fi guvernată de o reală autonomie, Reşiţa e cazul să reprezinte un argument forte, alături, desigur, de cel turistic (deşi acesta e mai mult atributul zonei şi nu oraşului, în sine). Oraşul aceasta poate fi inima industrială a Regiunii Vest. Cu un TMK viabil, cu un UCMR salvat de pe marginea prăpastiei, cu alte firme care, pe orizontală depind de industria mare de la UCMR, cu alte investiţii în domeniul tehnic şi productiv, municipiul poate pulsa din nou “sânge” industrial în venele României dar şi ale pieţelor externe. Veţi zâmbi, poate, cei care aţi pus, în mintea şi conştiinţele domniilor voastre cruce Reşiţei industriale. Dar, e singura şansă ca oraşul să nu devină cu totul doar un rezervor de “forţă de muncă” pentru bătrânii Austriei sau Germaniei. Pentru că alte zone nu stau pe loc. Am avut ocazia să văd, de curând, mai multe locuri din țară și vă spun cinstit, toate se mișcă, într-un fel sau altul. Reșița e încă printre puținele arii care dau impresia de destin în cădere.
