Primăria Reșița devine actor pe piața imobiliară

Criza imobiliară la Reșița pare fără sfârșit și este o certitudine că nu se va calma de la sine, așa cum nu a făcut-o de după 1989 încoace. Ba dimpotrivă, în condițiile penuriei cronice de investiții în acest domeniu, piața aceasta rămâne sălbatică, am putea spune, fără a fi guvernată în realitate de legea cerere – ofertă. Locuințele ANL care s-au construit în municipiu, precum și cele sociale sunt o picătură în oceanul nevoii de spații locative. Iată, Primăria Reșița ne face  cunoscut, printr-un comunicat de presă, și numărul aproximativ al celor care ar avea nevoie de un acoperiș deasupra capului: 2.000! 2.000 de cereri stau și își așteaptă rezolvarea. E ușor de imaginat că ele s-au acumulat în acești ani în care nu s-a construit nimic.

În aceste condiții, primarul Ioan Popa face o mișcare magistrală, despre care, de altfel, a vorbit la începutul mandatului său: declanșează un proces de achiziție de locuințe de pe piața privată. Ele vor fi destinate celor care sunt eligibili să primească o locuință și, de asemenea, foarte important, pentru resursa umană destinată pieței muncii. Primăria are un program ambițios de atragere de investiții și atunci, desigur, va fi nevoie, de locuințe de serviciu. Mai mult, acțiunea municipalității se poate dovedi benefică și în ce privește calmarea pieței imobiliare, acolo unde prețurile au cam luat-o razna, fără să mai aibă vreo legătură cu realitatea. Proporția în care Primăria va achiziționa locuințe de la persoane privată este de 50% locuințe cu două camere; 25% – o cameră; 25% – trei camere. Persoanele interesate care au în proprietate astfel de locuințe, pot depune ofertele la sediul Direcției pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Municipiului Reșița din cadrul primăriei, situat pe strada Petru Maior, nr. 2 (Bloc 800), în perioada 15 octombrie -15 noiembrie 2017, ne comunică Primăria. După finalizarea termenului de depunere al ofertelor, acestea vor fi analizate în cadrul comisiei formate din evaluatori imobiliari acreditați și reprezentanți ai direcției de specialitate. Este important de menționat faptul că locuințele trebuie să fie într-o stare de exploatare imediată.

 

 

 

Exit mobile version