De ce ne pleacă medicii?

Există un număr foarte mare de cauze, care determină pe deținătorii acestor profesii, să părăsească România dar, în același timp, consider că trebuie  remarcat un context al acestor  emigrări, pentru mine CATASTROFALE!!!

1.Organizarea și funcționarea sistemului sanitar are ca obligativitate Prevenirea, depistarea și tratarea îmbolnăvirilor, precum și recuperarea bolnavului, pentru familie și societate. Prin bolnav eu înțeleg acea persoana care a pierdut bunăstarea fizică, psihică și socială, temporar sau permanent. În cadrul mai larg, avem în față, ca doi adversari, sistemul central de organizare și funcționare sanitară, format din Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, precum și pe medici, asistente, infirmieri, brancardieri, personal auxiliar din Sănătate.

În județele țării și București se găsesc Direcțiile de Sănătate Publică… complet depersonalizate, fără inițiative, fără bugete autentice, cu personal prost plătit, din ce în ce mai puțin calificat în domeniul sanitar. Acestea, în loc să reprezinte  organizatorul, supraveghetorul și decidentul  local, a devenit prin centralizare mai severă decât în epoca comunistă, de Aur, o simplă instituție figurativă, politizată, cu rol principal de creare a documentațiilor locale necesare pentru ca să permită derularea de programe naționale pentru boli cu penetrare  în masă. De exemplu,  pentru  afecțiunile neuro-psihice, neurologie, insuficiență renală cu dializă peritoneală sau hemodializă, boli disnutriționale și de metabolism, afecțiuni cardio-vasculare.TBC, SIDA, etc.

Ptentru Clinicile Universitare există o extindere a acestor programe și bugete mai consistente, niciodată însă suficiente. Se mai adaugă apoi laboratoarele de igenă, cu multiplele laturi și sistemele de auditare financiar – contabilă a unităților sanitare.

Al doilea locotenent local al Ministerului Sănătăți  și CNAS este Casa Județeană de Asigurări de Sănătate – CJAS – transformată în primitor – distribuitor de finanțe stabilite la București. CJAS încheie contractele de furnizare a serviciilor medicale cu toți medicii din teritoriu… medicii de familie, medicii specialiști din cabinetele de specialitate, cu laboratoarele, cu spitalele și cu unități recuperatorii gen fizio sau balneoterapie. În fiecare an valoarea constractelor permisă din București este tot mai mică și mai restrictivă, pentru că așa vor mușchii celor de la București, în condițiile în care fondul de acumulare asigurați crește iar valoarea contractelor scade. Listele pentru medicamentele compensate și gratuite se tot micșorează și se împuținează ca număr, diversificare, punctul pe caz examinat și per capita fluctuează  în general în jos și fără o explicație plauzibilă, decât că nu sunt bani.  Numărul de internări în spital pe luna scade anual, precum și valoarea contractelor. Media ponderată per caz rezolvat în spital orășenesc este de 1475 lei/caz, unde nu se prea face mare lucru, e foarte asemănătoare cu cea de la spitalele județene, 1500 de lei, pe care indiferent de timp și anotimp cade toată răspunderea. Aici Clinicile Universitare sunt din nou favorizate, având o medie ponderată de 2100-2200 lei/caz. Astfel, dacă la un spital se contractează pe an 25.000 de pacienți internați și vin 27.000… cei două mii în plus.. devin NEJUSTIFICABILI FINANCIAR prin încălcarea contractului, iar DIRECTORUL SPITALULUI ESTE CONSIDERAT MANAGER PROST SI TREBUIE DESTITUIT.

Acestea și altele fac din sistemul de conducere și locotenenții lui în teritoriu unul  RESTRICTIV, REPRESIV ȘI DESCURAJATOR pentru oricine dorește să progreseze. FUNDAMENTAL PENTRU ORICE LICITAȚIE DE ACHIZIȚII, medicamente, aparatură medicală, materiale sanitare, mobilier, materiale reparații clădiri și instalații, are ca și CRITERIU… PREȚUL CEL MAI MIC… de unde CALITATEA CEA MAI PROASTĂ… și asta pentru OAMENII  BOLNAVI… Oare unde se poate face performanță fără investiții și doar cu muncă patriotică dar RĂSPUNDERE PERSONALĂ!!!

Medicii, asistenții, infirmierii receptează toate neajunsurile DELIBERAT LANSATE DIN BUCUREȘTI,.. Ei văd cum neajunsurile financiare se repercutează în lipsa de interes a personalului, deprecierea clădirilor, a mobilierului, aparaturii ți tehnicii medicale,… Se lucrează cu sau în vechituri și se DEZVOLTĂ UN MALPRAXIS AL INSTITUȚIEI UNDE FUNCȚIONEZI, în SCHMB PRETENȚIILE SUNT CA ÎNTR-O ȚARĂ EU… cu consecințe juridice catastrofale…

