Astăzi se împlinesc 7 ani de la declararea, unilaterală, a independenţei Kosovo! Mă gândesc că Bascii, barcelonezii, Liga Nordului, belgienii, secuii, transnistrienii, osetinii, abhazii, locuitorii din Nagorno Karabah, ar trebui să stea beţi, astăzi! Ca să nu mai vorbesc de alte provincii istorice româneşti care s-ar dori scăpate de prostia emanată din Palatele Bucureştiului! Pentru că astăzi este ziua Triumfului ambiţiei asupra ordinii de drept! Ziua contestării, reuşite, a ordinii de drept, proclamate unilateral, în 1945! Pentru că, statele nu sunt veşnice. Şi nici alianţele şi nici regulile, şi nici, nici, nici… Scriam de convingerea mea că într-un viitor nu prea îndepărtat se va reveni la “oraşele stat”! Cred acest lucru! Cu, sau fără ajutorul “comunităţii internaţionale”! Kosovo a funcţionat ca un protectorat ONU, de la sfârşitul războiului din Kosovo pînă în 2008, când şi-a declarat în mod oficial independenţa faţă de Serbia. Independenţă recunoscută grabnic de cei care au interesul major în reconfigurarea geo-politică a lumii. Cum România nu are nici un interes, nu a recunoscut independenţa Kosovo, nici astăzi! Dar, voi reveni pe acest subiect!
Ce este Kosovo? Conform documentarului oficial, cartea de vizită arată astfel: Suprafaţă: 10,887 km²; Capitală: Priştina; Ziua Independenţei: 17 februarie 2008; Populaţie: 2,2 milioane; Vârsta pentru drept de vot: 18 ani; Etnii: Albanezi 92%, sîrbi 5,3%, altele 2,7%; Limbi: albaneză, sârbă, engleză; Religii: musulmană, ortodoxă sârbă; Locaţie: Sud-estul Europei; Coordonate geografice: 42° 40′ 0″ N, 21° 10′ 0″ E (Priştina); Suprafaţa: uscat: 10 887 km², apă: 0 km²; Suprafaţă comparată: o treime din Belgia; Graniţe pe uscat: total: 2 044 km; Ţări învecinate: Albania , Macedonia, Muntenegru, Serbia; Litoral: 0 km; Revendicări maritime: nu; Climat: climat continental (ierni reci şi veri fierbinţi şi umede); Relief: muntos; Altitudini extreme: 2 600 m peste nivelul mării; Cel mai jos punct: nu este disponibil; Cel mai înalt punct: Daravica; Resurse naturale: cărbune, plumb, zinc, lignit, bauxită, nichel!
Noua constituţie a Kosovo a fost ratificată pe data de 9 aprilie 2008 şi a intrat în vigoare la data de 15 iunie a aceluiaşi an. Aceasta defineşte Kosovo drept o societate multi-etnică bazată pe statul de drept; stipulează separarea puterilor, fundamentează integritatea teritorială a noului stat, stabileşte atât albaneza, cât şi sârba drept limbi oficiale, sprijină participarea în organizaţiile internaţionale şi exclude unirea cu orice alt stat. Preşedintele Kosovo este ales de către Adunarea din Kosovo. Primul ministru este nominalizat de preşedinte şi ales de adunare. Cabinetul este constituit din 16 ministere: Educaţie, Ştiinţă şi Tehnologie, Justiţie; Energie şi Minerit; Finanţe şi Economie; Mediu şi Planificare spaţială; Administraţia Guvernamentală Locală; Afaceri Interne; Afaceri Externe; Muncă şi Bunăstare Socială; Comerţ şi Tranzacţii; Sănătate; Serviciu Public; Cultură, Tineret şi Sporturi; Transport şi Telecomunicaţii; Agricultură, Dezvoltare Forestieră şi Rurală şi Comerţ şi Industrie.
Adunarea Kosovo este un corp legislativ unicameral cu 120 de locuri. Acesta are douăzeci de locuri rezervate: zece pentru sârbii kosovari şi zece pentru minorităţile non-sârbe (bosniaci, rromi, etc.). Adunarea Kosovo este responsabilă pentru alegerea preşedintelui şi prim-ministrului Kosovo. Deşi “o democraţie tânără”, în Kosovo funcţionează legal mai multe formaţiuni politice: Partidul Democrat din Kosovo; Partidul Reformist ORA; Alianţa pentru Viitorul Kosovo (Coaliţie); Alianţa Cetăţenilor din Kosovo; Partidul Parlamentar din Kosovo: Mişcarea Populară din Kosovo; Partidul Albanez al Unificării; Uniunea Albaneză a Creştinilor Democraţi; Partidul Creştin Democrat Albanez din Kosovo; Partidul Acţiunii Democrate; Partidul Liberal Centrist din Kosovo; Partidul Liberal din Kosovo; Partidul Bosniac al Acţiunii Democrate din Kosovo; Partidul Naţional Democrat Albanez; Partidul Republican din Kosovo; Partidul Musulman al Reformei Democratice.
