Regele Mihai a rupt zăgazurile României frumoase!

Adevărul e că am descoperit profunzimea Monarhiei în general și a Casei Regale Românești, în special, datorită și prin intermediul Principelui Radu al României. Ideile mele despre Regalitate erau oarecum confuze, marcate, deși nu în mare parte, de istoria falsificată a generației mele. Încercam să tot văd, de-a lungul anilor, încă din 1990, debutând în cariera de jurnalist profesionist, apariția unor oameni de stat, unor politicieni de anvergură care să reprezinte restartul României și să o ducă spre demnitate și prosperitate. Nu a fost să fie așa și atunci mi-am dat seama că Monarhia reprezintă valori imuabile în acest sens. Dar, nu simțeam, nu aveam comprehensiune pentru materia atât de specială din care e zidită Regalitatea. Trebuia ca în viața mea să apară pentru asta Principele Radu, pe care am avut onoarea să-l cunosc la Reșița, în timpul lansării uneia dintre cărțile Alteței Sale. Am scris atunci un editorial. La următoarea lansare de carte a Principelui Radu, am fost surprins să-l văd pe Alteța Sa că scrie ceva mai mult la autograful pe cartea dăruită mie. Spre marea mea surprindere, după cred că aproape doi ani, Principele îmi reținuse numele și articolul respectiv din ziar. A fost atunci semnalul că există o altfel de lume. Una marcată de eleganță, respect, valoare și asumarea cârmuirii. Principele Radu, un intelectual desăvârșit, făcea parte din ea. Reprezenta pentru mine un univers pe care începeam să-l descopăr prin prisma unui mare câștig pentru Casa Regală – însuși Principele. Au urmat și alte lansări de carte, alte articole destinate valorilor monarhice, Principele Radu a participat și la alte evenimente unde ne-am întâlnit, am avut parte de interviuri în exclusivitate, am fost onorat să primesc felicitări de Sărbători din partea familiei regale, invitații la evenimente regale, pe care, spre regretul meu, nu le-am putut onora pe toate. Una dintre ele, la care am participat – Ziua Regalității, în 2015, la Palatul Elisabeta – m-a marcat profund. Din păcate, Majestatea Sa, Regele Mihai, nu a putut participa, fiind bolnav, încă de pe atunci. Dar dincolo de atmosfera special, dincolo de eleganța acelui garden- party, altceva a rămas în memoria mea umană și mai ales afectivă. Aveam cu mine o carte, un volum proaspăt apărut, pe care voiam să-l dăruiesc Alteței Sale Regale, Principelui Radu. Dar cum să te întâlnești cu Alteța Sa, neexistând așa ceva în program iar din întâmplare, șansele erau, desigur, axtrem de mici. Dar, așa cum spune la un moment dat Principele Radu, într-un interviu, vine un moment când lucrurile se leagă. Așa s-a întâmplat și atunci, în 2015. Ca din senin, Principele și însoțitorii săi au apărut chiar în momentul în care îmi pierdusem orice speranță. Alteța Sa m-a văzut și s-a îndreptat spre mine să mă salute. Eu, emoționat am reușit să articulez că îl căutam să-i ofer o carte dar nu credeam că reușesc. Atunci, Principele a privit în sus și mi-a spus: ”așa trebuia să fie!”. ”Am să vă citesc cartea, domnule Botgros”, a mai spus. Despre Alteța Sa ar fi atâtea de spus, că oricum spațiul unui material jurnalistic, fie el și virtual, nu ar fi suficient. Din momentul căsătoriei cu Principesa Margareta, Principele Radu nu a încet nicio clipă să-și aducă un aport covârșitor la imaginea Casei Regale, la cunoașterea și înțelegerea profundă a Monarhiei. A scris zeci de cărți, a susținut sute de conferințe în celebre universități occidentale, în marile capitale ale lumii, vorbind frumos despre România, despre Regalitate, aducând lumină într-o zonă specială și mai puțin cunoscută a istoriei noastre. A reprezentat Casa Regală cu onoare și cu cinste. Eu, cel puțin, datorită Alteței Sale am ajuns să înțeleg mai bine instituția monarhică și valorile Coroanei. A fost și este un frumos câștig pentru Casa Regală. Vă amintiți că a îndeplinit funcția de reprezentant special al Guvernului României în străinătate? Dacă nu era capabil, dacă nu era o adevărată personalitate a vieții publice, credeți că Majestatea Sa i-ar fi încredințat o asemenea misiune? Sau, indiferent de cabinet, ar fi fost acceptat ca reprezentant al guvernului în lume? De altfel, Majestatea Sa, Principesa Margareta, alături de Principele Radu, stau de 11 zile la căpătâiul Majestății Sale, Regelui Mihai.

          Am ținut să evoc câteva amintiri personale, acum, după ce Majestatea Sa se odihnește pe veci la Curtea de Argeș. Pentru că s-au spus, scris, vorbit, televizat în aceste zile atâtea lucruri frumoase și profunde despre Majestatea Sa, Regele Mihai, încât orice altă considerație ar fi de prisos. Ar mai fi de adăugat că o altă ramificație a destinului, a făcut posibil să fiu prezent la Curtea de Argeș, sâmbătă seara, pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Majestatea Sa. Mii de oameni demni, liniștiți, cu lumânări, cu flori, cu copii, argeșeni și nu numai, s-au aflat acolo, la funeralii. Alte milioane de români s-au aflat lângă Rege, pe tot traseul funeraliilor Majestății Sale. A ieșit la suprafață România frumoasă. Sper să nu mai dispară niciodată minunea realizată de Regele Mihai!

Foto: Daniel Botgros

Exit mobile version