Politica nu se mai face demult de dragul politicii, de dragul artei de a-i face pe alții sã prospere, așa cum poate își imaginau cei care, în antichitate, au pus bazele democrației. Și atunci politicienii aveau privilegii. Acum lucrurile nu aveau cum să se schimbe. Decât, eventual în rău. Denaturarea fenomenului politic, ba chiar a ideii de politică, în ansamblu, e dureroasă și ea se petrece nu numai în România, ci mai peste tot. Pânã când a ajuns ca ea, politica, sã fie deja confundatã cu privilegiul. Ceea ce e destul de grav. Tot mai puțini aleși, sau pe cale de a fi aleși, consumã bani în politică. Dimpotrivă, ei intră acolo ca să facă bani, să-și conserve un imbatabil statut social, să guste din putere și când nu vor mai oameni politici.
Politicianul român știe că e efemer. De aceea dă cu disperare din coate, pentru că el trebuie să-și conserve statutul social. Când nu va mai fi politician, va fi om de afaceri sau va ocupa o funcție apolitică (?) în administrație. Or, chiar dacă se află în exercițiu, nu pierde contactul cu fostele afaceri, ba chiar dezvoltă și altele. Morala, probitatea, sacrificiul, or fi cuvinte mari, dar sunt pentru fraieri. Ați auzit de vreun fost om politic, sau de un fost ocupant al unei funcții importante să moară de foame? Să stea la coadă la șomaj? Nu, pentru că el are grijă să-și folosească influența pentru a dăinui, ulterior, în stratul avut al societății.
Încrengăturile politico-economico-financiare sunt profunde, mai complicate și, totodată, mai oculte decât ne-am putea imagina. Ce posibilități reale de control mai avem noi, ca electorat, asupra aleșilor, după ce i-am votat? Cum îi mai putem trage la răspundere? Cum le putem cere organelor abilitate să-i verifice și să ia eventuale măsuri? Cel puțin cât timp politicul face jocurile, e greu să mai demonstrezi ceva. Până atunci, să vorbim de moșteniri, de acțiuni vândute, de alte fleacuri de fațadă care maschează uriașele escrocherii financiare și economice ce permit protagoniștilor lor să controleze aproape tot ce vor.