Isa Mustafa, ex-primar al capitalei kosovare, Priştina, a fost ales prim-ministru al Kosovo, în urma votului în Parlament, în 2014. Fostul premier kosovar, Hashim Thaci, a fost desemnat vicepremier şi ministru de Externe. Acesta este fost luptător de guerillă. În timp ce Consiliul Europei se pregătea să ceară o anchetă asupra afacerilor subterane ale acestuia cu lumea interlopă, cotidianul britanic The Guardian publica documente secrete NATO care conţineau dezvăluiri şocante despre acest “preţuit” aliat al Vestului. Documentele NATO, marcate “Secret”, indică faptul că Statele Unite şi alte puteri occidentale care sprijineau guvernul din Kosovo cunoşteau legăturile acestuia cu reţelele crimei organizate de mai mulţi ani. Acuzaţiile de trafic de organe au fost cuprinse într-un raport oficial publicat în decembrie 2010 de către specialistul drepturilor omului Dick Marty. Acest raport conţinea acuzaţii împotriva lui Thaci şi a altor câteva figuri de înalt rang din Armata de Eliberare din Kosovo (UCK) de legături cu crima organizată. Raportul l-a desemnat pe Thaci în exercitarea “unui control violent” asupra comerţului cu heroină, şi părea să confirme îngrijorările că, după încheierea conflictului cu Serbia, acelaşi cerc de putere a supervizat o bandă care ucidea prizonieri sârbi pentru a le vinde rinichii pe piaţa neagră.
Kosovo şi-a declarat independenţa pe 17 februarie 2008, iar suveranitatea sa a fost recunoscută de o serie de ţări printre care se numără Statele Unite şi unele state membre UE. Serbia, Rusia, România şi alte ţări contestă legitimitatea declaraţiei sale şi continuă să considere ţara drept o provincie a Serbiei. Rezoluţia ONU 1244 a plasat Kosovo sub controlul civil al Misiunii Administrative a Naţiunilor Unite din Kosovo. O forţă internaţională de menţinere a păcii condusă de NATO, KFOR, este responsabilă pentru securitatea din provincie. UE a aprobat trimiterea unei misiuni în Kosovo care să asiste funcţiunile judiciare şi de poliţie, precum şi dezvoltarea instituţiilor. În august 2008, în urma adoptării constituţiei Kosovo, misiunea ONU a suferit o reconfigurare, reducându-se personalul cu 70%, multe dintre competenţele sale fiind transferate guvernului kosovar sau misiunii UE, cunoscută drept EULEX.
Ce face România? Potrivit lui Iulian Chifu, Bucureştiul ar putea recunoaşte independenţa Kosovo abia atunci cînd Curtea Internaţională de Justiţie se va pronunţa în favoarea fostei provicii, sau când prin negocierea serioasă cu Belgradul se va ajunge la un acord juridic!
Personal sunt convins că acest lucru nu se va întîmpla niciodată! SUA a instalat cea mai mare bază militară de după Vietnam pentru a proteja rezervele uriaşe de nichel, minereu rar de importanţă strategică, printre cele mai mari din lume. De asemenea, nu este lipsit de interes să amintesc că Balcanii şi Caucazul constituie un arc strategic de importanţă excepţională pentru exploatarea şi valorificarea resurselor energetice din bazinul Mării Caspice. Şi cum Kosovo este inima Europei, aşa cum spunea Sf. Sava… Din alt punct de vedere, ar fi imposibil şi ridicol, din punctul meu de vedere, ca politicenii de la Belgrad să strângă mâinile politicienilor de la Pristina, proveniţi din gherilele UCK!
Diferendul dintre albanezi şi sârbi durează de mai bine de 60 de ani. În 1943, conducătorul albanez Ferat Beg Draga afirma: „A sosit timpul să-i distrugem pe sârbi. Nu vor mai exista sârbi sub soarele din Kosovo”! Acest obiectiv a fost atins aproape în totalitate în 1999 cu ajutorul NATO! În 1964 a fost înfiinţat Comitetul Revoluţionar Anti-Revizionist, cu sprijinul Serviciului Albanez de Informaţii şi al… Chinei aliată cu Albania împotriva revizionismului sovietic! Acest comitet a organizat demonstraţiile din 27 noiembrie 1968 din Kosovo.
