Casa Artelor și Științelor din Reșița – salonul privat al medicului chirurg reșițean Traian Romeo Dumitrescu – a găzduit o nouă seară pe care am putea-o califica de excepție, din perspectiva invitaților și a ceea ce au susținut aceștia în fața unui public iubitor de provocări artistice, culturale sau științifice. Luni seara, în 23 aprilie 2018, au poposit la dr. Dumitrescu, cunoscutul explorator caransebeșean Cornel Coco Galescu, artistul plastic reșițean Adrian Gheorghe Garoiu, apoi nepotul maestrului Constantin Lucaci, unul dintre cei mai mari sculptori români, autorul printre altele a fântânii cinetice din Reșița, Adrian Lucaci și soția sa, Daniela Lucaci, tânăra Georgiana Cojocariu de la Liceul de Artă din Reșița, interpretă la oboi, prof. Ioan Birta, în ultimii ani colecționar și cercetător de documente vechi ce atestă marea continuitate a poporului român pe aceste meleaguri, directorul Casei de Cultură din Bocșa și realizatorul de emisiuni, Dan Liuț.
Multe lucruri interesante, așadar, în ambianța plăcută a unei miniexpoziții de artă plastică a plasticianului Adrian Garoiu. Dar, despre această manifestare, vă invităm să îi ascultați în continuare în cadrul scurtelor interviuri și înregistrărilor pe care le-am realizat luni seara.