  1. Cauze juridice

MEDICII, si asistentii medical SUNT ÎN ROMÂNIA ASIMILAȚI DE CODUL PENAL CA FUNCȚIONARI PULICI. Această decizie parlamentaro- guvernamentalo-politică are un SINGUR SCOP !!!!  ARESTAREA LOR. Acest lucru s-a petrecut în masă și continuă  și a îngrozit practic lumea medicală, care resimte permanent, zilnic și la orice oră din zi și din noapte pericolul de a fi arestat, de a ți se distruge  cariera, viața si onoarea, după 24 ani de studii, sute de examene foarte grele, umilințe și renunțări de toate categoriile, nevăzute de nimeni. Practic ÎȚI DISTRUGI CU BUNĂ ȘTIINȚĂ TNEREȚEA, pentru ca apoi să te aștepte pericolul detentiei. Arătați-mi CÂȚI BOLNAVI AU FOST ARESTAȚI, CHIAR DACĂ AU PARTICIPAT CU BUNĂ ȘTIINȚĂ LA ORGANIZAREA UNUI SCENARIU DE FLAGRANT? Culmea este că toate documentele eliberate pentru medici și asistente de către, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, MINISTERUL MUNCII și MINISTERUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI atestĂ că PROFESIA DE MEDIC ȘI ASISTENT MEDICAL ESTE UNA LIBERALĂ, așa cum se petrec lucrurile în toată lumea civilizată. Funcționar public, însă, DOAR CU OBLIGAȚII, NU ȘI CU DREPTURI. Care drepturi?? Să muncești pentru salar, să consulți și să tratezi pacienti și să ai un CÂT MAI LUNG CONCEDIU DE ODIHNĂ,  30 – 40 zile, pentru a-ți diminua veniturile  la JUMĂTATE în acea perioadă de relaxare. Că doar distractia COSTĂ! Cu aceste oferte deja pentru tinerii absolvenți la medicină și asistenții care au căpătat o experiență de muncă în sănătate, direcția vieții lor personale și profesionale este deja VIZIBIL CONTURATĂ… SPRE VEST!!! Cu toate riscurile!!! Dacă noi toți care lucrăm în sănătate suntem NIȘTE ȘPĂGARI NENOROCIȚI, CUM SE EXPLICĂ PLECAREA A CIRCA 20.000 MII DE ASEMENEA doctori… ȘPĂGARI  în țările EU și încă 40.000 asistenți în Germania Austria, Spania, Italia Anglia, Franța, unde ȘPAGA NU SE PRACTICĂ, DAR CADOURI DE ONOARE… DA… ! ACOLO ÎNSĂ SE PRACTCA TARIFUL CLAR STABILIT DE FORURILE ORGANIZATOARE MEDICALE,  NU POLITICO-ADMINISTRATIVE, PENTRU CONSULTAȚII, TRATAMENTE, MANOPERE MEDICALE ȘI INTERVENȚII CHIRURGICALE.  De exemplu o consultație 50-100 EU, operații curente între 1.500 și 15.000 EU… Oare cum? Deja se conturează o DORINȚĂ de părăsire a României din ce in ce mai serios și chiar acceptând anumite riscuri  pentru familie, prieteni și propria persoană…

  1. CAUZA FINANCIARĂ, atât de mult considerata ca adevărata cauză a emigrărilor de tot felul și în special din lumea medicală, ESTE CERTĂ! Pe lângă necesitatea de a dezvolta un STANDARD EUROPEAN al vieții private, medicul și asistentul medical, cel care redă VIEȚILE OAMENILOR SUFERINZI, suprimă DURERILE ȘI SPAIMELE LOR, reintegrează în familie și la muncă persoane aparent pierdute, face prin calitățile educative de elită pe care le deține să ridice nivelul de RECUNOAȘTERE SOCIALĂ, al unei localități, regiuni, țări și INDUCE  STAREA DE BINE SOCIALA ȘI DE SIGURANȚĂ, CREȘTE PRESTIGIUL ȘI MÂNDRIA CETĂȚENEASCĂ ȘI STANDARDUL LOCALITĂȚII. MEDICUL  ESTE CINEVA ÎNCĂ DIN EPOCA PRIMITIVĂ, atunci când ȘAMANUL ERA RESPECTAT iar în vremea lui HYPOCRATE MEDICINA ERA O ARTĂ. La noi medicul a devenit un RĂU NECESAR! Spitale închise   SAU VECHTURI DĂRĂPĂNATE, cu instalații ruginite, apă curentă cu rugină, încălzire iarna  la amorțeală, bolnavii, ca liliecii, atârnași prin peșteri. WC,-uri stil Auschwitz, doctori și asistente consacrați local puțini, bătrâni, indispuși și fără  energie, o imagine deplorabilă, fără nicio șansă de a avea amatori pentru prestații medico-chirurgicale europene chiar și la SALARII MAI MULT DECÂT ATRACTIVE… 2.000-3.000 EU, după ce au terminat MEDICINA. Sunt în alte părti salarii, duble sau triple față de acestea și în condiții adevărat realizate pentru performanțe medico- chirurgicale. De aici și necesitatea de  SATSFACȚIE PROFESIONALĂ.
  2. În țările civilizate dacă pentru un bolnav lucrează două sau chiar, la cei critici, o asistentă, într-un salon cu unul sau două paturi moderne, aparatură și tehnică medicală digitalizate, performante, medicamentele sunt în permanență nerestricționate și foarte valoroase ca efect și scurtează durata suferinței bolnavilor. Lor li se adaugă echipe de medici odihniți, nestresați, cu gândul numai la performanțe și superspecializări, cointeresați material și aplecați real spre latura afectivă Imagistica și laboratoarele de investigații biologice dau date reale și apropie foarte mult diagnosticul de certitudine. Astfel colectivul de muncă dezvoltă chiar o plăcere și o bucurie de apartenență. la lumina și viața  pe care o degajă. Din acel moment DISPARE APROAPE ideea de  NU SE  POATE! și devine aproape TOTUL POSIBIL ÎN BINE!

Desigur România a făcut progrese foarte mari și în sănătate. Aici însă rapiditatea schimbărilor și mai ales PERFORMANȚELE atinse au luat-o cu mult înaintea altor domenii și această tendință va continua. Noi, însă, cam batem pasul pe loc și ne VA COSTA DIN CE IN CE MAI MULT. Promit să revin cu alte aspecte interesante legate de acest subiect.

 Dr. Romeo Traian Dumitrescu, med. primar Chirurgie Generală

 

Exit mobile version