UCK, Armata de Eliberare din Kosovo, a luat fiinţă în 1999, ca o mişcare de eliberare naţională! Potrivit informaţiilor pe care le aveam în martie 1999, în Yugoslavia, la acel moment, UCK dispunea de 40.000 de combatanţi, adică 20 de brigăzi a 2000 de luptători. 3 brigăzi operau la Pristina, 2 în raionul Podujevo, 2 la Mitrovica, cîte o brigadă în raioanele Djakovika, Decani, Klina, Kacanik, Urosevac, Gnjilane, Prizren, Pec, Glogovac şi Vucitrn. Un nucleu permanent de aproximativ 1500-2000 de luptători a fost identificat înaintea declanşării bombardamentelor NATO în zona Drenica. Dovezile arată că luptătorii UCK au fost încorporaţi cu forţa, pe principiul o casă un luptător! Din surse aparţinând organelor securităţii yugoslave, rezultă că în 1998, UCK ar fi dispus de 26.000 de puşti automate de asalt, 10.500 de pistoale mitralieră, 2250 de mitraliere, 850 de aruncătoare, 200.000 de grenade de mînă şi 5500 de pistoale. Comandamentul UCK a împărţit teritoriul provinciei Kosovo în 4 zone de operaţii: Zona 1 – Pristina, Podijevo; Zona 2 – Kosovska, Mitrovica, Vucitrn şi Drenica; Zona 3 – Pec, Decani, Djakovica, Prizrem; Zona 4 – Vrosevak, Gnjilane. Cele mai puternice baze UCK erau în localităţile Donji, Gornji, Prekaz, Preleva, Srbica şi Pec. Zeri Kosovec (Vocea Kosovo) era organul de presă al grupării, editat în Elveţia, în limba albaneză. La NewYork apărea ziarul ILIRIA, condus de chiar purtătorul de cuvînt al UCK, Joseph Diogardy, albanez de religie…iudaică!
UCK îşi aduna fondurile din Europa, emigraţia albaneză fiind obligată să vrese „zakatul” în conturile din Elveţia şi Germania, în special, dar şi firmele albaneze din Serbia erau dijmuite riguros. De asemenea, SUA, Arabia Saudită, Turcia şi Iranul şi-au adus o contribuţie financiară însemnată, dar şi traficul de droguri şi prostituţia. Sumele adunate au fost de peste 400 milioane USD, în 1998! Vârsta media a combatanţilor UCK era de 22-45 de ani, iar solda lunară de 1000 de mărci germane şi o cotă de asigurare pentru familie. Obiectivul politic al UCK a fost de la început secesiunea provinciei Kosovo.
În aceste condiţii, chiar şi fără ajutorul NATO, UCK ar fi învins în lupta de eliberare. Experienţa în lupta contrainsurgentă spune că pentru anihilarea unei astfel de armate este nevoie de 10 militari pentru fiecare combatant!
Frecvenţa atacurilor teroriste în Kosovo au fost de 11 în 1991, 12 în 1992, pauză până în 1996 cînd au avut loc 36 de atacuri teroriste, urmate de 55 în 1997 şi de 65 în primele trei luni ale anului 1998! Acest lucru demonstrează apariţia unor instructori profesionişi! Atacurile au vizat, îndeosebi, forţele de poliţie, sediile şi casele familiale ale poliţiştilor, dar şi civilii sârbi sau albanezii consideraţi loiali statului Yugoslav. Din 1998, UCK a trecut de la imaginea de organizaţie teroristă la cea de gherilă, etalându-şi uniformele şi drapelul la toate televiziunile!, dar s-a dovedit a fi o formaţiune terorist-secesionistă clasică, organizată după criteriile patriarhale ale comunităţii albaneze, aflată sub influenţa clanurilor şi consiliilor tribale (fis). Prezente mai mult în localităţi din mediul rural, nucleele UCK au procedat la fortificarea caselor cu lucrări de apărare, tranşee, tuneluri şi întăriri, unde aveau depozitate arme, muniţii, explozivi şi alimente. Trupele NATO s-au abţinut să pătrundă în aceste localităţi!
Cu ajutorul UCK, actualii lideri politici de la Priştina s-au transformat din traficanţi de arme, droguri şi femei pe pieţele europene, în lideri respectaţi. Respectul rămâne reciproc atîta timp cât fluxul de bani dinspre Occident spre Pristina nu va înceta. Şomajul este de 70% deşi societatea kosovară este cea mai tânără din Europa, peste 52% din populaţie are sub 27 de ani! În această situaţie, Kosovo devine o ameninţare pentru piaţa forţei de muncă Albaneză, neuniformă între nord şi sud, dominate de albanezii GHEG, din Nord, şi cei TOSK, din sud, răscoliţi de banditismul organizat – dar membru NATO! -, în Balkanii divizaţi de grupuri etnice numeroase. De altfel, în 188 dintre statele membre ONU trăiesc 3600 de grupuri etnice distincte, minoritare, cu pretenţii autonomiste şi separatiste! La mulţi ani, Kosovo! Şi nu numai!
sursa foto: telegraph.co.uk
